Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție semnalează că Ministerul Justiției a anunțat încă din 18 aprilie că a trimis spre consultare Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, proiectele legilor justiției și ale Codurilor penale, însă nu le-a publicat.

Catalin PredoiuFoto: Agerpres
  • "Suprinzător, proiectele nu au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției, în condițiile în care este bine știut că lipsa transparenţei decizionale, alături de carenţe ale activităţii de reglementare, conduce inevitabil la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative.
  • De altfel, transparența decizională și consultarea publică reprezintă de ani buni elemente fundamentale și pentru Strategia Națională Anticorupție (gestionată de Ministerul Justiției)", spun cele trei asociațții ale magistraților, într-un comunicat de presă comun cu asociațiile Funky Citizens, Declic și Vedem Just.

În plus, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și actele întocmite de Consiliul Europei, bazându-se în special pe expertiza Comisiei de la Veneția, furnizează o listă neexhaustivă a principiilor statului de drept și definesc sensul de bază al statului de drept ca o valoare comună a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Aceste principii includ legalitatea, care implică un proces transparent, responsabil, democratic și pluralist pentru adoptarea de legi, securitatea juridică; interzicerea caracterului arbitrar al competențelor executive, instanțe independente și imparțiale, controlul jurisdicțional eficient, inclusiv respectarea drepturilor fundamentale și egalitatea în fața legii. Cerințele nu sunt doar formale și procedurale, ci instrumentul pentru asigurarea conformității cu valorile democrației și ale drepturilor omului și respectarea acestor valori, arată asociațiile de magistrați.

Prin urmare, Ministrerul Justiției nu poate justifica sub nicio formă refuzul de publicare a proiectele legilor justiției și ale codurilor penale înaintate Comisiei Europene.

Totodată, Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte MCV, a solicitat României să țină seama în mod corespunzător de avizele Comisiei de la Veneția. Așadar, sesizarea Comisiei de la Veneția cu privire la proiectele legilor justiției și ale Codurilor penale fiind obligatorie și neputând fi evitată prin niciun fel de artificiu.

Asociațiile de magistrați cer public Ministrului Justiției să publice urgent proiectele legilor justiției și ale codurilor penale și să le înainteze Comisiei de la Veneția, în vederea respectării obligațiilor Statului român ca membru al Consiliul Europei, dar și pentru evitarea unor noi proceduri de infringement, în cadrul Uniunii Europene.