Activitatea a patru dintre localurile de la Popasul Deduleşti de pe Dealul Negru, unde se vând faimoșii mici, a fost oprită după un control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care a descoperit mai multe nereguli.

controale la vanzatorii de mici de pe Dealul NegruFoto: ANPC

Conform ANPC, controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie derulată în regiune, care a marcat Ziua Siguranței Alimentare. Au fost controlaţi 5 operatori economici, iar în cazul a 4 a fost oprită temporar activitatea.

De asemenea, în urma verificărilor au fost aplicate 5 amenzi în valoare de 93.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare 78 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 2.360 lei.

Principalele probleme descoperite de comisari au fost:

  • Comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora;
  • Utilizarea de spații frigorifice neigienizate;
  • Comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare;
  • Nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor (ex. nerespectarea temperaturii de păstrare indicate de producător).