Toată conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov a fost schimbată miercuri, după ce inspectorul șef Cristian Perșinaru și cei doi adjuncți ai acestuia, Ștefan Frunzeanu și Gabriela Baicu, și-au dat demisia în contextul scandalului privind abuzurile la azilele din Voluntari și Afumați. Un nou șef este căutat și la Poliția orașului Voluntari, oraș condus de 23 de ani de primarul Florentin Pandele, după ce Dumitru Barabula s-a pensionat.

Acțiune a politiei Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Astfel, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-șef de poliție Dumitru Bîltag a fost împuternicit să exercite atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov în locul lui Cristian Perșinaru, iar comisarul-șef Florea Remus-Mugurel și subcomisar de poliție Bălan Alexandru-Danie au fost numiți adjuncți în locul lui Ștefan Frunzeanu și Gabriela Baicu.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, Bâltag are o vastă experiență managerială, în trecut îndeplinind funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, funcția de director al Oficiului Național de Protecție a Martorilor și cea de adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Până la numirea sa ca ajunct al Poliției Ilfov, Florea Remus-Mugurel îndeplinea funcția de șef al Secției 23 de Poliție București.

De asemenea, cel de-al doilea adjunct la Ilfov, Bălan Alexandru-Daniel, vine de pe funcția de adjunct al șefului Secției 2 de Poliție București.

Inspectoratul General al Poliției Române subliniază că „în perioada imediat următoare, noua echipă managerială a Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov o să stabilească noua conducere a Poliției Orașului Voluntari”, după ce Dumitru Barabula și-a înaintat cererea de pensionare.

Reamintim că în tot scandalul privind abuzurile inimaginabile la care erau supuși vârstnicii și pacienții cu dizabilități din trei azile din Voluntari și Afumați nu a existat nicio demisie la vârf.

Singurul care a demisionat, până la demisiile de marți și miercuri din Poliția Ilfov a fost șeful Direcției de Sănătate Publică Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu. De asemenea, au fost demiși preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, vicepreședintele instituției, Adela Crăciun, și directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Cristina Elena Anton.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susținut că demisia sa în scandalul privind azilele groazei din Ilfov „nu contează”. După ce un jurnalist a revenit și l-a întrebat dacă s-a gândit, totuși, vreo secundă să demisioneze, Marius Budăi a răspuns scurt: „Mulțumesc frumos de întrebare”.

Primăria Voluntari, Ministerul Muncii (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, Autoritatea Națională de Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopții, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), Ministerul Sănătății (Direcția de Sănătate Publică Ilfov), Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență), Ministerul Mediului (Garda de Mediu), precum și alte instituții ale statului au avut pe masă, cel mai târziu în data de 17 ianuarie 2022, detalii clare despre relele tratamente la care erau supuși beneficiarii dintr-unul dintre cele trei „lagăre” din Ilfov, au scris Centrul de Investigații Media și Buletin de București, cele două publicații de la care a pornit ancheta în cazul ororilor din cele trei azile din Voluntari și Ilfov.

Citește și: