Systematic, producătorul danez de software, cu centru de dezvoltare în România și peste 150 de angajați români, se dezvoltă masiv pe segmentele apărare și medical și pregătește noi versiuni al aplicațiilor sale, care au ca scop salvarea de vieți și creșterea calității vieții oamenilor. Lucian Maican, Directorul General al Systematic, prezintă evoluția companiei de la intrarea pe piața românească, acum aproape 10 ani, și transformarea acesteia în una dintre cele mai importante companii din domeniu, beneficiind de o echipă dedicată și de proiecte recunoscute la nivel global.

Lucian MaicanFoto: Systematic

În prezent, compania are la București o echipa formată din peste 150 de angajați români, care scriu cod pentru organizații de prestigiu, precum Ministerul Sănătății din Danemarca sau țări membre NATO și partenere.

Cum ați descrie compania Systematic în acest moment?

Cu siguranță, putem observa o evoluție semnificativă în nivelul nostru de maturitate. Ne-am consolidat reputația și prezența pe piață. În comparație cu 2017, Systematic este acum un nume bine cunoscut, iar impactul nostru este mult mai pronunțat. Prin extinderea echipei noastre și participarea la evenimente cheie din industrie, ne-am câștigat un loc important în peisajul profesional. De asemenea, suntem conștienți de rolul nostru în ceea ce privește schimbul de cunoștințe și experiență cu alți profesioniști din domeniu.

O altă dovadă a creșterii noastre o reprezintă consolidarea departamentului nostru de servicii suport. Dacă în 2017, o singură persoană se ocupa de majoritatea activităților, acum avem un departament bine structurat, format din peste 40 de specialiști care oferă suport nu doar local, ci și la nivel de grup, gestionând eficient nevoile tuturor entităților din cadrul Systematic.

De asemenea, am făcut progrese semnificative în ceea ce privește gestionarea resurselor umane și a proiectelor. Dacă în trecut, managementul era exclusiv responsabilitatea echipei din Danemarca, acum avem o echipă locală de peste 10 manageri specializați în managementul echipelor și a proiectelor noastre.

În ce măsură vă influențează activitatea evenimentele majore geopolitice, respectiv conflictul armat de la granița României, Systematic având produse de apărare în portofoliu?

Într-adevăr, după pandemie, am observat o dezvoltare semnificativă a businessului nostru în domeniul medical, întrucât contextul impunea acest lucru.

În același timp, observăm o creștere majoră a interesului și investițiilor în domeniul apărării la nivel global, iar implicarea noastră în această industrie reflectă angajamentul nostru în furnizarea de soluții de înaltă calitate în acest sector strategic.

Este important să recunoaștem că astfel de conflicte armate există în istorie și că, deși nu ne dorim astfel de situații, ele sunt o realitate. Iar noi avem șansa să jucăm un rol esențial în limitarea pierderilor de vieți omenești, prin furnizarea de produse și tehnologii specializate în domeniul apărării.

Cum salvează o tehnologie Systematic vieți omenești?

Produsele noastre din zona de apărare de precizie pot contribui la salvarea vieților civililor în timpul conflictelor armate. Sunt mândru să menționez că produsul nostru, SitaWare, abreviere de la Situational Awareness, a fost, de exemplu, utilizat pentru extragerea civililor din Afganistan, ceea ce demonstrează utilitatea și beneficiile pe care le poate produce o astfel de tehnologie în situații critice.

Soldații pot beneficia de telefoane mobile standard, configurate pentru a rezista condițiilor extreme, pe care pot instala aplicațiile noastre securizate și pot transmite informații cruciale, inclusiv poziția lor, către unități de comandă superioare. Mai mult, aceste tehnologii nu se limitează doar la telefoane mobile, ci pot fi integrate și în alte echipamente militare, precum vehicule militare, avioane și nave maritime, facilitând comunicarea și transmiterea datelor în timp real în timpul operațiunilor militare.

În paralel, dezvoltăm constant soluții inovatoare pentru pregătirea personalului militar în utilizarea acestor tehnologii și oferim acces clienților la versiuni actualizate și îmbunătățite ale aplicațiilor noastre. Lucrăm în centrul de dezvoltare din București la foarte multe produse noi sau update-uri ale produselor deja existente. Dezvoltăm pe baza cerințelor de la nivel mondial, de la nivelul NATO.

Prin intermediul parteneriatului strâns cu forțele armate și clienții noștri, asigurăm că produsele noastre rămân în pas cu cerințele operaționale și sunt adaptate la nevoile specifice ale acestora. De asemenea, organizăm evenimente de colaborare și schimb de experiență între colegii noștri și clienți, care contribuie la îmbunătățirea continuă a soluțiilor noastre și la optimizarea aplicabilității acestora în diferitele scenarii operaționale.

Ce noutăți aveți în ceea ce privește domeniul medical, a doua linie de business ca importanță pentru Systematic?

Avem o suită de produse dedicate atât spitalelor, policlinicilor sau chiar pentru domeniul serviciilor sociale. Astfel de aplicații permit accesul la informații în timp real, eliminând completarea hârtiilor și facilitând consultațiile rapide între medici. De exemplu, avem aplicații în zona de dosar electronic medical, care sunt tot mai prezente și în spitalele din România în format similar.

De asemenea, avem integrări cu diverse entități publice sau private, din țările unde avem implementate aceste produse, cum ar fi sistemul de evidență a populației sau alte aplicații din domeniul medical. Astfel, în cazuri de urgență, când, de exemplu, pacientul este inconștient, doar prin introducerea CNP-ului sunt furnizate informațiile esențiale, cum ar fi aparținătorii sau istoricul medical. Așa contribuim la o gestionare mai eficientă a situațiilor critice și, implicit, la salvarea de vieți.

Mai mult, avem o aplicație care automatizează procesul de înregistrare a datelor medicale ale pacientului, reducând timpul petrecut de asistenți și medici cu un pacient. Aceasta permite înregistrarea și stocarea informațiilor medicale în dosarul electronic al pacientului, furnizând astfel un istoric complet și util în cazuri de urgență sau pentru cercetare medicală ulterioară.

În plus, avem soluții care optimizează fluxurile de lucru în spitale, reducând timpul de așteptare al pacienților și contribuind la limitarea răspândirii bolilor nosocomiale. Aceste aplicații au fost implementate cu succes și în alte țări, inclusiv în regiunile din Danemarca.

Majoritatea acestor aplicații au ca scop eficientizarea timpului personalului medical, aspect extrem de important în special în situațiile de criză. Și mă întorc la pandemie, când deși inițial au existat lipsuri privind diferite tipuri de echipamente, precum măști, paturi, oxigen sau chiar spitale, cumva, într-un timp foarte scurt, aceste nevoi au fost acoperite, însă medici nu poți crea în câteva luni. Poți crea însă aplicații, care eficientizează procesul de tratare a unui pacient și astfel un medic se va putea ocupa de un număr mai mare de pacienți.

Acest lucru îl facem noi, prin aplicațiile create de angajații Systematic, care sunt implementate cu succes în sisteme medicale din Europa si nu numai.

Care este valoarea pe care o aduc angajații companiei în dezvoltarea acestor produse?

Angajații noștri aduc o valoare inestimabilă în dezvoltarea produselor și în generarea de idei în orice etapă a procesului.

Un exemplu elocvent este colaborarea noastră din timpul pandemiei cu Ministerul Sănătății din Danemarca pentru crearea unei aplicații esențiale în gestionarea cazurilor de COVID-19. Eforturile noastre comune, susținute de întâlniri săptămânale și o echipă dedicată din România, au contribuit la lansarea și evoluția produsului în doar câteva săptămâni. Colaborarea noastră a avut un impact semnificativ, exemplificat și prin soluțiile rapid implementate, cum ar fi un portal pentru gestionarea eficientă a cazurilor de COVID-19.

Acest exemplu subliniază angajamentul nostru față de excelență și capacitatea noastră de a livra soluții de înaltă calitate, indiferent de complexitatea și urgența proiectului.

Systematic se numără printre cele mai bune companii din lume în livrarea soluțiilor software, iar dovada stă si în certificarea CMMI Level 5, respectiv cel mai înalt grad de calitate.

Cum mențineți angajații în companie cât mai mult timp?

Recunoaștem că piața este competitivă și există riscul ca unii angajați să plece în alte locuri, iar din acest motiv avem activități dedicate pentru retenția angajaților și lucrăm constant pentru loializarea lor.

Investiția noastră în angajați implică procese riguroase de recrutare, onboarding extins și eforturi susținute pentru a-i integra în echipă. Stabilitatea companiei, un bun work-life balance si proiectele complexe din domenii critice, sunt alte exemple prin care loializam angajatii.

În ceea ce privește retenția, suntem încântați de nivelul nostru actual de succes, cu un procent de turnover de aproximativ 7%, care este semnificativ sub media pieței de IT. Acest succes este rezultatul eforturilor comune ale întregii echipe și apreciem contribuția fiecărui coleg la acest rezultat pozitiv.

Știu că grupul Systematic va angaja 200 de oameni în următorii ani. Ce ne puteți spune despre acest plan?

Informația este corectă, vom aduce 200 de specialiști în următoarea perioadă la nivel de grup, iar o parte dintre aceștia vor fi si în România.

Planurile noastre se adaptează la evoluția business-ului și pot suferi modificări lunare. Vestea bună este că ne așteptăm să creștem chiar și mai mult decât am anticipat inițial, având în vedere cererea din zonele noastre de activitate.

Suntem o companie care pune mare accent pe calitate, având criterii riguroase de selecție. Ne concentrăm pe creșteri rezonabile, atât în România, cât și la nivel de grup, și construim un nou centru de dezvoltare în Copenhaga. Avem încredere că vom atrage colegi talentați, care să contribuie la dezvoltarea produselor noastre, esențiale pe piață.

Ce planuri de dezvoltare a businessului aveți pentru perioada următoare?

În prezent, pe lângă echipele mature cu activitate, dezvoltăm două aplicații noi, la care lucrează și echipe din România, ambele fiind pentru zona de apărare.

Una dintre aplicații include inteligența artificială și, din nou, ajută la salvarea de vieți, contribuind la recunoașterea echipamentele din teren. De exemplu, una dintre funcționalități ajută personalul militar să recunoască dacă într-o anumite locație se află tancuri sau tiruri cu cereale, prin evaluarea unei imagini din satelit, informație critică în luarea deciziilor operațsionale.

Systematic este o companie internațională cu capital danez producătoare de software și sisteme pentru sectorul public și privat, cu proiecte în domeniul educației, sănătății și apărării.

Articol susținut de Systematic