În România, elitele prădătoare au favorizat o societate bazată pe modelul extractiv de societate și pe modelul de Stat al „Leviathanului de hârtie” (vezi în text explicațiile și contextul- n.red.). De vină sunt trei componente ale societății românești, a explicat marți seara economistul șef al BNR Valentin Lazea, la gala Curs de Guvernare.
Prima vină o poartă partidele de stânga care deși au favorizat un Stat puternic, au căutat să slăbească pe orice cale societatea civilă, a spus Lazea.
A doua vină, în opinia economistului șef al Băncii Centrale, o au partidele de dreapta sau de centru-dreapta care „au sprijinit societatea civilă, dar nu au înțeles și nu înțeleg nici astăzi importanța unui stat puternic. Uitați-vă la discuțiile cu „Statul gras” discută de tăieri de cheltuieli, dar care nu pun pixul pe hârtie și să vadă ce se poate și ce nu se poate tăia”
Iar al treilea lucru este că societatea civilă din România are două handicapuri culturale majore, mai spune Valentin Lazea. Deși sociologii români și străini îi cataloghează pe români în general ca fiind colectiviști, puțină lume remarcă că este vorba de un colectivism lipsit de solidaritate.
„Vedem asta foarte limpede: bătrânilor nu le pasă de tineri și viceversa, moldovenilor nu le pasă de munteni și viceversa, bogaților nu le pasă de săraci, celor educați nu le pasă de cei needucați ș.a.m.d”, a mai susținut economistul român.
De fapt, crede Lazea, colectivismul românesc este unul de sorginte rurală, în care îți este apropiată doar familia, iar toți ceilalți nu contează.
Pe de altă parte, adaugă el, nu greșesc nici cei care îi consideră pe români ca fiind mai degrabă individualiști. Vă dau zeci de exemple de individualism, începând cu sporturile individuale unde excelăm, iar la cele de echipă nu, trecând apoi prin politică ș.a.m.d.
„Numai că e vorba de un individualism lipsit de inițiativă. Cât timp nu rezolvăm aceste probleme: partide de stânga anti-societate civilă, partide de dreapta anti-stat, societate civilă caracterizată prin colectivism, fără de solidaritate și de individualism fără inițiativă, România nu poate aspira să semene cu Danemarca sau cu orice alt stat dezvoltat”, conchide economistul șef al BNR.
El a citat două cărți scrise de Daron Acemoglu și James Robinson, una în 2012 și cealaltă în 2019, vorbesc despre diferitele tipuri de societăți care există.
În prima carte – „De ce eșuează națiunile”- autorii se referă la modelul extractiv versus modelul inclusiv de societate.
„Ei spun așa: că există societăți organizate după un model extractiv, cum ar fi cele din estul Europei, America Latina, Africa, Asia, după cum există și societăți organizate într-un model inclusiv cum ar fi cele din vestul Europei, Statele Unite, Australia, Marea Britanie, ș.a.m.d. În societățile organizate pe model extractiv, elitele prădătoare folosesc pârtiile puterii pentru a se îmbogăți, acordând prea puțină atenție dezvoltării generale. Dar, pentru aceasta au nevoie de o justiție supusă și ușor manipulabilă.
Această supunere a justiției are ca rezultat, la rândul său, o inhibare a inovației, pentru că nimeni nu va vrea să depună eforturi în sfera inovativă pentru un rezultat care riscă să-i fie confiscat de alții.
Astfel, ca rezultat, societățile cu model extractiv rămân mereu în urma progresului tehnologic, mulțumindu-se să copieze ceea ce fac societățile inclusive”, explică Lazea.
La polul opus, societățile inclusive se bazează pe un sistem juridic puternic și pe domnia legii, ceea ce are ca și consecință, faptul că elitele nu-și permit să vină la putere pentru a se îmbogăți fără just temei, deoarece știu că justiția le va sancționa. Iar acolo, inovațiile apar pe bandă rulantă, deoarece dreptul de proprietate intelectuală este apărat.
„Lecția pentru România este că noi suntem o societate extractivă, consecințele fiind o rămânere în urmă, permanentă și menținea unui decalaj față de țările dezvoltate. Pe de o parte asta este rezultatul istoriei și al geografiei și al influențelor celor trei imperii care ne-au înconjurat și care au practicat și ele modele extractive.
Este corect să spunem totuși că modelul extractiv face posibilă și chiar încurajează creșterea economică, pentru că dacă n-ar exista creștere economică, elitele prădătoare nu ar avea ce prăda.
A doua carte citată de economistul șef al BNR este „Coridorul îngust”, apărută în 2019 și analizează puterea statelor plecând de la conceptul inventat de filosoful englez Thomas Hobbes, care pleda la vremea sa pentru un stat foarte puternic, chiar monstruos de puternic, așa-numitul stat-Leviathan, care să-i ferească pe cetățeni de viața „solitară, săracă, neplăcută, brutală și scurtă”- definitorie pentru acea perioadă.
Acemoglu și Robinson identifică patru tipuri posibile de state.
- Primul tip este „Leviathanul despotic” în care statul este atotputernic , înclinat spre totalitarism și dictatură, iar societatea civilă este slabă. Ordinea și securitatea cetățeanului sunt garantate, dar în astfel de state nu există încredere, iar iantul comun este frica. Vezi China, Rusia, Turcia...
- Al doilea tip identificat de cei doi autori este „Leviathanul absent”. Corespunde unui stat slab sau inexistent și unei societăți civile de asemenea slabă. Practic are loc o luptă continuă între clanuri și facțiuni, niciuna suficient de puternică pentru a se impune. Trăsăturile dominante sunt neîncrederea și frica. Cazul Afganistanului, Libiei și al altor state eșuate.
- Al treilea tip este „Leviathanul înlănțuit”. Cel mai bun caz, când atât statul cât și societatea civilă sunt puternice, nu numai că nu se află în relații antagonice, dar chiar se sprijină una pe alta în a-și crește reciproc puterea. Acestea sunt societățile dezvoltate din vestul Europei care au înțeles printr-un proces istoric faptul că Statul trebuie să fie suficient de puternic ca să protejeze și să faciliteze dezvoltarea indivizilor, dar și societatea civilă trebuie să fie suficient de puternică pentru a nu permite abuzuri din partea Statului.
De pildă, pentru mulți români este de neînțeles cum se face că în Danemarca lumea e fericită să dea peste 50% din veniturile lor, Statului. Pentru că, răspund eu, oamenii ăia au înțeles că trebuie să existe o simbioză între un Stat care dă cetățeanului ceea ce acesta cere și o societate civilă care să stea de veghe.
Astfel de state precum Danemarca au găsit așa-numitul coridor îngust, unde domnește încrederea iar frica nu e fundament al relațiilor sociale. E cazul statelor nordice, Germania, Olanda etc.
- În fine, al patrulea tip este „Leviathanul de hârtie” atunci când statul este deopotrivă despotic și ineficient. Avem cea mai proastă combinație posibilă și eu cred că România s-ar afla în această situație, alt exemplu fiind Argentina. Leviathanul de hârtie este o combinație între Leviathanul despotic și cel absent, o combinație generată de dorința din partea elitelor de a menține relații clientelare în care clienții să poată fi ușor controlați.
Gala Curs de Guvernare poate fi văzută aici.
1
24
