Discuțiile stârnite în mediul online după ce artista Delia a îndrăznit să spună că nu dorește să aibă copii lansează o întrebare legitimă: ce cauzează această presiune pe care societatea o pune pe o femeie de a deveni mamă? Am încercat să răspund la această întrebare împreună cu două femei, de generații diferite, care au simțit presiunea despre care vorbim, și a Ramonei Păunescu, doctor în științe politice și autoarea volumului „Evoluții politice ale maternității. Perspective feministe”.
După ce cântăreața Delia a decis să vorbească public, pe Instagram, despre decizia ei de a nu face copii, reacțiile nu au încetat să apară. Au fost mulți oameni care o au susținut-o pe artistă, dar și foarte mulți care i-au criticat decizia.
O reacție a venit chiar și din partea Elenei Udrea care a spus că și ea credea că nu își dorește copii, asta până când a devenit mamă.
În 2017, scriitoarea Christen Reighter povestea într-un TedTalk despre decizia ei de a-și face o procedură contraceptivă permanentă și descrie felul în care au reacționat doctorii la care a apelat. Aceștia i-au spus că e posibil să regrete decizia mai târziu sau că își va schimba părerea.
Comentariile sunt asemănătoare cu declarația Elenei Udrea, tot ceea ce diferă este contextul.
Un articol publicat de jurnaliștii de la The Guardian arată că ceea ce se ascunde în spatele afirmației „O să-ți schimbi părerea” descrie maternitatea ca pe ceva natural, iar tot ceea ce se opune este ieșit din comun sau inadecvat.
Astfel de comentarii nu reprezintă o noutate pentru femeile de pretutindeni. Multe au ajuns să se obișnuiască cu faptul că familia, prietenii sau chiar oameni necunoscuți se pot infiltra în viețile lor încercând să le spună când e momentul potrivit să devină mame: pot fi prietenele la ștrand, tatăl care îți spune că ești liberă să nu te căsătorești, dar „trebuie să-i faci un nepot” sau băiatul cunoscut într-o seară în Control, care insistă că acesta este rolul femeilor.
Nu tot timpul este vorba despre femei care știu sigur că nu își doresc copii. De multe ori, presiunea se revarsă și asupra tinerelor care încă nu au luat o decizie sau nu simt că s-ar afla în acea etapă a vieții.
„Am ajuns să cred că nu am valoare, dacă nu sunt căsătorită și nu fac copii”
„Am ajuns să cred că nu am valoare, ca persoană, dacă nu sunt căsătorită și nu fac copii. Cu concluzia asta am rămas, după ce presiunile din partea familiei au devenit din ce în ce mai dese. Mult timp am trăit cu ideea asta, dar apoi am realizat că ei sunt cei care nu înțeleg anumite lucruri despre mine și despre felul în care s-a schimbat lumea”, îmi povestește Teodora, în vârstă de 28 ani.
Tânăra mi-a spus că insistențele puse pe ea din partea familiei, de a face copii și de a se căsători, au apărut demult. La început erau câteva comentarii, însă la un moment dat relația cu tatăl ei s-a deteriorat exact din motivul acesta.
„Indiferent de ceea ce discutam, reușea cumva să amintească faptul că nu-i fac un nepot. Vorbeam odată de fratele meu mai mic cu zece ani, care a rămas la prietena lui peste noapte. Tatăl meu este mai religios și nu este de acord în general cu asta, dar mi-a spus că s-a resemnat, pentru că „măcar așa aș reuși să am un nepot, dacă tu nu faci unul”.
Altă dată discutam despre ce a făcut în weekend și mi-a spus că a plantat câte un pom pentru viitorii nepoți. Apoi a venit iar întrebarea…”
Presiunea din partea tatălui ei vine sub formă de glumă, asta pentru că și-a dat seama că o deranjează discuția, însă tânăra știe că el vorbește serios. Ceea ce o sperie este faptul că lumea nu îi vede celelalte realizări și că o reduc doar la rolul de mamă.
„Mi se pare îngrozitor că lumea se așteaptă, odată ce te apropii de 30 de ani, să faci copii și că pune o presiune agasantă pe femei. Pe mine m-au convins că nimic din ceea ce fac nu e important, până când o să ajung să fac asta”, a adăugat Teodora.
Tânăra consideră că rolul de mamă nu este pentru oricine, iar asta este perfect normal. Ceea ce este anormal, în opinia ei, este să insistăm că orice femeie are rolul acesta, pentru că urmarea ar fi apariția unor copii nefericiți.
„Sunt femei care chiar nu își doresc asta. Dacă pui presiune pe o femeie care nu vrea să devină mamă și, totuși, face un copil, e posibil să îl iubească, dar e foarte probabil să nu îl iubească niciodată. Și atunci, în ce mediu crește copilul respectiv?
Ar trebui să ne gândim că dacă ne dorim mai mulți copii, asta implică și dorința de a-i educa, de a face parte din viața lor. Nu poți să-i faci din obligație, pentru că nu avem obligația asta. Nu am contribui cu nimic la viitorul societății noastre, am cauza mai multe traume”.
Lucrul interesant pe care l-a observat Teodora este că aceste comentarii nu au venit doar din partea tatălui sau mamei ei. Acum a auzit asta și de la o verișoară de aceeași vârstă cu ea, care s-a căsătorit de curând și a făcut un copil, cu toate că înainte de asta căzuseră de acord că este în regulă să fii singură și să iei decizia de a fi mamă atunci când crezi tu.
Referitor la comentariile apărute în ultimele două săptămâni în online, Teodora consideră că nu ar trebui să ne pese deloc ce stă la baza deciziei unei femei de a nu face copii. Multă lume a criticat motivul invocat de către Delia („sunt prea mulți oameni pe planetă”), când a fost întrebată dacă vrea să fie mamă.
„Ar trebui să nu ne pese deloc, pentru că decizia persoanei respective nu îți afectează deloc viața. Atât timp cât libertatea ta de decizie nu intervine peste libertatea altora de decizie, nu ar trebui să conteze. În plus, sunt anumite dedesubturi pe care nimeni nu le cunoaște”.
Tânăra a menționat un lucru important și anume că presiunea nu se oprește după ce faci un copil sau odată ce te-ai căsătorit. Uneori, trebuie să-l faci și pe al doilea.
Așa este și cazul Alexandrei, care are 50 de ani. Mi-a povestit cum a fost judecată, o parte bună din viață, de către soacra și soțul ei, pentru că s-a oprit după primul copil.
Presiunea de a face copii nu ia sfârșit când devii mamă
Mama cu trei copii, fotografie ilustrativă. FOTO: Alamy/ Profimedia
„Nu am simțit presiunea înainte de a face primul copil. Totul a început după. Motivele invocate erau religioase. Mi se spunea că e un păcat că nu fac al doilea copil și mă suspectau că am făcut un avort, într-un fel sau altul. Pentru că soacra mea, cel puțin, considera că orice metodă contraceptivă este avort”.
Comentariile de acest gen izvorăsc de multe ori din credința că mama care alege să facă un singur copil este egoistă și nu se gândește la binele copilului ei, care ar putea fi tradus prin a avea frați sau surori.
Însă, de multe ori la mijloc sunt mult mai multe nuanțe. Studiile indică în ambele direcții: unii arată cum copiii cu mai mulți frați sunt mai fericiți, alții spun că lucrurile ar sta diferit și că, de fapt, copiii care au frați sunt mai predispuși la bullying din cauza competiției.
Indiferent de motivele care stau la bază, sentimentul pe care l-a simțit Alexandra era asemănător cu cel al Teodorei. Reacțiile soacrei sale i se păreau devalorizante și au ajuns să îi provoace foarte multă frustrare.
„Mă deranja că cineva putea să se erijeze într-un Dumnezeu și să îmi spună ce este bine și ce este rău, în legătură cu corpul meu. Consider că genul acesta de decizie aparține în totalitate femeii și nu ar trebui ca societatea să forțeze lucrurile”.
Femeia îmi spune că cel mai des a simțit presiunea de a fi mamă în jurul vârstei de 30 de ani, dar și când a împlinit 50 de ani. Ceea ce s-a schimbat este că acum o simte ca pe un reproș, ca și cum și-ar fi ratat o parte din viață din cauza asta. Aude des asta din partea soțului ei, care și-ar fi dorit încă un copil.
„Tocmai din acest motiv spun că e decizia femeii. Niciun bărbat sau nicio entitate nu poate obliga femeia să facă mai mulți copii decât vrea”, conchide Alexandra.
În cazurile în care femeia este căsătorită, decizia aparține soților, însă e important să existe un consens legat de asta. Trebuie să ne schimbăm felul în care vedem femeile, să ne dăm seama că ele nu sunt „fabrici de făcut copii”, sintagmă menționată de profesoara universitară specializată în științe sociale, Silvia Federici, în cartea sa „Caliban și Vrăjitoarea”.
„De la Simona Halep nu ne așteptăm să fie în primul rând mamă, ci mai degrabă campioană”
Pentru a înțelege de unde vin toate aceste reacții, am discutat cu Ramona Păunescu, doctor în științe politice, autoarea volumului „Evoluții politice ale maternității. Perspective feministe”.
Voiam să aflu cum a evoluat felul în care este văzută maternitatea și rolul mamei în societatea românească, pentru a observa dacă găsim explicații referitoare la presiunea socială exercitată asupra femeilor de a deveni mame.
Maternitatea este un construct social, care se află într-o continuă evoluție, iar oamenii tind să aibă destul de multe presupuneri referitor la cum ar trebui să fie mamele sau cum arată maternitatea.
Toate aceste presupuneri sunt condiționate istoric și cultural, iar asta e foarte important de subliniat, așa cum mi-a explicat Ramona Păunescu.
„Ceea ce ştim şi ceea ce credem despre concepţie, sarcină, naştere, alăptare, într-un cuvânt despre maternitate, ajunge să descrie ceea ce credem că sunt femeile. Și, mai mult decât atât, trasează şi aşteptările noastre legate de ceea ce ar trebui să fie mamele, conducând în ultimă instanţă la influenţarea judecăţilor noastre de valoare cu privire la „bine” şi la „rău”, „natural” şi „nenatural” şi fundamentând astfel deciziile politice cu privire la natalitate şi maternitate”.
Ramona mi-a arătat și cum a evoluat maternitatea în spațiul românesc, până când a ajuns să devină problemă de stat.
Până la instaurarea regimului comunist, situația era comparabilă cu alte state europene, însă apoi lucrurile au luat o altă întorsătură. Mamele au devenit mijloace demografice, iar copiilor lor le revenea sarcina de a construi societatea socialistă.
Decretul 770 interzicea avorturile și le cataloga drept crime, așadar maternitatea ajunge să fie un obiect al politicilor publice. Asta ne arată că presiunea pusă pe femei de a face copii, de multe ori nu vine doar din partea societății, ci poate să ajungă să fie exercitată chiar de către stat.
„Sigur că după 1989, politicile statului s-au schimbat fundamental, în sensul că decizia de a avea copii revine în totalitate viitorilor părinți. Ceea ce este important de menționat este faptul că statul trebuie să promoveze politici publice de sprijinire și încurajare a maternității, a cuplurilor și a copiilor, însă orice imixtiune a statului în viața privată și în deciziile personale privind maternitatea trebuie evitată”.
Referitor la tendința oamenilor de a reduce femeile doar la un singur rol, acela de mamă, Ramona mi-a spus că asta se întâlnește cel mai des în societățile patriarhale, unde femeia se află pe o poziție secundară.
„Primele repere istorice care fundamentează o astfel de tendință de a reduce femeile doar la rolul de a face copii se regăsesc în perioada antică. Iată că aceste idei pot fi întâlnite încă, destul de des, în societățile moderne.
Totuși, această tendință este în scădere în România actuală, cel puțin în mediul urban, ceea ce face ca dependența economică a femeilor față de bărbați să se diminueze.
Rolurile de gen se dezinstituționalizează; femeile ocupă poziții cu status ridicat datorită accesului la educație și a modificării dinamicii sociale și economice. Astfel în societatea actuală rolul matern tinde să devină unul dintre roluri, nu singurul și poate nici cel mai important”.
Normele culturale și sociale care se impun asupra femeilor se învârt, tradițional, în sfera maternității. O explicație pentru asta, găsită de expertă, este că „mentalitățile se schimbă greu și adesea rămân în urma evoluțiilor economice și sociale”.
„Totuși, în societățile moderne liberale în care se asertează autonomia individuală, opiniile, percepțiile încep să se schimbe gradual. Identitatea femeilor nu se construiește doar în raport cu maternitatea. Avem exemple de femei de succes în știință, afaceri, artă etc. De exemplu, de la Simona Halep nu ne așteptăm să fie în primul rând mamă, ci mai degrabă campioană”.
Comentariile și presiunea pusă pe femei nu ar trebui să limiteze decizia lor de a acționa asupra propriului corp, a adăugat Ramona. Cât despre criticile aduse în presă față de declarațiile Deliei, ea crede că:
„Nu putem ști dacă în cazul exemplificat de dvs. aceste opinii sunt larg răspândite sau majoritare. Chiar dacă ar fi așa, nimic nu ne îndreptățește să impunem conduite în numele unei concepții / modele moralizatoare proprii”.
Atât timp cât maternitatea va continua să producă relații de inegalitate între femei și bărbați, va fi de înțeles reticența femeilor de a face copii. Asta poate izvorî din inegalitatea împărțirii sarcinilor, lipsei politicilor publice care să susțină femeile și a lipsei măsurilor de ajutorare din partea angajatorilor. Toate acestea inegalități pot da forma contemporană unui patriarhat istoric, conchide Ramona.
Așa cum explică Simone de Beauvoir în cartea sa „Al doilea sex”, maternitatea este văzută ca o modalitate prin care femeia își împlinește destinul fiziologic sau vocația „naturală”. Însă, când vine vorba de felul în care sunt organizate societățile, ele nu ar trebui să fie lăsate în voia naturii.
Așadar, funcția de reproducere trebuie să aibă la bază acte de voință, nu să fie lăsată la voia întâmplării sau influențată de presiunea exterioară din partea celor din jur.
60
52
