Departamentul american de Aparare a trasat noi planuri pentru retragerea trupelor din Afghanistans, prin care reduce prezenta americana din tara dupa 2014, la finalul Misiunii NATO, a informat vineri Wall Street Journal, citat de AFP. Noile planuri ale Pentagonului ar pastra in jur de 3.000, 6.000 sau cel mult 9.000 de militari in Afghanistan care se vor concentra pe lupta impotriva retelei teroriste Al-Qaida.

Modificarea datelor, la un nivel mult mai scazut decat fusese prevazut anterior, s-a facut la solictarea presedintelui american Barack Obama.

Conform WSJ, militarii care vor ramane in Afghanistan dupa 2014, vor participa in continuare la operatiuni impotriva insurgentilor talibani si vor continua antrenamentul armatei si politiei afgane.

Secretarul american al Apararii Leon Panetta a declarat insa ca trupele americane se vor concentra pe lupta impotriva retelei teroriste Al-Qaida, pentru a preveni o revenire in forta a acesteia in Afghanistan.

Generalul John Allen, comandantul suprem al contingentelor americane si NATO din Afganistan, propusese mentinerea unei prezente militare cuprinsa intre 6.000 si 15.000 de americani, precizeaza AFP.

Presedintele afgan Hamid Karzai urmeaza sa viziteze Washington-ul saptamana viitoare pentru a discuta despre prezenta militara a SUA in tara sa dupa 2014.

Potrivit Wall Street Journal, Statele Unite ale Americii vor incepe negocierile cu aliatii pentru a stabili nivelul de implicare in Afganistan, pe baza unei repartitii de doua treimi soldati americani, o treime trupe ale aliatilor.