Două grupuri de elevi de la un liceu din oraşul Arad au avut un conflict în stradă, înainte de începerea cursurilor, iar unul dintre ei a fost lovit şi a fost transportat la spital, doi adolescenţi fiind reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, transmite Agerpres.

Mașină de polițieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis, miercuri, că incidentul a avut loc în apropiere de şcoala la care învaţă elevii, iar martori au sunat la 112.

„Mai mulţi tineri, de la o unitate şcolară din municipiu, ar fi fost abordaţi de alţi tineri, din aceeaşi şcoală, cele două grupuri având un schimb de replici şi injurii, în zona Boul Roşu. În urma interacţiunii, un elev ar fi fost lovit şi ar fi căzut la pământ, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", arată IPJ.

Cercetările sunt făcute de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care au reţinut pentru 24 de ore doi elevi, de 16 şi 17 ani, pentru lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Incidentul a avut loc înainte de începerea cursurilor iar adolescenţii implicaţi sunt toţi de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu", aflat la aproximativ 200 de metri de locul conflictului.