Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri, in cadrul intalnirii cu Delegatia Comisiei pentru Dezvoltare Regionala - REGI din cadrul Parlamentului European, ca nu crede ca pana in 2013 va avea loc o impartire administrativa a Romaniei pe regiuni, desi este necesara, pentru o mai buna absorbtie a fondurilor europene, relateaza Agerpres.

"Pe noi ne intereseaza o mai buna absorbtie a fondurilor europene, iar, daca lucrul acesta este legat de numarul de euroregiuni in care este impartita Romania, atunci, noi ne vom stradui sa avem acea abordare, care sa maximizeze atragerea fondurilor europene. Dupa experienta pe care o avem din prima alocare bugetara (2007-2013), canalizam efectul pe care l-a avut, deja, impartirea in regiuni a ratei de absorbtie a fondurilor europene", a spus ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Potrivit Elenei Udrea, "pana in 2013 nu putem vorbi despre o reimpartire a Romaniei in regiuni".

"Va trebui ca abordarea noastra sa fie una pragmatica. Vorbim si de considerente istorice, economice. Din punctul nostru de vedere, aceasta reimpartire este necesara, dar trebuie sa aiba ca prim scop o mai mare eficienta si o implicare mai directa asupra unei mai bune absorbtii a fondurilor europene in urmatoarea perioada", a subliniat Udrea.

Discutiile de la Timisoara au vizat prezentarea stadiului de aplicare a Programului Operational Regional - POR.