Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni după anchetele la azilele groazei din țară că „este clar că vorbim de corupție instituțională”, că „Protecția socială a fost folosită ca un business” și că cel puțin o instituție din subordinea Ministerului Muncii trebuie desființată printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată până pe 31 august.

Simona Oprescu și Marcel CiolacuFoto: Captura Guvern

Premierul Marcel Ciolacu a mulțumit luni ONG-urilor din zona socială pentru semnalarea problemelor la azilelor groazei din țară.

  • „Este evident că statul român are nevoie de ajutor. Procesul de schimbare a mentalității și a abordării mai ales in zona socială va fi unul de lungă durată, indiferent de măsurile pe care o să le luăm noi.
  • Protecția socială, în acest moment, ce a reieșit în primul rând din controalele făcute, a dovedit că a fost folosită fără empatie, a fost folosită ca și un business. S-a făcut o mare greșeală de abordare. Ei poate să finanțeze, dar cei care se ocupau efectiv trebuiau să fie de cu totulo altă profesie și aplicare.
  • Mai mult, o spun fără nicio reținere, vom vedea și cu cazul Mureș câte vor ieși la vedere, este clar că vorbim de corupție instituțională. Vorbim de încrengături locale astfel încât business-ul să fie cât mai profitabil.", a declarat luni Marcel Ciolacu în cadrul unei întâlniri cu ONG-urile din asistență socială.

Într-o întâlnire la care a participat și ministrul Muncii, Simona Oprescu, premierul a spus că se va veni până la 31 august cu o ordonanță de urgență prin care să se schimbe sistemul de control și autorizare.

  • „Primul pas este o ordonanță de urgență. Eu insist pentru desființarea cel puțin a unei instituții din interiorul Ministerului Muncii, care nu a știut să acopre ca și control, fiind o verigă în plus folosită de către cineva, repet, pentru a scoate profituri nu pentru a proteja persoanele.
  • Mai mult nu există un sistem informatic și suntem în 2023 și sunt ferm perfect convins că cu ajutorul Curții de Conturi vom descoperi că aceleași persoane sunt plătite de 2-3 ori, nefiind un registru al acestor persoane și noi neștiind de fapt care este fenomenul întreg.
  • Trebuie o abordare total diferită în ce plătește statul român și ce plătesc aparținătorii, cum este sistemul în străinătate, astfel încât să nu fie nicio diferență între cele două.”, a spus Ciolacu.

Premierul a spus că până în 31 august se va veni cu această Ordonanță de urgență și a cerut sprijinul ONG-urilor pentru o lege privind modificări la tot sistemul de asistență socială care să fie trimis în parlament în această sesiune parlamanetară.

Azilul groazei din Mureș: Trei persoane au fost arestate pentru 30 de zile după o ședință de judecată care a durat şapte ore

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, duminică, că l-a suspendat pe poliţistul faţă de care Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă, alături de alţi doi inculpaţi, în dosarul azilului de la Bărdeşti în care de fac cercetări pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

„La data de 30 iulie 2023, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a fost informat de instanţa de judecată cu privire la faptul că, faţă de un angajat, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost suspendat din funcţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege”, a precizat IPJ Mureş într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Alături de agentul de poliţie, în dosar mai sunt cercetaţi mama acestuia, care figura ca fiind directoarea acestui azil, precum şi un angajat al Penitenciarului Târgu Mureş, care ar fi încasat chiria pe clădirea în care funcţiona azilul.

Tribunalul Mureş a admis, în Cameră de Consiliu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

„În temeiul art. 223 alin.2 Cod de procedura penală, dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul P. C. I. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30.07.2023, până la data de 28.08.2023 inclusiv. În temeiul art. 223 alin.2 Cod de procedura penală, dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii P. J. şi P. F.T., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data prinderii acestora. În temeiul art. 230 Cod Procedură Penală dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă”, potrivit portalului Tribunalului Mureş.

Instanţa a respins ca neîntemeiate cererile de luare a măsurii arestului la domiciliu sau de control judiciar formulate de inculpaţi.

Cei trei au drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Azilul groazei din Mureș:

La data de 28 iulie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii DIICOT de la Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au anunţat că au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Din cercetări a reieşit că, în anul 2020, suspecţii ar fi constituit un grup infracţional, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmărind obţinerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor persoane vârstnice ori cu dizabilităţi prin încasarea, sub paravanul unei asociaţii, a unor sume de bani provenite de la DGASPC ori de la aparţinători.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, banii destinaţi îngrijirii persoanelor vătămate ar fi fost folosiţi cu preponderenţă în beneficiul membrilor grupării.

  • „Persoanele vârstnice ori cu dizabilităţi, internate în locaţiile gestionate de asociaţie, ar fi fost supuse unor tratamente inumane şi degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică şi psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei.
  • La data de 27 iulie a.c., au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilităţi, aflate în subsolul unei clădiri aparţinând asociaţiei, cazate în condiţii improprii, printre materiale de construcţii, cu saltele aşezate direct pe podea.
  • În aceeaşi clădire, într-o încăpere de aproximativ 3 metri pătraţi, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică şi în imposibilitatea de a comunica”, a mai informat DIICOT.

Conform anchetatorilor, până la acest moment, au fost identificate 56 de persoane cazate în spaţiile asociaţiei, majoritatea aflate în evidenţa DGASPC Maramureş şi Covasna.