Piata Taksim dupa ciocnirile dintre manfiestanti si politie / Foto: Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Scenele din piata Taksim si parcul Gezi, de unde zeci de mii de oameni au fost evacuati cu brutalitate de politie la ordinul premierului Recep Tayyip Erdogan au facut inconjurul lumii. Tone de gaze lacrimogene si zeci de autospeciale cu tunuri cu apa au intervenit impotriva manifestantilor. Parcul Gezi este acum inchis, iar politisti sunt postati din zece in zece metri pe intregul perimetru. In piata Taksim, circulatia auto se desfasoara normal. In afara unor ciocniri sambata trecuta, Istanbulul pare linistit. Unde au disparut asadar protestatarii turci?

***

La apusul zilei de 18 iunie, coregraful Erdem Gündüz aparea in piata Taksim. In mijlocul refugiului pentru pietoni din fata centrului cultural Atatürk, Gündüz se oprea. Adopta o pozitie stoica si se uita fix la bannerul urias cu parintele republicii turcesti varandu-si mainile in buzunarele pantalonilor sai gri. Forma sa silentioasa de protest avea sa dureze opt ore in acea zi. Si asa s-a nascut un nou simbol al manifestatiilor pro democratie din Turcia: Standing Man. In scurt timp, Gündüz devenea subiectul principal de discutie pe Twitter in tara sa si chiar la nivel mondial. Sute de oameni se alaturau lui intr-o noua forma de protest. Una care dorea sa nu provoace o reactie violenta din partea politistilor, dar care sa arate ca gazele lacrimogene, gloantele de plastic si tunurile cu apa nu vor pune capat dorintelor de liberalizare a societatii exprimate de acest segment al populatiei.

Protestul se raspandea cu repeziciune in mai multe orase din Turcia si chiar in afara granitelor. Zeci de oameni adoptau aceeasi atitudine in fata ambasadelor Turciei de la Berlin, Londra si Paris. Autoritatile turce erau cu mainile legate. Desi politia din Istanbul a retinut pentru scurt timp cateva zeci de manifestanti, acestia erau eliberati imediat. Vicepremierul turc, Bülent Arinc, spunea a doua zi ca astfel de proteste sunt pasnice si “placute vederii”. Singura conditie pe care adjunctul lui Erdogan reusea sa o impuna a fost neperturbarea traficului rutier. Acesta ii ruga chiar pe manifestanti sa aiba grija de sanatatea lor. “Nu este un act violent. Nu putem sa-l condamnam”, spunea Arinc.

Protest Standing Man in piata Taksim / Foto: Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Standing Man si protestul florilor care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute sunt doar doua modalitati in care protestatarii au decis sa arate ca nu renunta la lupta. E o surpriza, pentru multi placuta, intr-o tara in care premierul Erdogan nu este deloc obisnuit sa fie contestat. Este o realitate ca primul ministru s-a bucurat de o popularitate neegalata in istoria moderna a Turciei. La putere din 2003, Erdogan a facut o serie de reforme politice si sociale care includ, printre altele, un nou cod civil menit sa ofere drepturi egale femeilor si barbatilor si o protectie sporita a minoritatilor. Kerem Öktem noteaza in cartea sa Angry Nation (o istorie moderna a Turciei) ca mandatul Erdogan ajunsese sa reprezinte o promisiune “a unei societati libere si democratice si a unei normalitati care sa permita oamenilor sa treaca de problemele supravietuirii zilnice”.

Numai ca promisiunea a ajuns sa fie amenintata anul acesta prin doua masuri controversate. Prima este reforma din educatie care apropie copiii de preceptele islamului inca din clasa a patra. A doua este interdictia de vanzare de alcool dupa ora 22:00. Erdogan promite ca este aparatorul valorilor seculare ale Turciei, dar unii cetatenii ai sai sunt ingrijorati de declaratii precum cele ca toate femeile ar trebui sa aiba cel putin trei copii, ca poporul este castrat de pilule contraceptive si ca toti cei care beau sunt niste alcoolici. Telegramele diplomatice americane publicate de WikiLeaks confirma faptul ca premierul vede democratia precum un tren din care poate cobori oricand.

Nu e de mirare asadar ca, dupa evacuarea parcului Gezi, un tanar de 21 de ani spunea ca “acum ne-am trezit” si promitea ca “ne vom arata forta in alta parte”.

***

Esra Kaya* are 44 de ani si este profesor universitar la Istanbul. Pe malul Bosforului, intr-un soare a carui arsita e alinata de rafale de vant, Kaya povesteste despre seara trecuta petrecuta in parcul Abbasag din cartierul Besiktas. Fusese o seara la fel ca toate celelalte din data de 19 iunie incoace. Manifestantii evacuati in forta din centrul orasului decisesera atunci ca se vor intalni in 11 parcuri din Istanbul pentru a planifica in continuare rezistenta la derapajele autoritare ale regimului Erdogan. Din cele 11 parcuri ce trebuiau sa gazduiasca intalnirea, doar 7 au ajuns sa o si faca. Sute de oameni s-au intalnit in prima seara. De atunci numarul lor creste constant.

Parcul Abbasag (Besiktas) - forumul democratic (foto pagina de facebook Gezi Solidarity)

Asa au luat nastere comitetele de cartier, cunoscute altfel si sub denumirea de forumuri democratice. Ideea din parcul Abbasag a apartinut ultrasilor din galeria echipei Besiktas Istanbul. Parte activa a protestelor din Taksim, ultrasii se bucura de mare simpatie in randul oamenilor pentru eforturile pe care le-au depus in tentativa de a respinge atacurile politiei. Exista si o identificare a protestatarilor cu galeria din Besiktas, in acest caz. Multa lume spune ca “toti suntem Çarşı” (numele gruparii de suporteri). La fel ca la manifestatiile din Taksim, ultrasii s-au angajat sa asigure securitatea acestor intalniri. Unii sunt iscoade si pandesc aparitia fortelor de ordine, altii sunt amplasati in jurul oamenilor stransi la forumul din parc pentru a contracara un eventual atac al sustinatorilor lui Erdogan (asa cum a fost cazul in parcul Yenniköy, atacat intr-o seara de circa 30 de barbati inarmati cu bate si cutite). Apoi mai sunt si cei specializati in a arunca inapoi cartusele de gaze lacrimogene trase de politie.

In interiorul perimetrului de securitate, locuitorii cartierului se intalnesc si respecta un set de reguli stricte. La ora 21:00 se intocmeste o lista cu vorbitori dornici sa isi expuna ideile pentru continuarea valului de protest. Fiecare are dreptul sa spuna liber ce gandeste si are la dispozitie doua minute pentru a-si expune ideile. Forumistii au grija sa respecte curatenia din parc si, mai ales, linistea in zona rezidentiala. Tulburarea ei ar reprezenta motiv de interventie pentru politie asa ca exista un cod de reactie la ideile expuse de vorbitori. Nu se aplauda niciodata. Nici nu se striga sau scandeaza ceva. Participantii la comitetele de cartier au codul de semne tipic miscarii Occupy Wall Street. Mainile agitate in dreptul capului – aproape ca atunci cand noi romanii ne facem semn ca unul ar fi nebun – inseamna ca auditoriul aproba ideile. Mainile in cruce deasupra capului semnifica dezapobarea. Iar rotirea mainilor ca la semnul de “pasi” din arbitrajul de baschet inseamna ca publicul este plictisit si doreste schimbarea subiectului.

Esra Kaya insista ca miscarea de contestare a guvernului Erdogan nu este una revolutionara, ci una democratica. Ea insasi nu are o problema cu existenta Partidului Justitie si Dezvoltare al premierului Erdogan sau cu faptul ca acesta este la putere. Dar are o problema cu faptul ca in ochii primului ministru ea nu conteaza. “Sunt minoritara, dar totusi exist”, spune Kaya. “Tot ce doresc este sa nu mai fiu subaltern”.

Una din primele concluzii la care au ajuns in comitetul de cartier din Abbasag este faptul ca rezistenta de pe strazi s-a incheiat. Dislocarea masiva a fortelor de ordine nu mai permite adunarea multor persoane in centrul orasului si organizarea unui protest in forma clasica de manifestatie. Asa ca in mai multe forumuri democratice din Istanbul s-a nascut ideea ca e nevoie ca vocea oamenilor sa fie auzita in alt loc: in Parlamentul de la Ankara. S-a discutat mult in jurul ideii de a aplica acelasi model precum cel al Partidului Pace si Democratie (BDP) care militeaza pentru autonomia in regiunile kurde ale Turciei. Initial, BDP fusese inregistrat ca o platforma civica si a propus candidati independenti la alegerile parlamentare. Odata votati in Legislativ, noii parlamentari au format un grup, iar activitatea lor a permis lansarea ulterioara a formatiunii politice.

“Pentru asta e nevoie insa de informarea oamenilor”, spune Esra Kaya. Lipsa de informatii prin controlul presei de catre primul ministru si imaginea de huligani violenti pe care acesta a creionat-o despre manifestantii din Taksim si Gezi sunt o problema majora cu care se confrunta membrii comitetelor de cartier. “Trebuie sa ajungem la oameni si nu avem alta posibilitate decat sa mergem la ei”. Kaya s-a oferit sa isi sacrifice concediul de vara si sa mearga prin satele si orasele din Anatolya pentru a arata oamenilor de acolo de ce protesteaza ei si care le sunt cererile la adresa guvernului. In forumurile din parcuri se discuta intens despre crearea unei retele de informare. Sute de voluntari au anuntat ca sunt dispusi sa cutreiere Turcia in lung si-n lat pentru a-si promova ideile despre o societate cu devarat libera si democratica. “Suntem la inceput. Asa ceva nu a mai existat in Turcia si invatam pe parcurs”, spune Esra Kaya, care s-a oferit sa tina si cursuri de vara pe probleme de democratie si angajament social. “Cu totii trebuie sa invatam. Noi: cum trebuie sa ne organizam. Ei, sustinatorii lui Erdogan: cum arata, de fapt, libertatea de care acesta vorbeste mereu”.

***

Forumurile democratice din parcurile din Istanbul isi centralizeaza in fiecare zi discutiile si concluziile pe site-ul parklarbizim.blogspot.com. Aceasta este platforma comuna care asigura comunicatiile intre ele. Din cei 76 de milioane de locuitori ai Turciei, poate 15 milioane sunt insa conectati la internet. De aici si necesitatea ca, in lipsa unei informari corecte prin canalele de televiziune care domina piata media, activistii sa se deplaseze in teritoriu pentru a-si promova miscarea si ideile.

Comemorare in Taksim a manifestantilor care si-au pierdut viata / Foto: Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Deocamdata, macar intr-o privinta, seful guvernului are dreptate. Manifestantii din Istanbul sunt in minoritate. Ei sunt acel segment de tineri educati, sprijinit de zona de stanga a clasei de mijloc si a elitei intelectuale, care considera ca “e corect sa te revolti” (Mao). Piata Taksim si parcul Gezi au fost umplute de acest segment care a dat nastere unei asa numite insurgente spontane. Ce va trebui sa urmarim este capacitatea acestor insurgenti de a deschide calea unei adevarate revolte istorice. Initiatorii trebuie sa reuseasca sa adune sub umbrela acelorasi cereri si reprezentanti ai muncitorimii, ai femeilor din popor, ai angajatilor in pozitii de la baza organizarii ierarhice. Numai acest pas poate crea premisele unei reorganizari a vietii politice din Turcia. Vorbim despre o politica durabila ca rezultat al unificarii puterii cetatenilor cu idealuri politice comune. Numai asa se poate ajunge la momentul in care aceasta noua miscare va putea influenta situatia generala din tara.

In duminica evacuarii parcului Gezi, Esra Kaya a plans aproape toata ziua. Pierduse speranta odata cu norul de gaze lacrimogene ce a acoperit centrul orasului Istanbul. Catre seara a deschis calculatorul si s-a uitat pe retelele de socializare. Toata lumea vorbea despre faptul ca trebuie sa faca ceva. Altceva. A plans din nou, de data aceasta de bucurie. La fel cum face si acum.

* Numele si varsta doamnei profesor au fost modificate din motive de siguranta.

Acest articol este primul dintr-o serie de trei reportaje realizate de HotNews.ro si RFI Romania. La inceputul saptamanii urmatoare veti putea citi un reportaj despre sustinatorii premierului turc Recep Tayyip Erdogan si despre cum vad acestia intreaga situatie.