Programul electoral al cancelarului german Angela Merkel pentru alegerile legislative de la sfarsitul lunii septembrie ar putea costa 30 de miliarde de euro, noteaza cotidianul german Handelsblatt, citat de AFP.

"Angela Merkel se va prezenta in campania pentru alegerile legislative cu promisiuni electorale care vor costa 28,5 miliare de euro", scrie publicatia.

Conform cotidianului, cancelarul a anuntat aceste masuri in cadrul unei teleconferinte cu membrii CDU (Uniunea Crestin-Democrata).

Din suma totala, 7.5 miliarde de euro se vor indrepta catre cresterea deducerii standard din impozitul pe venit, acordata pentru fiecare copil din familie, conform calculelor Ministerului Finantelor.

Pentru realizarea acestui lucru, alocatiile familiale vor fi majorate cu 35 de euro in raport cu nivelul lor actual, de 184 de euro lunar pentru fiecare copil, in cazul primilor doi copii.

CDU doreste "sa ii sprijine mai mult pe parintii cu copii", a declarat Merkel.

Introducerea unei pensii "pentru mame", destinata femeilor care au crescut copii, sau majorarea pensiilor de invaliditate pentru persoanele aflate in incapacitate de munca ar duce la cheltuieli de pana la 20 de miliarde de euro, noteaza Handelsblatt.

In plus, Angela Merkel a promis majorarea investitiilor in infrastructura cu un miliard de euro anual in viitoarea legislatura.