Conducerea Senatului a hotarat, luni, convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a dezbate avizul pentru inceperea urmaririi penale a senatorilor Codrut Seres si Paul Pacuraru. Potrivit presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, senatorii vor fi convocati la lucru in perioada 25-28 august. De asemenea, Vacaroiu a declarat ca liderii de grup au ajuns la un consens si urmeaza ca in sesiunea extrordinara sa dea un vot favorabil inceperii urmaririi penale a celor doi senatori.

Vacaroiu a precizat ca votul pentru cele trei dosare in care sunt cercetati senatorii Codrut Seres (doua dosare) si Paul Pacuraru (un dosar) va fi secret cu bile. Potrivit regulamentului Senatului, pentru inceperea urmaririi penale a lui Seres si Pacuraru este nevoie de jumatate plus unu din numarul senatorilor. Astfel, pentru inceperea urmarii penale a celor doi senatori este nevoie de 69 de voturi dintr-un total de 137.

Totodata, presedintele Senatului a precizat ca liderii de grup sunt de acord cu votul pentru inceperea urmaririi penale a celor doi, "nu pentru ca dosarele ar fi beton, ci pentru ca atat Paul Pacuraru, cat si Codrut Seres trebuie sa se apere in instanta".

Senatul a fost sesizat de catre Parchet pentru a decide inceperea urmaririi penale in cazul ministrului Muncii, Paul Pacuraru, acuzat de mita intr-un dosar, si a senatorului Codrut Seres, acuzat de spionaj si subminare a economiei nationale.