David Ignatus, editorialist la Washington Post, a starnit recent emotie cand a relatat afirmatiile lui Leon Panetta, secretarul american al Apararii: Israelul ar putea ataca Iranul si complexele sale nucleare "in aprilie, in mai sau in iunie".
Atunci cand un secretar al Apararii in exercitiu - care are acces la informatii rareori cunoscute marelui public - avanseaza acest tip de predictii, observatorii au motive evidente sa le asculte. Iata ca au trecut zece ani de cand comunitatea internationala se confrunta cu chestiunea dosarului nuclear iranian, iar amenintarea unui atac a crescut constant, fara insa sa se concretizeze pana in prezent. De ce lucrurile ar sta altfel acum?, se intreaba Robert Haddick, redactor sef la Small Wars Journal, intr-un articol publicat de Slate.fr.
In prezent, un atac aerian al Israelului impotriva Iranului ar parea teribil de imprudent si inutil, in conditiile in care noile sanctiuni internationale vizand bancile si piata petrolului iranian sunt de o severitate fara precedent.
Si totusi, pentru Israel, timpul pentru reflectie pare sa se fi scurs. Sanctiunile impotriva Iranului au venit prea tarziu. Iar cand strategii israelieni fac inventarul avantajelor si alternativelor posibile, alegerea unui atac aerian pare viabila: regretabila si riscanta, desigur, dar cu siguranta nu imprudenta.
Iata mai jos patru motive invocate de Robert Haddick
- 1. Urgenta
In editorialul publicat in Washington Post, Ignatius scrie ca o ofensiva aeriana israeliana ar urma sa aiba loc la finele primaverii lui 2012. Pentru ce atat de repede? Pana acum, nu exista dovezi clare ca Iranul s-a lansat in producerea armelor nucleare.
Dar, asa cum indica un raport recent al Bipartisan Policy Center, initiativa de imbogatire a uraniului iranian continua sa progreseze, chiar si dupa atacul informatic Stuxnet si asasinarea mai multor oameni de stiinta implicati in domeniul nuclear. Potrivit acestui raport, Iranul ar fi in curs de instalare - cu succes - a unor centrifuge perfectionate de imbogatire a uraniului.
Un alt motiv de ingrijorare pentru Israel: Iranul instaleaza acum centrifuge in muntii Fordow, in apropiere de Qom - un buncar prea adanc pentru a fi atins de bombe.
Inspectorii AIEA supravegheaza pe teren producerea combustibilului nuclear iar daca ar constata o utilizare militara ar semnala-o imediat. Teheranul stie ca o astfel de incalcare a pragului nuclear (expulzarea inspectorilor, urmata de imbogatirea rapida a uraniului pentru a atinge calitatea militara) ar reprezenta un motiv de razboi urmat imediat de atacuri aeriene israeliene.
Guvernul israelian considera ca este posibil ca, odata ce va fi operational deplin, situl de la Fordow va permite Iranului sa depaseasca acest prag nuclear fara teama bombardamentelor si ca Teheranul va dispune de uraniu pentru alimentarea mai multor bombe. Daca ar fi sa credem raportul Bipartisan Center, Iranul va ajunge in aceasta pozitie la finele acestui an. Potrivit New York Times, previziunile oficialilor americani si israelieni difera in ceea ce priveste intrarea in aceasta "zona de imunitate".
- 2. Alternativele la actiunea militara nu sunt destul de eficiente
Liderii israelieni stiu perfect ce risca daca pornesc razboiul. O respingere a solutiilor pasnice trebuie sa fie justificata de motive convingatoare.
Sanctiunile internationale afecteaza vizibil regimul iranian dar nu au reusit sa incetineasca programul nuclear si nu vor avea niciun efect asupra calendarului descris mai sus. In conditiile in care Rusia, China si India vor continua sa sustina Iranului economic si politic, sanctiunile nu pot deveni atat de severe incat sa modifice estimarile israeliene ale riscurilor.
Arsenalul nuclear israelian este tinut secret, dar majoritatea membrilor comunitatii internationale estimeaza ca acesta exista si este semnificativ. De ce nu ar fi acesta suficient pentru a descuraja un eventual atac nuclear iranian? Populatia si teritoriul israelian sunt atat de reduse incat ar fi suficienta o singura ogiva pentru a le da o lovitura devastatoare. Israelul nu cere altceva decat capacitatea de a dispune de o lovitura de riposta - capacitatea de a supravietui primului atac.
In timpul Razboiului Rece, Statele Unite si Uniunea Sovietica s-au dotat cu aceasta capacitate creand flote de submarine echipate cu rachete balistice; Acestea patruleaza in continuu si reprezinta o amenintare constanta asupra adversarului. Ori, Israelul dispune de putine submarine si niciunul nu este alimentat cu energie nucleare, care permite patrularea in stare de imersiune o perioada indelungata de timp. In plus, strategii si sistemul de comanda si control ar putea sa nu supravietuiasca unei prime lovituri nucleare iraniene.
Chiar si daca Iranul incearca sa obtina arma nucleara cu singurul scop de a avea propriul sau arsenal de disuasiune, regiunea ar fi puternic destabilizata.
Durata de zbor extrem de redusa a rachetelor, fragilitatea sistemelor de alerta rapida si absenta dispozitivelor de atac secundar (care sa supravietuiasca primei lovituri) ar instaura o dinamica exploziva: fiecare dintre cele doua tari va fi tentata sa faca primul pas. Daca Israelul va ataca Iranul in urmatoarele luni, ar fi in primul rand pentru a preveni un astfel de scenariu.
- 3. Avantajele escaladarii violentelor
Orice atac vizand complexele nucleare iraniene ar impinge aviatia israeliana la limitele sale. Tintele importante se afla la limita duratei de zbor a bombardierelor israeliene. Spatiul aerian irakian - care se afla pe traiectoria cea mai scurta intre Israel si Iran - nu este aparat in prezent, oferind un motiv suplimentar pentru un atac cat mai rapid posibil.
Tsahal dispune de un arsenal limitat de bombe anti-buncar. Ele ar putea afecta uzina subterana de imbogatire a uraniului de la Natanz, dar probabil ca nu vor avea niciun afect asupra complexului de la Fordow. In plus, Iranul a ascuns si disimulat cu siguranta alte instalatii nucleare. O lovitura israeliana nu ar avea deci decat un efect limitat - si temporar - asupra programului nuclear iranian.
Care ar fi atunci interesul pentru un astfel de atac, care ar putea declansa un conflict mult mai extins? In realitate, liderii israelieni ar putea avea motive sa spere in declansarea unui conflict mai mare si mai intens, inainte ca Iranul sa devina o putere nucleara.
In aceasta ipoteza, Israelul ar declansa ostilitatile, lansad atacuri aerriene asupra instalatiilor nucleare ale Iranului. Liderii israelieni ar putea atunci - paradoxal - sa spere intr-o riposta iraniana, ceea ce le-ar permite sa justifice noi atacuri care ar viza, de data aceasta, industria petrolului, retelele de distributie a electricitatii si sistemele de comunicatie.
Un scenariu si mai avantajos pentru Israel: Iranul ar putea reactiona inchizand stramtoarea Ormuz sau atacand fortele SUA stationate in regiune, ceea ce ar antrena Comandamentul central american in acest conflict. Liderii israelieni estimeaza ca ar putea controla aceasta escaladare a violentelor, in conditiile in care o intensificare a conflictului ar fi mai nefasta pentru Iran decat pentru Israel.
Tsahal a lansat deja lovituri aeriene care au vizat programele nucleare irakiene (1981) si siriene (2007). Saddam Hussein si Bashar al-Assad nu au ripostat - stiind ca, fara indoiala, ca Israelul va controla situatia, avand in vedere suprematia aeriana pe care o detine. Iar liderii israelieni au motive sa creada si cum ca Teheranul va ajunge la aceeasi concluzie.
Cum se va proceda cu rachetele Hezbollah si Hamas, fortele iraniene de substitutie, amplasate la nord si la sud de principalele centre de populatie ale Israelului? Liderii israelieni considera ca sunt mai bine inarmat acum in fata acestei amenintari decat erau in 2006. Si nimic nu ne permite sa afirmam ca Hezbollahul si Hamasul vor asculta Teheranul, daca acesta ordona un atac. Stiu ca riposta noii armate israeliene ar putea fi devastatoare.
Iar Hezbollah ar putea avea un alt motiv excelent pentru a da dovada de prudenta. Daca regimul lui Assad se prabuseste la Damasc, miscarea si-ar pierde principalul protector si ar risca sa fie izolata, la mana dusmanului sau. In aceste conditii, provocarea unui atac al fortelor terestre israeliene in sudul Libanului nu pare o strategie buna.
- 4. Stapanirea jocului
Un atac israelian care ar viza complexele nucleare iraniene nu ar provoca, fara indoiala, sfarsitul programului nuclear al Teheranului. Iranul va degaja caile de acces la situl Fordow si va putea construi noi instalatii secrete de cercetare si de productie, in buncare ascunse sub zonele rezidentiale, de exemplu. In 1981, Israelul a compromis grav programul nuclear irakian, distrugand reactorul de la Osirak, aflat atunci in constructie. Saddam Hussein si-a relansat atunci proiectul in secret, ia Israelul se poate astepta la aceeasi perseverenta din partea Iranului.
Poate iesi Israelul in pozitie de forta din acest conflict? Este posibil ca liderii israelieni sa aiba in vedere un conflict pe termen lung impotriva programului iranian. Obiectivul - incetinirea la maxim a acestui program, in asteptarea unei schimbari de regim la Teheran.
Prin lansarea unor lovituri sporadice si repetate asupra tintelor nucleare, Israelul ar putea incerca sa demoralizeze angajatii din aceasta industrie, sa intrerupa operatiunile sale si sa urce semnificativ costurile programului. In timp, sanctiunile internationale vor slabi economia civila si vor afecta progresiv sustinerea de care se bucura regimul in randul populatiei.
Pentru Israel, solutia cea mai buna ar fi abandonarea programului nuclear iranian sau o rebeliune in sanul regimului.
Daca Israelul trece la ofensiva, Teheranul se va apara cu inversunare. Iranul incearca acum sa cumpere sisteme chinezesti sau rusesti de aparare anti-aeriana. Va incerca sa obtina sprijinul comunitatii internationale in fata agresiunii israeliene. Loviturile Tsahal vor perturba pietele petroliere si financiare si ar putea chiar sa afecteze economia mondiala. Atunci, Israelul va fi pus la colt, ceea ce ar putea avea consecinte politice si economice importante.
Si totusi, exista sanse mici ca aceste consecinte sa descurajeze Tsahalul sa atace. Puterea nucleara este o linie rosie iar Israelul si-a impiedicat deja doi adversari sa treaca aceasta linie. La fel ca in 1981 si in 2007, liderii israelieni au motive intemeiate sa creada ca vor reusi sa controleze jocul si ca vor evita cele mai negre scenarii. In sfarsit - si poate acesta este elementul cel mai important - Israelul se afla intr-o situatie de extrema urgenta. Va trebui sa se lanseze singur in acest conflict, care promite sa fie unul lung si deosebit de dificil, incheie Robert Haddick.
2
6
