Un număr de 19 ONG-uri au transmis marți un memoriu Procurorului general cerându-i să facă demersurile necesare pentru respectarea legii de către organele din subordine, în cazul Emilia Șercan.

Emilia Sercan in studioul HotNews.roFoto: Adi Iacob / HotNews

Jurnalista a scris, pe pagina sa de Facebook, că prin acest gest fără precedent, Procurorului general al României, Alex Florin Florența, i se solicită „să dispună aplicarea legii pentru a limita consecinţele unei infracţiuni de violare a vieții private, o victimă sunt și în prezent, o infracțiune comisă acum mai bine de un an, dar care continuă și azi!”.

„Fotografiile care mi-au fost furate, folosite în operațiunea de kompromat împotriva mea, sunt și astăzi accesibile pe un site din grupul Realitatea Plus”, subliniază Emilia Șercan.

Jurnalista spune că „de patru ori am cerut (in)justiției din România să ia măsurile legale pentru a limita consecințele multiplelor infracțiuni de violare a vieții private îndreptate împotriva mea. Adică să dispună ștergerea fotografiilor! Prima cerere am făcut-o în 20 martie 2022, a doua pe 20 iunie 2022, a treia pe 20 iulie 2022, ultima pe 26 iunie 2023.”

„Din modul în care ancheta NU înaintează în dosarele mele, din modul în care NU sunt luate măsurile de limitare a consecințelor infracțiunii de violare a vieții private care încă mă vizează, statul român arată că e părtașul și complicele infractorilor care au pus la cale operațiunea de kompromat împotriva mea”, a acuzat Emilia Șercan.

În memoriu, dar și în comunicatul de presă făcut public marți dimineață, cele 19 ONG-uri spun că „inacțiunea organelor de cercetare penală în cazul Emilia Șercan poate duce la concluzia că statul nu are mijloace practice adecvate de stopare a unor infracțiuni sau, și mai grav, că situaţia prezentată conduce şi la aparența că un jurnalist de investigaţie extrem de incisiv, cu anchete şi dezvăluiri privind încălcări ale legii comise de persoane publice foarte cunoscute şi care ocupă funcţii publice foarte importante (politicieni, parlamentari, miniştri, prim-miniştri etc.) nu beneficiază de o protecţie legală adecvată tocmai din cauză că, prin anchetele şi dezvăluirile sale, deranjează foarte mulţi decidenţi foarte puternici”.