Republica Moldova condamnă vehement acțiunile ostile față de Ucraina și susține ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, a spus președintele Republicii Moldova, marți, într-un discurs în care a avertizat că acțiuni precum cele din ultimele zile găsesc teren fertil pe fondul fricii și dezbinării societății.

Maia SanduFoto: Facebook Maia Sandu

Maia Sandu a făcut un apel și către presă să nu implice cetățenii în propaganda de război, să verifice atent sursa știrilor și să fie responsabilă.

Cele mai importante declarații ale Maiei Sandu:

  • "Interesul nostru este restabilirea păcii și reluarea dialogului. Îndemn liderii țărilor implicate în acest conflict să acționeze cu înțelepciune pentru a evita violențele sau vărsările de sânge.
  • Știu precis: chiar și în cele mai tensionate momente există loc pentru dialog, pentru a da prioritate vieții.
  • Stimați concetățeni, am obținut votul dumneavoastră promițând să facem din Republica Moldova o țară europeană, care înseamnă și prosperitate economică, dar și respect pentru demnitatea fiecărui cetățean, pentru libertatea lui de alegere. Avem de muncit mult pentru a atinge aceste scopuri, dar o putem face prin unitate și dacă avem parte de pace.
  • Acțiuni ca cele pe care le vedem în ultimele zile din Ucraina găsesc teren fertil pe fondul fricii și dezbinării societății, astfel că oameni care au conviețuit pașnic de generații ajung să se urască, învărjbiți de propagandă și minciuni.
  • Cele mai eficiente arme de luptă împotriva acestora sunt curajul, unitatea, înțelepciunea și solidaritatea cetățenilor. Cu frică și cu dezbinare nu se poate construi o țară prosperă, ci doar cu unire, solidaritate, muncă și curaj.
  • Societatea noastră este una diversă, am trăit secole împreună, am învățat să ne respectăm unii pe alții și să folosim diversitatea în interesul societății.
  • Nu putem să lăsa frica și vrajba să intre în societatea noastră și vă asigur că voi face tot ce este necesar pentru asta.
  • În Republica Moldova avem viziuni diferite despre criza de securitate din regiune și e normal să fie așa. Unii sunt speriați de ceea ce au văzut ieri la anumite posturi de televiziune. Orice conflict armat generează fluxuri de propagandă, iar acestea pot semăna frică, ură și dezbinare în societate. Solicit instituțiilor statului să monitorizeze atent sursele de știri false, instigare la ură și propagandă să ia măsuri conform legii pentru a preveni astfel de fenomene.
  • Fac chemare către redacțiile de știri din Republica Moldova: mai ales în acestă perioadă, trebuie să fiți de partea cetățenilor Republicii Moldova. Nu implicați cetățenii noștri în propaganda de război, nu semănați ură, verificați atent sursele știrilor pe care le dați pe post, fiți responsabili.
  • Dragi cetățeni, clipele de cumpănă pun la încercare capacitatea noastră de a gândi clar și a acționa calm.
  • Autoritățile Republicii Moldova păstrează un dialog permanent cu statele vecine și partenerii europeni. Obiectivul este să menținem stabilitatea în țară și calmul cetățenilor noștri.
  • Republica Moldova este o țară pașnică. Evoluțiile de ieri și cele care vor urma pot influența mersul lucrurilor în țara noastră. Noi nu ne oprim din ceea ce ne-am propus - să construim un stat pentru cetățeni. Vom lucra pentru a crește bunăstarea oamenilor. Vom consolida democrația și guvernarea transparentă. Reiterăm angajamentul de a oferi cetățenilor un viitor european.
  • Vom depune toate forturile pentru a construi încrederea oamenilor în țara lor".