Ce înseamnă Blockchain pentru viitorul României și care sunt oportunitățile pe care le aduce? Cum putem crea un ecosistem de inovație și valoare adăugată în România? Și ce înseamnă, în afara criptomonedelor? Una din temele importante ale conversațiilor Future Talks din 2021 este tehnologia blockchain și aplicabilitatea ei. Un proiect Social Innovation Solutions, susținut din 2020 de UniCredit Bank, Future Talks aduce împreună săptămânal, din luna februrie, experți, antreprenori și autorități publice pentru a găsi răspunsuri ce ne pot facilitata adaptarea la prezent și viitor.

Future Talks: Ce înseamnă Blockchain pentru viitorul RomânieiFoto: Social Innovation Solutions

Ce se întămplă însă în România în această ”cutting-edge technology”? De exemplu, în mediul academic, ICI a creat un laborator Blockchain în parteneriat cu mai multe universități internaționale & companii, Universitatea București are un curs optional de Blockchain la Facultatea de Matematică, Universitatea Babeș-Bolyai are Blockchain pe lista domeniilor strategice de cercetare și cursuri online și certificare alături de The Blockchain Academy, Universitatea de Vest Timișoara are un program postuniversitar ”Antreprenoriat în Blockchain”, Universitatea din Sibiu permite plata taxelor în Elrond iar Universitatea Cuza din Iași, are, de aproape 2 ani, un curs de Blockchain.

Blockchain are potențialul să revoluționeze modul cum înțelegem relațiile de tranzacționare și încrederea între părți. Lipsa intermediarilor, securitatea crescută și transparența reprezintă atuul acestei tehnologii, alături de costurile foarte scăzute pentru transferuri financiare.

În mediul antreprenorial românesc, inovația în Blockchain este de asemenea prezentă. PharmaLedger reprezintă un proiect finanțat prin programul ”Horizon 2020” de aproximativ 18 milioane de euro prin care se urmărește dezvoltarea unui sistem integrat de aprovizionare, date privind sănătatea și studii clinice, în sistem blockchain. certME este primul serviciu pentru garantarea identității în Blockchain, DATTUM este un sistem de colaborare internațional pentru obținerea de date de încredere pentru provocările Covid 19 iar Restart Energy Democracy este o platformă descentralizată pentru transferuri de energie.

Ovidiu Toma, CEO al CryptoData povestește, de exemplu, în #FutureTalks despre inovațiile pe care o companie românească le reușește în tehnologia Blockchain: ”Am dezvoltat un telefon mobil securizat folosind un sistem de operare securizat, care este în altă sferă față de smartphone-urile cu care suntem obișnuiți. De altfel, unul dintre cele mai importante patente ale noastre este o cheie fizică de criptare pe care o poți introduce în telefonul pe care noi l-am creat. Practic facem produse hardware, am dezvoltat și un computer securizat folosind sistem de operare CryptoDATA. Implicit dezvoltăm și alte domenii de cercetare, cum ar fi comunicațiile aerospațiale, automotive și cele de tip conferință, unde ne-am axat mult pe zona de școală online și conferință online.”

Blockchain poate să devină și o soluție pentru problema educației online, din perspectiva lui Ovidiu Toma: ”în pandemie, am achiziționat un startup numit Tinker, care a replicat experiența clasei de școală în mediul virtual. Nu este de ajuns să ai un tool clasic precum Zoom, ideea noastră a fost să replicăm interacțiunea profesor-elev, în care elevilor li se dă cuvântul, în care să fie notați în timpul anului. Profesorii pot vedea cine este atent sau nu folosind o teleprezență, pot expune lecții sau pot prezenta obiecte 3D cu care elevii să interacționeze. Un alt modul este de catalog online de note. Aceste două module gravitează în jurul unor comunicații securizate, în contextul în care privind școala online au fost probleme și breșe de securitate legate de platforme. Tinker education este prezent în 20 de școli pilot.”

Poate blockchain să acționeze ca o soluție de tehnologie în politici publice? Sau e prea devreme pentru România? Alin Iftemi, co-fondator Modex crede că ”se poate folosi o tehnologie inovativă în instituțiile publice, dar nu ar trebui să ne rezumăm doar la blockchain. Adopția dificilă a regimului public nu se rezumă doar la blockchain. Alte trenduri ca Big Data, AI au fost adoptate mai greu. Asta ține cont și de proceduri de lucru mai grele. Sunt instituții care ar trebui să își digitalizeze propriile resurse înainte de a se gândi la mecanisme de securitate sau data sharing care vin ca al doilea pas. La Casa de pensii, de exemplu, este necesar un sistem simplu cu o bază de date simplă care poate asigura faptul că nu se pierd datele salariatului. Asta este o problemă mai gravă decât aplicabilitatea tehnologiei.”. Ovidiu Toma crede de asemenea că Blockchain poate să devină soluție pentru un stat mai funcțional, însă într-un ritm mai puțin rapid: ”în ultimii doi ani văd caiete de sarcini la diverse lucrări, proiecte, instituții de stat pentru implementarea tehnologiei blockchain. Pe de altă parte, constat că oamenii includ blockchain doar de dragul de a fi în pas cu moda, pentru că uneori se prezintă cerințe abstracte. Toată lumea înțelege că blockchain este foarte bună, dar puțini înțeleg cum se implementează.”

Una din aplicațiile importante ale tehnologiei blockchain este în domeniul medical și în protecția datelor. Alin Iftemi, Modex: ”Cea mai mare problemă a acestor date personale este că vorbim despre informații personale cu caracter medical și senzitiv. Pot fi folosite fără aprobarea noastră de diverse instituții, nu neapărat în research medical, ci și în obținerea de profit. Este important ca pacienții să înțeleagă că datele le aparțin. Ce medicamentație iau, ce probleme am avut, ce recomandări primesc sunt informații care îmi aparțin, iar accesul la ele nu ar trebui să se facă fără acordul pacienților. Un tip de aplicație este al unui provider local, Setrio, care a folosit tehnologia Modex pentru a crea un produs software, o aplicație de mobil care aparține pacientului. Acesta își introduce evenimente de ordin medical și interacționează cu medicul personal care să-i recomande rețete. Cel mai important pe long term, aplicația poate colecta toate datele pacientului pe parcursul vieții, pacientul fiind cel câștigător, având siguranța că datele sale pot fi accesate doar cu acordul său sau în schimbul unei sume de bani sau incentivări.”

Companiile românești pot să devină parte a economiei globale mult mai rapid datorită tehnologiei. De exemplu, CryptoData urmează să lanseze un satelit pe orbită într-un proiect din ecosistemul Space X: ”lansăm un satelit experimental în orbita inferioară a Pământului, care va avea loc în 2022. Suntem implicați într-un parteneriat cu o subsidiară SpaceX. Pentru noi este mai mult decât o victorie dacă echipamentul poate comunica cu solul folosind tehnologia noastră, putând valida un patent. Sunt peste 100 de companii care operează sateliți mult mai bine definiți și funcționali decât SpaceX sau Virgin Galactic.”

Tinerii antreprenori pot să beneficieze de asemenea de oportunitățile Blokchain. Experții prezenți în #FutureTalks pe subiectul blockchain cum ar fi Ovidiu Toma, Adrian Posteucă sau Alin Iftemi consideră că inovația poate să vină din aplicare acestei tehnologii în domenii conexe, cum ar fi securitatea comunicatiilor, vot, labeling de produse, generare de AWB pe shipping container, supply chain sau domeniul medical.

Future Talks este un proiect Social Innovation Solutions început în 2020 și susținut de UniCredit Bank.

Articol susținut de Social Innovation Solutions