Secretarul de stat american Mike Pompeo a acuzat Rusia pentru ceea ce unii experți au descris a fi cel mai grav atac cibernetic asupra guvernului SUA, ca parte a unei operațiuni de spionaj, relatează BBC News.

Atac ciberneticFoto: Yurii Tymchuk, Dreamstime.com

"Putem spune cât se poate de clar că rușii au fost implicați în această activitate”, a declarat Pompeo vineri, fără a oferi alte detalii legate de acuzațiile la adresa Moscovei care neagă orice amestec în atacurile cibernetice.

Atacul care a avut drept țintă principală compania americană de software SolarWinds a fost descoperit săptămâna trecută, însă operațiunea se derula de luni de zile.

Printre agențiile americane vizate se număra și departamentul care gestionează domeniul armelor nucleare. Departamentul de energie al SUA a spus încă că arsenalul de securitate nu a fost compromis.

Alte câteva organizații din întreaga lume au fost afectate, inclusiv în Marea Britanie.

Experții, care au botezat atacul ”Sunburst”, au precizat că ar putea dura ani de zile până va fi înțeles complet unul dintre cele mai serioase atacuri cibernetice din toate timpurile, mai relatează BBC News.

De duminică un ”vânt” de panică suflă la Washington și nu este o exagerare, fiindcă de la zi la zi s-a descoperit că tot mai multe organizații importante au fost victimele unui atac cibernetic ce a profitat de o vulnerabilitate din softul unei companii numite SolarWinds.

Hackerii au introdus cu măiestrie în rețele un malware pe care l-au creat, numit Sunburst, profitând de o slăbiciune a soft-ului Orion al SolarWinds, soft folosit la supervizarea rețelelor informatice.

Manevra făcută de hackeri a fost extrem de dificil de detectat, semn că a fost de o eficacitate redutabilă, mai ales că malware-ul a fost inserat în rețelele companiilor și organizațiilor începând cu luna martie, a fost detectat abia acum, iar la patru zile după ce a ieșit totul la iveală nu se știe cât de grave sunt pagubele produse de atacuri.

Atacul pune la îndoială și capacitatea SUA de a se proteja împotriva unor astfel de atacuri, dar arată și că hackerii găsesc moduri de a se infiltra și în rețelele care par, la prima vedere, a fi cele mai sigure din lume.

Consiliul de securitate națională s-a reunit de două ori în trei zile, a fost activată și ”celula de criză” pe cyber-security de la Casa Albă și parlamentarii din comisiile de informații au primit rapoarte de la serviciile secrete.

Au mai fost atacuri ce au vizat instituții importante din SUA, și, la rândul ei, și SUA a atacat cibernetic alte țări, dar atacul de acum este unul dintre cele mai grave, a fost detectat târziu și nu se știe exact câte informații au obținut rușii.

Hackeri care ar fi lucrat pentru Rusia au monitorizat traficul intern al emailurilor în cadrul Trezoreriei Statelor Unite şi al unei agenţii care decide politica în domeniul telecomunicaţiilor şi al internetului.