Patriarhia, reacție virulentă la "deversarea unor atacuri suburbane la adresa Bisericii": "Zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile"

de I.H.     HotNews.ro
Joi, 29 octombrie 2020, 11:09 Actualitate | Esenţial


Vasile Banescu
Foto: basilica.ro
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, are o reacție virulentă la criticile apărute în spațiul public la adresa Patriarhului Daniel, catalogându-le drept o "deversare a unor atacuri suburbane”, o "zvârcolire a unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine". Reamintim că Patriarhul Daniel a spus, marţi, în predica ținută în fața celor câteva sute de credincioşi prezenţi la Catedrala Patriarhală, de Sfântul Dimitrie cel Nou, că "Dumnezeu nu se lasă batjocorit". El a atras atenția că autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar "această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut".

Într-o declarație transmisă joi presei, ca urmare a "deversării în spațiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii si a Părintelui Patriarh", Vasile Bănescu vorbește despre "colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă și din care se ițesc capetele pleșuve și deloc limpezi, analfabete cultural și religios ale unor pseudo-jurnaliști trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă și imediată care îi contrazice constant".
  • "Atacurile furibunde și imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporație”, la adresa unei personalități ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine, a creștinismului și a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici și veninoși care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau și răstigneau public de pe pozițiile gazetărești ale <<adevărului>> pe protestarii reali și curați din Piața Universității, unde comunismul travestit pervers în democrație era denunțat lucid, toate acestea, dar și multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre acești oameni împuținați moral, doldora de sine, săraci cultural și pustii sufletește, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică și schimonosire a realității instrumente de analiză <<jurnalistică>>", afirmă Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei mai spune că "acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede".
  • "Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă!
  • Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.
  • Credința în Adevăr (nearticulat), credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eșuați în vedetism, această credință ne va dărui claritatea și frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită permanent să trăim. Pe unii chiar cu un suspect și, desigur, vremelnic succes", adaugă Vasile Bănescu.
Patriarhul Daniel a spus, marţi, în predica ținută în fața celor câteva sute de credincioşi prezenţi la Catedrala Patriarhală de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, că "Dumnezeu nu se lasă batjocorit". El a vorbit despre "minunile Sfântului Dimitrie", iar în acest context a spus că în toamna anului 1989, la Hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă. "Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut", a spus Patriarhul Daniel.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut apoi un editorial extrem de critic la adresa Bisericii și a Patriarhului Daniel, comparându-l cu preoţii din Teba. În editorialul intitulat "Satană în sutană", publicat în Republica, jurnalistul i-a acuzat pe conducătorii BOR că au fost aliaţii regimului comunist şi au trecut cu vederea abuzurile la adresa oamenilor.

"Ştăbimea Bisericii Ortodoxe Române a fost aliata lui Ucigă-l Toaca sub comunism. Ba chiar a fost Răul însuşi: satanele în sutană i-au turnat cuvios la Securitate pe credincioşii care li se mărturiseau, n-au zis nici bleau la toate crimele regimului, la distrugerea satelor, la dărâmarea şi alungarea pe roate a bisericilor, i-au cântat în strună lui Ceauşescu până în ultima clipă: pe 19 decembrie 1989, BOR îi trimitea o scrisoare de mulţumire dictatorului, ridicându-l în slăvi mai ceva pe ca Iisus Hristos. Iar pe martirii Timişoarei îi numea huligani", a scris jurnalistul.

"Grea misie a avut Dumnezeul batjocorit la Sf. Dimitrie: să dea jos comunismul în vreme ce armata Lui de popi trădători din România I-a stat din răsputeri împotrivă…", a fost concluzia lui Cristian Tudor Popescu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22259 vizualizari

  • +49 (83 voturi)    
    HolinesDeniel Ambasador Plentipotentiar (Joi, 29 octombrie 2020, 11:13)

    un domn [utilizator]

    al URSS in Romania
    https://basilica.ro/patriarhul-daniel-vizita-istorica-in-rusia-invitatia-a-fost-adresata-la-bucuresti-de-patriarhul-kirill/

    de asemnea Ambasador al CLSfinte de la Stuttgart
    • -30 (56 voturi)    
      e cam 2-1 asa acum (Joi, 29 octombrie 2020, 12:26)

      LicuriciulMare [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Suteaza bine si Danel, sa vedem cum isi revine CTP din corzi, ramanem pe frecventa.
      • -10 (22 voturi)    
        Banescu nu reprezinta Biserica (Joi, 29 octombrie 2020, 15:15)

        Mary80 [utilizator] i-a raspuns lui LicuriciulMare

        care e totalitatea credinciosilor adevarati, care nu stau toata ziua sa dea declaratii, unele mai bune, altele mai rele, in functie de contextul politic. Biserica nu poate avea purtator de cuvant, nu e o institutie.
        CTP, chiar asa indracit cum e, e si el tot o creatura a lui Dumnezeu, si s-au mai vazut cazuri de indreptare, nu cred ca e cazul sa fie pus la zid..
        • +14 (26 voturi)    
          poate (Joi, 29 octombrie 2020, 17:49)

          fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Mary80

          Asa e, probabil pentru CTP o mai fi vreo speranta, dar pentru Banescu si toata sleahta din BOR sigur nu.
        • +17 (27 voturi)    
          Propunere (Joi, 29 octombrie 2020, 18:00)

          fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui Mary80

          Ca raspuns la elucubratiile neinteligibile ale distinsului purtator, propunem urmatoarele:
          - Canonizarea (trecerea in randul sfintilor ortodocsi) a domnitorului Alexandru Ioan Cuza
          - Obligativitatea ca fiecare biserica ortodoxa, pe cheltuiala proprie, sa isi amplaseze la intrare o statuie a mai sus numitului domnitor.
          - In fiecare slujba de duminica sus numitul domnitor (viitor sfant) sa fie pomenit si preaslavita abordarea lui de inspiratie divina in privinta averilor manastiresti
        • -8 (8 voturi)    
          CTP (Vineri, 30 octombrie 2020, 11:39)

          Ibit [utilizator] i-a raspuns lui Mary80

          Este o creatie eronata a lui Dumnezeu .
          Mai face si Dumnezeu greseli .
          Individul asta injura " la comanda " .
          Nu este nicio diferenta intre el si individul care asteapta aproape seara de seara la o anume televiziune , tot ca sa injure, la comanda .
          Intrebarea este : cine le da comanda celor doi ?
          • +3 (7 voturi)    
            cea mai (Vineri, 30 octombrie 2020, 12:24)

            nahir [utilizator] i-a raspuns lui Ibit

            mare greșeală a lui Dumnezeu este că te-a lăsat pe tine să postezi.
      • +3 (3 voturi)    
        Pai da, shuteaza bine cu Rahat (Vineri, 30 octombrie 2020, 15:17)

        Savitar [utilizator] i-a raspuns lui LicuriciulMare

        Cam greu de contracarat, ca te murdaresti. Si mai si puuuteeee!!!
    • +27 (47 voturi)    
      CSAT (Joi, 29 octombrie 2020, 13:19)

      fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      De la inceputul pandemiei BOR se opune in mod activ tuturor masurilor de prevenire si combatere luate de autoritati. Mai mult decat atat, atitudinea BOR este foarte interesant aliniata la linia propagandei rusesti, si in ceea ce priveste pandemia, si in general. Tinand cont de influenta exercitata de BOR asupra unei parti a populatiei, asta devine o tema de siguranta nationala.
      Dl. presedinte Johannis, puteti lua, va rog, o scurta pauza de la urmarirea cu ingrijorare si cu atentie a tot ce se intampla si sa convocati urgent CSAT-ul pentru a lua masurile necesare de punere la locul ei a acestei grupari infractionale si tradatoare?
  • +61 (93 voturi)    
    balzac al bor (Joi, 29 octombrie 2020, 11:17)

    getmyextip [utilizator]

    Trebuie sa recunosc, l-au gasit bine pe bla-bla-gistul asta inegalabil de Banescu, acest mic Balzac, acest magician al cuvintelor si frazelor
    • +42 (58 voturi)    
      Mai degraba rocambolesc (Joi, 29 octombrie 2020, 11:39)

      fat.cat [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      Si mega frustrat, cu delirul asta verbal de neoprit. Ultimul lucru la care ma gandesc cand mai emana tov. Banescu ceva pilda de intelepciune fundamentalista acra si tafnoasa e magia cuvintelor. Mai ca-l vad si pe asta ascutindu-si cutitul sub sutana, apropo de noua oroare din Franta, la Nisa.
    • +19 (33 voturi)    
      Adaug ceva (Joi, 29 octombrie 2020, 12:23)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      Nu este doar un Balzac ci are si multe accente de Hugo pentru ca este transpunerea lui Balzac in "Mizerabilii". Totusi nu putem sa nu recunoastem faptul ca are dume de "Contele de Monte Cristo".
    • -23 (37 voturi)    
      Imi pare rau (Joi, 29 octombrie 2020, 12:40)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      Dar Banescu are dreptate.
      Insa ma bucur ca CTP a spus lucrurilor pe nume.

      Concluzie: Toata lumea are dreptate. Vorbesc impreuna, dar se inteleg separat.
    • +26 (38 voturi)    
      Care magician frate??? (Joi, 29 octombrie 2020, 13:40)

      sfarleaza [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      E doar un slugoi coclit si putred! N’are nici o taina cu credinta, il intereseaza numai sa’l apere pe seful care’i umple buzunarele si’l acopera de privilegii nerusinate! E un cocalar fripturist, atat.
  • +51 (71 voturi)    
    doreleee (Joi, 29 octombrie 2020, 11:18)

    mache [utilizator]

    ... mai ia un rudotel si lasa'ne de texte politicianiste...
    • +27 (47 voturi)    
      redenumiti BOR in Biserica Toma Necredinciosul (Joi, 29 octombrie 2020, 11:44)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui mache

      Ca asta sunteti toti, intreaga sleahta de preoti si turma voastra. Aveti pretentia ca totul se invarte in jurul moastelor, icoanelor. Indemnati credinciosii sa vina sa le atinga ca sa creada, cum a facut Toma Necredinciosul. Si predicati permanent puterea acestor moaste, icoane ca fiind superioara unei rugaciuni simple la Dumnezeu cel omniprezent, omnipotent. Acum ajungeti sa pretindeti ca faptul ca Dimitrie n-a primit tainul de pupaciuni in dec 89 a dus la caderea comunismului. O lipsa de respect gretoasa fata de miile de victime ale revolutiei!
  • +50 (74 voturi)    
    ! (Joi, 29 octombrie 2020, 11:19)

    tudorr [utilizator]

    Am alergie la poza cu gay utul asta pensat!
    • +44 (60 voturi)    
      ati inchis catedrala din Timisoara la revolutie (Joi, 29 octombrie 2020, 12:43)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      Ati inchis usa in nasul celor care voiau sa se refugieze din calea gloantelor! Iar dupa revolutie ati schimbat treptele catedralei, ca nu ieseau petele de sange, se mai vedeau urmele de gloante! Si acum aveti tupeul sa pretindeti ca oasele lui Dimitire au facut revolutia, nu oamenii! Criminalilor!
      • +7 (9 voturi)    
        Da... (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:53)

        Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui t_beriu

        Cati isi mai aduc aminte oare de acest episod?
  • +86 (106 voturi)    
    Ce limbaj (Joi, 29 octombrie 2020, 11:21)

    Wheelwright [utilizator]

    "Suburban"... se presupune ca acesti prelati vorbesc cu dragoste, ghidati de Duhul lui Dumnezeu.
    Daca se simt persecutati raspunsul lor ar trebui sa fie plin de dragoste, intorcand si celalalt obraz, in schimb ei raspund de fiecare data parca avand o mare ura in ei pentru oricine e impotriva intereselor lor, pentru ca nimeni nu e impotriva lui Dumnezeu cu aceste restrictii.
    • +34 (54 voturi)    
      hahaha (Joi, 29 octombrie 2020, 11:47)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      daca BOR spune despre oameni ca sunt suburbani... atunci ei sunt submedievali.
    • -18 (40 voturi)    
      Ce limbaj! (Joi, 29 octombrie 2020, 12:34)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      Daca vrei limbaj, citeste articolele din 'Adevarul'( mai-iunie '90) ale lui CTPopescu la adresa celor din Piata Universitatii, acolo unde securistii lui Iliescu ajutati de mineri au lasat zeci de morti(60-Florin Matrescu în cartea 'Holocaustul Roșu', publicată în 1998) si mii de schiloditi.
      • +18 (30 voturi)    
        Doamne Ajuta in scris la Ceausescu ! (Joi, 29 octombrie 2020, 13:17)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        da da !

        Ziarul Adevarul !

        https://adevarul.ro/news/eveniment/foto-scriau-conducatorii-patriarhiei-ceusescu-timpul-revolutiei-decembrie-89-1_5f9871ec5163ec42714617cd/index.html

        nu trebuie sa ne necajim DACA Manajementuu BOR a Pupat Ceva la Dictator !
      • +17 (33 voturi)    
        Nici eu nu ma asteptam la un asemenea limbaj! (Joi, 29 octombrie 2020, 14:23)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Da, asa o fi ce spui despre CTP. Dar am alte pretentii de la un reprezentant care vorbeste in numele unei institutii (si nu mica ci de mare importanta), un reprezentant oficial si alta de la o persoana. Asta denota iar calitatea oamenilor din BOR, daca mai era nevoie.
        • -16 (30 voturi)    
          Asteapta-te si la fapte, la actiuni in justitie. (Joi, 29 octombrie 2020, 14:45)

          D-or [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          Orice alt cult din Romania asa ar face.

          Nu poate oferi respect cel care nu cere el insusi sa fie respectat.
          • +5 (13 voturi)    
            Asta ar fi fost corect (Joi, 29 octombrie 2020, 15:09)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui D-or

            Dar nu asa un limbaj din partea unui reprezentant. Problema e insa care sunt legile incalcate pentru a se justifica o actionare in justitie. Ca eu unul nu prea vad un motiv legal.
          • +18 (28 voturi)    
            Niciun alt cult (Joi, 29 octombrie 2020, 16:58)

            Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui D-or

            nu face ce faceti voi!Unde ati vazut ca un,,alt cult´´sa impuna politiei si jandarmeriei sa imparta lumina in plina pandemie?Unde ati vazut acele alte culte sa scoata,in toiul pandemiei,racle spre a fi pupate de zeci de mii de cretini?Unde ati vazut la,,alte culte´´impartasirea cu aceias lingurita?Unde ati auzit ca reprezentantii celorlalte culte sa nege existenta virusului si subminarea autoritatilor statului?Platiti mai intai impozitele pe venit,imobiliare si masini,pe urma aveti dreptul sa deschideti gura!Inca ceva:sa se inceteze cu subventionarea bisericilor!Si a salariilor de la stat pentru trantori!
          • +9 (17 voturi)    
            :))))) (Joi, 29 octombrie 2020, 22:15)

            Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui D-or

            "Nu poate oferi respect cel care nu cere el insusi sa fie respectat."
            Ce non sens!
            De unde ai mai debitat si prostia asta?
            Auzi, daca vrei sa pari inteligent cu orice pret, rezuma-te la citate! Compozitiile proprii nu iti ies!
            • -1 (9 voturi)    
              Sa faci tu asta. Confunzi respectul cu umilinta (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:59)

              D-or [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

              sau cu politetea. Dar acestea nu au valoarea respectului.
    • -17 (29 voturi)    
      Iertarea se da (doar) cui o cere. (Joi, 29 octombrie 2020, 12:53)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      Crezi ca cei care trimiteau mesaje de genul "Naparcilor!" se caiesc si vor sa fie iertati?

      Iertarea nu e nicaieri in religie implicita si nici garantata. "pedepsesc pina la al saptelea neam si iert pina la al miilea"
      Dar, si Lui Dumnezeu trebuie sa ii ceri iertare, ca sa te ierte.
    • +13 (23 voturi)    
      aha (Joi, 29 octombrie 2020, 13:29)

      ionpozitiv [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      te-ai astepta de la un comunicat al popimii care se intituleaza a lui hristos sa arate dragostea lui hristos; nu tafna asta relativ sofisticata, cu fundal de moaste, pe care o vedem din abundenta; plus false premonitii care mascheaza indemnuri politice; a nu se intelege ca obositii de liberali ar merita laude sau ca nu ar avea bubele lor, dar una e una, alta - alta
  • +75 (97 voturi)    
    - (Joi, 29 octombrie 2020, 11:21)

    andrei9999 [utilizator]

    in continuare se confunda (voit) atacurile la adresa bisericii cu atacuri la adresa religiei. SRL BOR s-a indepartat atat de mult de religie ca isi pot pune orice simbol deasupra sediilor
    • +33 (43 voturi)    
      Patriarhul BOR (Joi, 29 octombrie 2020, 11:38)

      Leul in iarna [utilizator] i-a raspuns lui andrei9999

      o fi ÎN CAMPANIE ELECTORALĂ PENTRU PSD?
    • -37 (51 voturi)    
      Si Biserica (Joi, 29 octombrie 2020, 11:42)

      Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui andrei9999

      Ce reprezinta? Religia sau politicienii USR-PLUS, ori medicina sau vidanjarea?

      Daca BOR s-ar desfiinta, asa cum vor satanistii, religia unde va mai fi?
      • +28 (38 voturi)    
        unde va fi? (Joi, 29 octombrie 2020, 12:33)

        cont_nou [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        unde ii este locul, si anume in inima fiecarui credincios, nu in mii de biserici si catedrale poleite cu aur.
        • -14 (26 voturi)    
          Mda, ce v-ar mai place asta! Dar gresiti (Joi, 29 octombrie 2020, 13:24)

          D-or [utilizator] i-a raspuns lui cont_nou

          Turma fara Pastor nu exista.
          Intotdeauna se va gasi/ alege unul. Si ar putea fi mult mai rau decit unul religios.
      • +21 (31 voturi)    
        mda (Joi, 29 octombrie 2020, 12:46)

        real didi [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        nu doar satanistii, ci si oamenii simpli s-au saturat de reprezentantii astia ai bisericii. la gunoi cu ei. ar trebui infiintata o alta biserica ortodoxa in romania, in care sa fie primiti preoti cu har, preoti nepoponari, necorupti, necomunisti.

        din pacate, biserica e ca si clasa politica, aceeasi fosti comunisti, securisti si fii de fosti comunisti si securisti.

        de aia, mai bine de evitat si clasa politica si biserica asta pacatoasa.
        • -18 (30 voturi)    
          Numai ura-i de voi. Credeti ca pacaliti pe cineva (Joi, 29 octombrie 2020, 14:33)

          D-or [utilizator] i-a raspuns lui real didi

          Sigur, de miine ne vom darima bisericile.
          Si vom elibera, ordonat, slujindu-va, si spatiul vital pe care-l ocupam de mii de ani.

          N-ai sa vezi!
      • +19 (27 voturi)    
        - (Joi, 29 octombrie 2020, 13:40)

        andrei9999 [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        daca tu ai nevoie de biserca pentru a fi credincios inseamna ca nu esti credincios. daca tu ai nevoie de religie pentru a fi un om bun inseamna ca nu esti un om bun
      • +12 (24 voturi)    
        Ma mir ca sustii religia.... (Joi, 29 octombrie 2020, 14:29)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        Comunistii erau impotriva religiei... A, de ce zic ca esti comunist? Pentru ca ei ziceau "cine nu e cu noi e impotriva noastra". Si exact asta faci si tu: cine nu e cu religia, dar mai ales cine nu e cu bor, e imediat satanist! QED!
        • -7 (15 voturi)    
          Marcu,9(38-42) (Joi, 29 octombrie 2020, 15:33)

          Altiro [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          A zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.
          39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău.
          40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.
          41. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa.
          42. Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare.
          • +9 (17 voturi)    
            Nu inteleg ce vei sa spui cu asta! (Joi, 29 octombrie 2020, 18:12)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

            Ca sa nu mai zi ca #42 e un indemn clar la crima! Asta face religia?
            • -7 (13 voturi)    
              Un citat (Joi, 29 octombrie 2020, 19:56)

              Altiro [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

              din care vedem ca exista oameni care, desi nu cred, fac binele semenilor lor si sunt apreciati de Iisus. In schimb, celor care batjocoresc credinta si credinciosii, le da o idee despre rasplata care-i asteapta la judecata. A bon entendeur, salut!
              • +5 (11 voturi)    
                Hm! Asa sa fie? (Joi, 29 octombrie 2020, 20:37)

                LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

                1. Da, asa este si corect, deci de acord.
                2. Aici nu mai e deloc bine: nu vad nimic despre vreo judecata, cine judeca, pe baza caror legi, nimic despre aparare, etc., ci doar indemnul la pedeapsa, executie. Si asta chiar daca, presupunem prin absurd ca ar fi vreo vina, e vorba de o vina mica. Cu asta nu pot fi de acord sub nici o forma! Deci inca o data, asta face religia??!!
                • -3 (13 voturi)    
                  C.Noica si religia (Vineri, 30 octombrie 2020, 0:13)

                  Altiro [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

                  "Nu pierd nimic daca sunt credincios si Dumnezeu nu exista, dar, daca exista, am castigat TOTUL". E raspunsul dat de filozof securistilor care, la interogatorii in puscarie, il acuzau de "obscurantism" din cauza credintei..
                  • 0 (10 voturi)    
                    E amuzant (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:09)

                    Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

                    Sa vezi progresistii, neomarxistii,liber-cugetatorii cum iii dau minusuri filozofului anticomunist Noica..
                    • 0 (2 voturi)    
                      Aici ai perfecta dreptate! (Vineri, 30 octombrie 2020, 17:16)

                      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

                      Insa nu vad legatura intre ce se discuta aici si comentariul relativ la Noica. Nici eu si nici multi altii nu suntem impotriva credintei, ci a modului in care este impusa, tratata de catre biserica. Nu am absolut nimic impotriva celor care cred (indiferent in ce) atata timp cat nu-si impun credinta si nu cer sa li se dea ceva pentru asta (bani, drepturi, etc., cu atat mai mult cu cat altii nu au aceleasi facilitati).
                    • 0 (2 voturi)    
                      P.S. (Vineri, 30 octombrie 2020, 17:19)

                      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

                      Asa ca minusurile nu cred ca sunt pentru Noica, ci pentru tine care postezi ceva fara legatura cu discutia. Oricum, totdeauna am fost impotriva minusurilor date fara o justificare. Plus da, poti da, inseamna ca esti de acord si nu mai e nimic de spus. Dar ca sa dai minus, totdeauna consider corect si civilizat sa spui de ce. Din pacate nu toata lumea e corecta si civilizata, dupa cum se vede.
    • +14 (22 voturi)    
      Secera si ciocanul (Joi, 29 octombrie 2020, 12:23)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui andrei9999

      Asta si-ar dori.
    • +9 (17 voturi)    
      Pai (Joi, 29 octombrie 2020, 12:42)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui andrei9999

      Pai, PSD este poporul roman, iar BOR este religia, nu?
  • +25 (39 voturi)    
    Din pacate indivizii astia nu invata nimic (Joi, 29 octombrie 2020, 11:25)

    bogdan1477 [utilizator]

    Biblia zice ca atunci cand primesti o palma sa intorci si celalalt obraz, nu sa te iei la hartsa cu oricine te critica. Da' la sefimea BOR mandria si orgoliul sunt prea mari ca sa accepte critici. Daca zici ceva de vanitatea lui Daniel, sau de limuzinele de 100.000 de euro, ti se raspunde ca ataci crestinatatea seculara a poporului roman, instigi la necredinta, il hulesti pe Dumnezeu.
  • +25 (35 voturi)    
    Danny si Banescu il viseaza noapte de noapte (Joi, 29 octombrie 2020, 11:28)

    Susufler0 [utilizator]

    in mod obsesiv-compulsiv pe CTP iar postul tv Digi 24 a devenit pt. purtatorul de cuvant al BOR un loc "de colcaiala cripto-socialista" !

    PS. Prea Fericite scapa cat de repede poti de Vasile pt ca in curand nici macar Sfintia Ta, scolit la scoli inalte din Romanika si din strainataturi vestice, doctor si profesor tot de pe-acolo nu mai reusesti sa-l intelegi, daramite simplii enoriasi !

    PPS. Faptul ca i-ai cerut lui Vasile sa fie dur cu necredinciosii "cripto-socialisti" e una si felul in care a facut-o el e alta ! (Te-a compulsionat in mod obsesiv si pe mata cand nu era cazul) ! :))))))))
    • -14 (20 voturi)    
      Compulsiv-obsesiv (Joi, 29 octombrie 2020, 12:47)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Daca vrei mostra de asemenea manifestare, citeste articolele cripto-socialiste ale lui CTP din 'Adevarul'(mai-iunie '90)-aliat al lui Iliescu, la adresa manifestantilor din Piata Universitatii, pt care moartea a peste 60 de tineri si schilodirea altor cateva mii de catre mineri a fost "o reactie de asteptat"...
      • +15 (25 voturi)    
        N-ataca (Joi, 29 octombrie 2020, 13:40)

        Jar [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        nimeni Biserica, numai prostovani in sutane. Prostovani care reactioneaza ca fundamentalistii islamici,mai putin cu taierea capetelor.Si-acolo,sunt atacati fundamentalistii,nu Islamul.
        • +12 (22 voturi)    
          Stimate domn, (Joi, 29 octombrie 2020, 15:39)

          Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui Jar

          NU sunt prostovani,sunt cat se poate de calculati,hotarati in tot ce zic(ca de facut,nu fac absolut NIMIC),iar atata timp cat sare banul,te mangaie,te pupa,se fac frate si cu dracul!Acum,cand multa lume a inceput sa faca ochi si sa vada nemernicia si lacomia astora in rochii,gata!s-a mantuit:s-a terminat ,,prietenia´´!Din moment ce nu mai iese socoteala banilor,trec la amenintari,blesteme,ocari,invective etc crezand ca sperie pe cineva.Ei bine,dragilor:nu ne puteti speria!Dece?PENTRU CA NU SUNTEM PROSTI!De aia!aaaa,n-ar fi bine sa facem o petitie nationala in care sa cerem impozitarea veniturilor,activelorsi tuturor imobilelor,masinilor detinute de bor?Asa ca dl Banescu: in momentul in care bor isi plateste impozitele ca noi toti,numai atunci sa mai deschideti gura!S-a inteles?Pana atunci:mucles!Intrebare:SUNTETI PENTRU IMPOZITAREA bor?
      • +9 (15 voturi)    
        Crezi ca daca repeti are mai mult sens? (Joi, 29 octombrie 2020, 14:31)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Citeste ce ti-am spus mai sus!
      • +9 (21 voturi)    
        Nu am treaba acum cu CTP-ul care este (Joi, 29 octombrie 2020, 15:10)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        o mica hahalera la origine (care si-a facut mea culpa la un moment dat), dar mizerabila referire a lui Daniel, mizerabilul apropou facut de Patriarh nu il avea in vedere pe fostul comunist Popescu ci un guvern liberal care a incercat in anul 2020 sa limiteze cat mai mult imbolnavirile limitand accesul populatiei la niste moaste !

        PS. Chiar daca prin ipoteza masura guvernului a fost gresita, acesta nu merita cuvintele nesabuite ale lui Danny cel aurit / si de barba despletit... ca, na...ne-a ajuns si pe noi enervarea ! :))))))
  • +37 (49 voturi)    
    Oh (Joi, 29 octombrie 2020, 11:28)

    ABC1001 [utilizator]

    Oh, dar câtă iubire de aproape (fie el și rătăcit, acest aproape) în mesajul furibund al BOR, prin glasul purtătorului de cuvânt!

    Nu vă mai dați importanță, impostorilor, nu avem nevoie de rugăciunea voastră pentru salvarea noastră! Dacă avem nevoie de rugăciune, ne-o facem singuri.

    Voi rugați-vă pentru salvarea voastră, căci s-ar putea să fie mai greu s-o obțineți, decât ne va fi poate nouă, păcătoșilor de rând.
    • +17 (27 voturi)    
      Aproapele (Joi, 29 octombrie 2020, 12:40)

      Akylas [utilizator] i-a raspuns lui ABC1001

      BOR are o infinita iubire pentru aproape, insa doar daca aproapele este in forma de bani !
  • +30 (40 voturi)    
    schimonositi sunteti voi ! (Joi, 29 octombrie 2020, 11:29)

    Francisc 1 [utilizator]

    de teama ca va pierdeti audienta si cu asta banii aia multi care ii sugeti din toate partile!
    • +6 (14 voturi)    
      .......si,mai ales, (Joi, 29 octombrie 2020, 13:23)

      Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      din TOATE buzunarele!Stimate domn,mi-am permis sa va intregesc gandul........O zi buna va doresc!
  • +31 (41 voturi)    
    NU vreti voi sa platiti... (Joi, 29 octombrie 2020, 11:30)

    ciuma.rosie [utilizator]

    ...taxe si impozite ca tot romanul cinstit ?
    Sau vreti PSD sa va dea lunar...10 mil de la Firea ptr catedrala, 10 mil, 10 mil.....
    Chiar nu aveti nici o rusine ?
  • +27 (35 voturi)    
    Cine se zvârcolește? (Joi, 29 octombrie 2020, 11:34)

    BEDE [utilizator]

    Cred că mai curând se zvârcolesc clericii când văd că nu mai au atâta priză la public, când văd că din ce în ce mai mulți nu cred în ritualurile lor. Și, mai ales, cel mai rău le pică celor care sunt prinși cum a fost Teoctist, că l-a și lăudat pe Ceuașescu petru represiunea de la Timișoara.
    Acum, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, așa este. Numai că El va judeca la timpul lui, nu când ar vrea clerul BOR. Și, mai ales, să rețină minunatul cler că "judecata începe de la casa lui Dumnezeu", adică de la aceia care pretind că-L reprezintă pe El. Dumnezeu nu va admite la infinit ca un cler corupt să îi amăgească pe oameni.
  • +33 (47 voturi)    
    Adevarata fata a BOR (Joi, 29 octombrie 2020, 11:34)

    Cataleya [utilizator]

    In Romana, slava D-lui, se stie de gluma si nu exista niciun risc de escaladare serioasa a problemei dintre stat si biserica sau dintre biserica si populatie.
    Cu toate astea, cititi cu cata "manie proletar/duhovniceasca ii infiereaza acest purtator de vorbe pe cei care, mai in gluma, mai in serios au clatinat putin soclul pe care Daniel s-a cocotat ca o maimuta cu mantie aurita si o coroana de 2x mai mare decat a Papei!

    Cititi cu atentie:

    "zvarcolire, suburban, grimase incontrolabile, ura, colcaiala, nuclee infestate, analfabeti, bula de fiere, pseudo-jurnalisti, obsesiv, compulsiv, agramat, monstruosi, mici, veninosi,obraznicie, schimonosire..."

    Astea sunt exact cuvintele si expresiile folosite intr-un text de jumate de pagina, de catre vorbitorul BOR, la adresa romanilor care nu mai vor sa inghita gogosile si prefacatoria lui Daniel!

    Un raspuns demn, mai degraba de un fanatic religios, decat un milostiv si iertator "preafericit Ortodox"

    Rusinos si incceptabil!
    • +6 (16 voturi)    
      Stimate domn, (Joi, 29 octombrie 2020, 13:32)

      Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      acest purtator de vorbe,in timp ce compunea epistola,adresata nu celor din Efes ci poporului roman,desigur se uita in oglinda si a descris cu lux de amanunte ceea ce vedea:adica pe sine in toata splendoarea lui hidoasa!
    • +1 (3 voturi)    
      - (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:41)

      tomlin [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      fascist este un cuvant mai potrivit pentru banescul
  • +27 (37 voturi)    
    OMG (Joi, 29 octombrie 2020, 11:36)

    mithos [utilizator]

    Un "ins mai zvarcolit de grimase de ura" ca tine nu este altul. Atata trufie rar se mai vede.
  • +22 (26 voturi)    
    Ultima minune... (Joi, 29 octombrie 2020, 11:38)

    n_a [utilizator]

    ...ultima 'minune' a Sfantului Dimitrie: alaturarea Daniel - Ciolacu cu ocazia Sfintei Liturghii!

    Cum zicea Patriarhul? ..."Dumnezeu nu se lasa batjocorit" ?
  • -29 (41 voturi)    
    da, domnu Bănescu (Joi, 29 octombrie 2020, 11:38)

    di livio [utilizator]

    da îi mai grav de atîta, limbaju suburban îi permis da numa într-o direcție...încercai și io același limbaj la adresa sekuriștilor da fusei cenzurat și sînt în continuare...ăia care înjură preoții pot folosi orice fel de limbaj, atîta îi duce bibilica de sub cașchetă...limbaj de cazarmă, îi cunosc după limbaj că fusei printre ei ani de zile, în cazărmi îi prostie concentrată, precum covrig în spitale...încet, încet ajungem North Korea
    • +6 (18 voturi)    
      Cred ca cenzura era datorata limbii romane (Joi, 29 octombrie 2020, 14:35)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      pe care se vede ca nu o prea stii si o siluiesti asa ca e normal sa fie aparata de cei ca tine.
  • +24 (38 voturi)    
    oooo (Joi, 29 octombrie 2020, 11:44)

    aditoiu [utilizator]

    dumnezeule, asta e raspunsul patriarhiei in momente de molima si cind biserica catolica accepta homosexualitatea? cuvinte lungi si complicate de afurisenie a celor care traiesc in lumea moderna? de ce nu pot accepta ortodocsii ca pe lume traiesc si neortodocsi? de ce nu pornesc un jihad cu lupul dacic in frunte, sa ne omoare pe toti cei care nu gindesc asemeni lor?
    • +4 (14 voturi)    
      Stimate domn, (Joi, 29 octombrie 2020, 13:42)

      Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui aditoiu

      pentru numele lui Dumnezeu,nu le dati idei!Nu vedeti ca,din disperare,i-a apucat tremuriciul?Ar fi in stare sa iasa pe sosele cu,,Sfintii cei multi de la Stuttgart´´si sa ne dea in cap cu crucile musai din aur!De!Disperarea(citeste:foamea de bani!)face di om neom,iar din popi diavoli
  • +14 (28 voturi)    
    obrazu alalalt bre (Joi, 29 octombrie 2020, 11:46)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    si eu care credeam ca daca primesti o palma intorci si celalalt obraz. Astia riposteaza :)))
    • +3 (3 voturi)    
      - (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:45)

      tomlin [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      la progresisti se intoarce fundul
      • -1 (3 voturi)    
        - (Vineri, 30 octombrie 2020, 11:16)

        tomlin [utilizator] i-a raspuns lui tomlin

        daca-s multi astia cu intorsul obrazului, inseamna ca sunt seminaristi scosi la produs de catre banescul, nu-s oseristi.
        Stai si te miri cum au devenit dintr-o data religiosi toti needucatii Diasporezii stiu bine, bisericile la ei sunt muzee.
  • +11 (21 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 29 octombrie 2020, 11:47)

    [anonim]

  • +16 (30 voturi)    
    dupa declaratia BOR-ului... (Joi, 29 octombrie 2020, 11:48)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    dupa declaratia BOR-ului... cineva a tras apa !
    • +4 (14 voturi)    
      Asa (Joi, 29 octombrie 2020, 12:37)

      Akylas [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      Asa cum scrii, doar ca acel cineva mai intai a BORit, adica a vomitat, a varsat (DEX), dupa care a tras apa !
  • +26 (38 voturi)    
    Stilul injurios al discursului Patriarhiei BOR (Joi, 29 octombrie 2020, 11:48)

    Dilematic [utilizator]

    depaseste limitele admisibile ale unui dialog civilizat.
    • -17 (23 voturi)    
      Ti-a umilit inteligenta? A fost prea greu de citi (Joi, 29 octombrie 2020, 13:33)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui Dilematic

      Le-a innodat neuronii saracilor (cu duhul) detractori. Ei nu erau platiti pentru asta.
      • 0 (0 voturi)    
        Aici ai dreptate (Marţi, 3 noiembrie 2020, 0:13)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Macar el e inteligent, ceea ce nu e cazul tau dupa cate se vede...
  • +15 (27 voturi)    
    deci MINCIUNA e ok de la Catedrala Patriarhiei? (Joi, 29 octombrie 2020, 11:49)

    jorj_bv [utilizator]

    Cred ca intra si la incurajarea uciderii sau sinuciderii prin raspandirea sau contactarii unor boli fatale, dar si la luarea numelui lui dzeu in desert ...
  • +19 (27 voturi)    
    Reactii (Joi, 29 octombrie 2020, 11:51)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Rectiile au venit in urma comparatiei facute de catre patriarh intre regimul comunst si guvernarea de acum, in contextul pandemiei. Multi au considerat-o ca fiind deplasata si avand un gust indoielnic.

    Chiar daca purtatorul de cuvand foloseste exprimari pretioase precum "cripto-socialism" ori "nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxa", mesajul sau se supune perfect caracterizarii pe care o face celor care indraznesc sa nu absoarba neconditionat cuvantul si, mai ales, atitudinea ierarhilor BOR. PArac se intrevad si grimasele dansului in momentul scrierii randurilor sale. Cu tot respectul biserica e una, pandemia e alta. Omul alege sa fie religios, insa de cele mai multe ori nu e alegerea sa sa fie infectat de virus. In alte biserici ierarhii au inteles situatia si conlucreaza cu autoritatile nu doar prin mesaje directe, ci si prin atitudine si exemplu personal. De multe ori mesajele venite dinpre ierarhi sunt de a sustine intr-o prima propozitie masurile anti-pandemie, urmate de numeroase contestari ale acestora (gen suntem prigoniti, nu intelegem de ce...). Spusele patriarhului sunt doar un exemplu in acest sens, sa nu mai vorbim despre mutarea sfintelor sarbatori de Pasti.
  • +22 (34 voturi)    
    Hopaaa.... (Joi, 29 octombrie 2020, 11:59)

    prec [utilizator]

    Ce reacție rapidă și virulentă a popilor! DE CE???
    Ei sunt mai presus de lege? DE CE, CUM? De când?
    Nu le spune chiar cartea lor sfântă să întoarcă și celălalt obraz? NU MAI RESPECTĂ SCRIPTELE LOR SFINTE?
    • -13 (21 voturi)    
      Ingrijorator. Dar poti injura alte religii. A ta. (Joi, 29 octombrie 2020, 13:38)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Chiar, aveti o fixatie cu ortodoxia?
      La alte culte chiar nu gasiti nimic de criticat? Ar sari CNCD-ul .
      • 0 (0 voturi)    
        QED! (Marţi, 3 noiembrie 2020, 0:18)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Asta dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca ce ti-am spus mai sus e adevarat. Nu injura nimeni religia si nici macar preotii (eu unul nu am vazut asta, iar daca as vedea as fi impotriva) ci doar critica preotii se ce facc si zic ei. Si da, am critica si alti preoti daca ar fi cazul. Da un comunicat oficial al bisericii catolice, protestante sau mai stiu eu care, care sa fi zis asa ceva si fii sigur ca va fi criticat. Poti asta? Se pare ca nu!
  • +22 (32 voturi)    
    adevarul (Joi, 29 octombrie 2020, 11:59)

    zicsieu [utilizator]

    doare. nu o zice doar media, o zicem si noi "turma": BOR nu are legatura cu religia.
  • +20 (28 voturi)    
    Plini de evlavie (Joi, 29 octombrie 2020, 11:59)

    acret [utilizator]

    O mica diaree de cuvinte ponosite ... ce mascheaza ura fata de cei cu care nu esti de acord.
    Evlavia, sfintenia si respectul celor din jur ar trebui sa vina din fapte si mai putin din vorbe (ponosite) cu care fermeci "oile" dandu-te un erudit.
  • +20 (32 voturi)    
    Piedică (Joi, 29 octombrie 2020, 12:10)

    tatiku [utilizator]

    Noi, ca popor creștin-ortodox, am avea nevoie de o biserică și un cler care să ne unească, mai ales pe timpurile astea. Dacă ai o oarecare viziune de ansamblu și dacă încerci să stai neutru, e imposibil să nu vezi cum acești prelați au confiscat credința unor naivi și fac din manipulare un modus operandi. Patriarhul Daniel, cel de la care se așteaptă înțelepciune biblică dezinteresată și acest domn Bănescu, de la care se dorește o poziție sobră și cumpătată, chiar și la critici de orice fel, în spiritul christic. sunt niște piedici ale societății. Cum să nu vezi lipsa oricărui afect, a orcărei licăriri de emoție pe chipul brăzdat de ură a Patriarhului? Cum să nu-ți râzi amar de flow-ul gongoric al acestui amețit de cuvinte, Bănescu pe numele său? Exact ca politrucii ăia care se lansează în cuvinte mult prea greu de controlat pentru ei, și unul și ceălalt vor să ia fața tuturor și să inducă Nea Costicilor și Tanti Mărioarelor din areal aceeași ură grețoasă pe care ei o degajă, prin vagi amenințări și aerul că ceva foarte grav se întâmplă. De fapt, o știu toți, E vorba că în condiții de pandemie, nu-și pot face banii. Reacțiile lor urâte abia așteptau un declanșator, și l-au găsit într-un gazetar (și scriitor) care ar putea să-i îngroape de vii într-o critică reală, dacă nu s-ar tempera mereu. Bănescu și Daniel ar trebui să declanșeze un dialog, o dezbatere, să cpnvingă prin forța argumentului și a dragpstei creștine, nu se verse pucioasă peste critica opiniilor. Ce ar trebui să facă un gazetar, în mintea lor?
    • 0 (10 voturi)    
      Adevăr grăieşti (Joi, 29 octombrie 2020, 12:45)

      fokerul [utilizator] i-a raspuns lui tatiku

      tătiku, subscriu
    • 0 (2 voturi)    
      - (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:51)

      tomlin [utilizator] i-a raspuns lui tatiku

      voi ca popor ortodox sunteti doar 20%, asa ca ciocul mic, nu faceti program la altii
  • +25 (31 voturi)    
    99% (Joi, 29 octombrie 2020, 12:10)

    cont_nou [utilizator]

    dintre abonatii BOR nu vor intelege o boaba din ce zice asta
  • +20 (28 voturi)    
    Mare Păcat (Joi, 29 octombrie 2020, 12:13)

    brifcor [utilizator]

    Pentru oamenii (subliniez, oamenii) din BOR, Dumnezeu nu este altceva decât un fond de comerț. Să te folosești de numele lui Dumnezeu pentru o finalitate eminamente mercantilă e un Păcat fără egal...
  • +22 (30 voturi)    
    tipic BOR (Joi, 29 octombrie 2020, 12:16)

    raulito [utilizator]

    In loc sa aibă grija de “turma”, are grija de imagine. Bravo! Forma fără fond!
  • +28 (34 voturi)    
    Da da (Joi, 29 octombrie 2020, 12:22)

    Akylas [utilizator]

    Minciuni sfruntate, repetati aceleasi prostii la infinit. Adevarul si faptele vorbesc de la sine. BOR, impreuna cu seful ei, a fost intotdeauna un partener smerit si lingusitor al regimului comunist. Nu suntem toti atat de prosti si speriati, cum ne credeti voi. Degeaba vreti voi uitata coabitarea cu autoritatile comuniste, dovezile raman pe vecie !!! RUSINE !!!
    • +1 (3 voturi)    
      - (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:54)

      tomlin [utilizator] i-a raspuns lui Akylas

      ... al tuturor regimurilor ! Fostul sef al bisericii a fost intai fascist si apoi comunist.
  • +29 (37 voturi)    
    Dani SRL (Joi, 29 octombrie 2020, 12:24)

    mariancristescu77 [utilizator]

    Un nou atac suburban la adresa bisericii: PLATITI TAXE, CA ORICE OM OBISNUIT! Nimic despre Justinian Marina si Teoctist, care i-au lins cu sarg pe Groza, Dej, Ceausescu? Nimic despre episcopii violatori si pedofili? Nimic despre coruptia lui Spagoveanu? Aceasta biserica nu are nicio legatura cu moralitatea, solidaritatea sociala si empatia fata de oamenii saraci. Este doar o afacere condusa de prehoți, bănești, turnatori și securici.
  • +27 (33 voturi)    
    tacere (Joi, 29 octombrie 2020, 12:27)

    Ilidia [utilizator]

    Mai bine tacea...Acest patriarh si-a pus portretul pe clopotele viitoarei catedrale desi nu sunt donatia sa. Acest lucru este unul din cele sapte pacate capitale. PACATUL TRUFIEI....
  • +14 (18 voturi)    
    Personalitate.... (Joi, 29 octombrie 2020, 12:28)

    Akylas [utilizator]

    Cat despre "personalitatea" tovarasului Ciobotea Dan Ilie - mai lasati-ne in pace...
  • -13 (19 voturi)    
    zise ctp (Joi, 29 octombrie 2020, 12:29)

    Mary80 [utilizator]

    in timp ce capul i se invartea in jurul gatului
  • +14 (22 voturi)    
    Vasile Bănescu (Joi, 29 octombrie 2020, 12:29)

    fokerul [utilizator]

    Purtătorul de cuvânt al BOR nu putea avea alt nume, precis nu e o coincidenţă.
  • +14 (20 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 29 octombrie 2020, 12:39)

    [anonim]

  • -20 (32 voturi)    
    O reactie corecta si necesara a BOR (Joi, 29 octombrie 2020, 12:40)

    D-or [utilizator]

    Ar putea fi urmata si de actiuni in justitie.

    Asa cum toate minoritatile trebuie respectate si majoritatea trebuie respectata de minoritari.

    BOR nu este o simpla institutie, iar IP Daniel nu este doar o persoana. Este vorba de simboluri ale credintei majoritatii.

    In numele milioanelor de enoriasi pe care ii reprezinta, BOR trebuie sa reactioneze de fiecare data cind este injosita. Tacerea BOR ne-ar umili pe toti.
    • +8 (14 voturi)    
      actiuni in justitie? (Joi, 29 octombrie 2020, 13:31)

      Dancing Dwarf [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      cand ne referim la BOR, vorbim totusi de o reprezentare a credintei in cele nevremelnice.. de cei ce trebuie sa ne vorbeasca ALTFEL despre lucrurile si intamplarile de zi cu zi, in lumina credintei intr-o alta dreptate, peste cele lumesti.. Despre asta trebuia sa fie discursul BOR, nu despre jigniri intoarse celui ce i-a gresit..
      si daca tot acuza de ignoranta, sa o si demonstreze..
      • -10 (18 voturi)    
        Vreti sa loviti o institutie cu miinile legate. Hi (Joi, 29 octombrie 2020, 15:00)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui Dancing Dwarf

        Cum sunt cei care jignesc, murdaresc, profaneaza o institutie de la care sunt siguri ca nu vor primi nicio riposta?

        Cit e de ignobil sa lovesti folosindu-te de principiile adversarului.
        Hidos.
        • +4 (12 voturi)    
          maini legate? (Joi, 29 octombrie 2020, 16:53)

          Dancing Dwarf [utilizator] i-a raspuns lui D-or

          Nu am vorbit de lipsa de riposta, din contra! Dar nu pe calea justitiei, ci a discursului moral.. si sa auzim si argumentele ignorantei pe care o denunta, altfel ramanem in intunericul nostru.
          Cu inteligenta si finete poti da replica si altfel decat jignind, ba chiar pastradu-ti deminitatea si statutul de gardian al moralitatii. Iar asta cu actiunea in justitie mi e pare chiar hilara, nu mai comentez.
          • -4 (10 voturi)    
            Raspunsul tau e perfect (Joi, 29 octombrie 2020, 18:54)

            Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Dancing Dwarf

            CTP, acest far luminos, stalp al moralei, judecator de serviciu in presa scrisa si nelipsit la televiziuni, ar trebui sa-ti citeasca postarea..
            • +5 (11 voturi)    
              nu despre CTP (Joi, 29 octombrie 2020, 21:35)

              Dancing Dwarf [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

              nu despre CTP vorbeam.. asteptarile in materie de discurs si moralitate sunt in primul rand de la BOR.
      • 0 (0 voturi)    
        Aici trebuie sa fiu de acord cu "D-or" (Marţi, 3 noiembrie 2020, 0:25)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Dancing Dwarf

        Asa ar trebui sa faca cinreva civilizat, intr-un stat civilizat: nu-ti place ce a zis sau facut cineva, actioneaza-l in justitie. Dar nu injura, afurisi, dracui, nu-ti fa singur dreptate. Mai ales cand esti o persoana ce reprezinta o institutie de o asemenea marime. Problema e ca, asa cum am mai spus mai sus, nu vad nici un mitiv de a da in judecata pe cineva, ce legi, articole au fost incalcate. Dar poate ne spune "D-or"...
    • +8 (16 voturi)    
      se pare ca (Joi, 29 octombrie 2020, 15:49)

      cont_nou [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      mult iubita ta biserica a uitat ce reprezinta.

      Parca si Iisus a spus:

      Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri.

      Biserica nu e acelasi lucru cu religia.

      BOR este o institutie ca oricare alta care se foloseste de influenta pe care o are pentru apararea propriilor interese.

      IP Daniel ameninta un sistem si cand sistemul ii raspunde (in logica ta) trebuie actionat in instanta?

      Daca asta e pastorul de care tot spui ca e nevoie, nivelul de intelingenta al enoriasilor lui este clar mai scazut decat al oilor.
  • +16 (26 voturi)    
    banulescu... (Joi, 29 octombrie 2020, 12:43)

    real didi [utilizator]

    ce se face ca nu intelege banulescu asta e ca dumnezeu nu e sinonim cu biserica. biserica e o inventie facuta pentru a profita de ideea de dumnezeu.

    parastase, pomeni, pelerinaje, moaste, sfintiri, sfestanii etc, toate astea sunt metode de spoliere a poporului, asa cum erau pe vremuri zeciuiala, fumaritul etc.

    oamenii au dreptate, biserica ortodoxa din romania - ca de altfel toate bisericile - sunt niste masini de facut bani.

    asa zisii cuviosi, niste sutanisti de fapt, sa isi aduca aminte ca au colaborat de la mic la mare cu securitatea comunista, ca au scuipat pe jertfa tinerilor la timisoara unde au inchis portile catedralei in timpul revolutiei din 1989, ca au scuipat pe memoria tinerilor din colectiv, prin declaratiile idioate ale patriarhului daniel etc etc.

    puie matriarhule daniel! puie maniel!
  • +11 (23 voturi)    
    Ce am castigat in 1990? (Joi, 29 octombrie 2020, 12:49)

    somyy [utilizator]

    In 1990 am luptat pentru libertate, inclusiv cea a cuvantului si asa cum BOR isi da cu parerea despre ce si cum merg lucrurile pe lumea asta,oricare dintre noi poate sa aiba o opinie fie pro sau contra.Dispretuirea enoriasilor tovarase reprezentant BOR ,dupa cate stim cu totii cei credinciosi cu frica de dumnezeu,este un pacat.Dar daca numai voi mai aveti drepturi, inseamna ca deja am gresit drumul.Se simpte, prea invatatule, un iz dictatorial si un simt dezvoltat al manipularii, care aduce aminte de vremuri triste.Imi place sa cred ca Biserica nu face politica,nu cearta enoriasii doar in indruma spre mantuire!
    • -9 (15 voturi)    
      sarmane@somyy (Joi, 29 octombrie 2020, 19:29)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui somyy

      Biserica nu s-a adresat in acest articol enoriasilor (CTP s-a declarat'liber-cugetator', ca Iliescu, pe care-l sustinea in '90) ci celor care dispretuiesc biserica. Citeste si incheierea:"Să ne rugăm şi pentru ei, pentru aceşti jalnici campioni ai fentării adevărului şi ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiţi de furie anticreştină, sunt incapabili să le înţeleagă! Aceşti oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor şi a Bisericii spre care scuipă."
      • +5 (13 voturi)    
        Prea sfintia voastra (Joi, 29 octombrie 2020, 20:42)

        paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Asta nu se numeste fatarnicie ?
        " Sa ne rugam si pentru ei " - dupa ce il injuri ca la usa cortului ...
        Jalnic .
        Penibil .
        Provocati multa sila ...
        Da' nu va pasa , atata timp cat curge banul public - din care o mica parte vine si de la CTP ...
        Splendid exemplu de smerenie crestina : " sarmane@somyy " ...
        Da' cine va credeti dv , Prea sfintia voastra ?
        Chiar nu aveti pic de rusine ?
        Sau macar un pic de minte - ca sa va prefaceti ca aveti oleaca de bun simt ...
  • -13 (19 voturi)    
    Ce-l mina in lupta asta pe CTP? (Joi, 29 octombrie 2020, 13:07)

    D-or [utilizator]

    Ce-l mina oare si impotriva lui Aurel Vlaicu, devenit, mai nou, un impostor national?

    Pacat de Blanchette. Imi placea autorul ei.
  • +6 (14 voturi)    
    BOR si purtatorul de cuvant, oroare de crestini (Joi, 29 octombrie 2020, 13:07)

    ElGrecu [utilizator]

    Acest individ, ar trebui sa aplice sa fie purtator de vorbe in vant las PSD, i s-ar potrivi mai bine... Dar sa nu ne amagim, este doar pozitia PF Daniel, descris perfect de CTP!
    Ptiu Drace!
  • +7 (11 voturi)    
    De acum înainte să răspundă numai din biblie (Joi, 29 octombrie 2020, 13:12)

    MG [utilizator]

    Acum a folosit numai vorbe de ocară de prin blesteme și alte incantații păgâne.

    Pace ție, prea-fericitule și duhului tău, vasile b!
  • +11 (17 voturi)    
    fanatismul orthodox ne duce de rapa (Joi, 29 octombrie 2020, 13:13)

    Barbaneagra [utilizator]

    Cate diferenta poate exista intre fanatismul ortodox estic si maleabilitatea interpretarilor si atitudinii in vest. Ganditi-va cum era in Polonia anilor 70-80, ce pozitie luau preotii (aia zisi papistasi) catolici si cum era (si mai este) in Romania, unde preotii intind mana dupa bani inainte de a sluji un botez, o nunta sau o inmormantare.
    Ce bine au facut preotii ortodocsi oamenilor simpli, saraci, nenorociti? Ce aziluri au ridicat, ce spitale au fondat, de ce nu ii vedem ziua in amiaza mare ajutand oameni nevolnici? Numai prin puterea exemplului pot preotii sa conduca o comunitate (in ssensul de ecclesia).
    Paul spunea ca Dumnezeu este in fiecare di noi, depinde de noi sa fim in stare sa il pastram. La biserica se duc doar cei care vor sa fie vazuti ca merg la biserica (vezi si ce "spune" Christos in Matei 6:5).
    • -7 (15 voturi)    
      2 exemple iti ajung (Joi, 29 octombrie 2020, 15:22)

      vodatepes [utilizator] i-a raspuns lui Barbaneagra

      2 exemple iti ajung?
      http://sfantulleontie.ro/2/
      https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/valea-plopului-asezamant-iubirii-crestine-67937.html
      Ei ce spui? Nu judeca ca sa nu fi judecat
    • -6 (14 voturi)    
      Ce bine au facut? (Joi, 29 octombrie 2020, 16:54)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Barbaneagra

      Acuzele gratuite nu-ti ascund ignoranta: BOR are peste 800 de centre sociale(azile, orfelinate, spitale, cantine pt saraci, centre pt victime ale violentei, ale drogurilor, ale traficului de persoane, pt bolnavi aflati in stadiu terminal etc.) in care si-au gasit adapost zeci de mii de romani. Sunt preoti care infiaza orfani( celebri sunt deja Tanase Nicolae din Valea Plopului-Ph si Mihail Jar din Bucovina de Nord cu cate peste 400 de orfani infiati), altii(la mine in judet)doneaza sange in fiecare trimestru, insotiti si de enoriasi, apoi, se fac pemanent colecte pt ajutarea familiilor nevoiase-presa locala mentioneaza asta. BOR a donat 5 milioane de euro statului in lupta cu Covid plus materiale si aparate pt spitale.
      • +7 (13 voturi)    
        Hmmmm.... (Joi, 29 octombrie 2020, 20:50)

        paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Prea sfintia voastra
        Ca sa fie tabloul complet , nu ar fi oare
        necesar sa spuneti si cat primeste anual BOR din banii publici ?
        Si cat inseamna scutirile de impozit de care beneficiaza BOR .
        Adica , cat da BOR din cat primeste .
        Altfel , ce spuneti dv o sa semene a abureala fffff ieftina .
        Pentru sarmani fraieri - asa pe care ne credeti dv ...
  • +11 (23 voturi)    
    Poate .... (Joi, 29 octombrie 2020, 13:15)

    utug [utilizator]

    Poate ca e timpul ca atat cadavrul lui Dimitrie cel Nou cat si cadavrul Cuvioasei Parascheva sa fie scoase din bisetici si ingropate....
  • -11 (17 voturi)    
    Incet incet (Joi, 29 octombrie 2020, 13:34)

    vodatepes [utilizator]

    Priviti cifrele oficiale. Astazi am depasit 6000 de infectati cu Covit. La 3 zile se adauga inca 1000 de cazuri. Pana in decembrie mai sunt 5 saptamini deci 2000 de cazuri noi intr-o saptamina deci la 6000 mai puneti 10000. Deci in decembrie vom avea in jur de 16000 de cazuri noi pe zi. Daca ajungem la acest numar credeti ca lui Johaniss is guvernului ii va fi moale. Credeti ca va mai avea cineva tupeul sa cheme oameni la vot le 6 decembrie? Si daca in decembrie nu se va tine votarea PNL e pe tobogan si atunci aleluia, aleluia va canta prefericitul si vesnica pomenire
    https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24384043-coronavirus-romania-situatie-cazuri-29-octombrie.htm
  • 0 (6 voturi)    
    Despre patriarh (Joi, 29 octombrie 2020, 14:11)

    anonimo [utilizator]

    https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/patriarhul-vrea-ce-este-al-cezarului-dumnezeu-ca-arma?fbclid=IwAR13LH_HbXqhDSIQIHnGow4UnRqNZlXFbnlzeIST9uv8LEUwp7l0oxLKjlw
  • +7 (17 voturi)    
    Hopaaaa! (Joi, 29 octombrie 2020, 14:28)

    Rebecka [utilizator]

    A grait Savonarola!aA,nu,nu ala de cand cu Inchizitia,ci ala al nostru,rrrroman neaos,ortodox neinfricat,unul Banescu,ridicat de viitorul Mare Inchizitor bor in rangul de aruncator de noroi!Pardon:purtator de vorbe am vrut sa spun.......
  • +11 (19 voturi)    
    Hooo, nebunule (Joi, 29 octombrie 2020, 14:28)

    zoed [utilizator]

    Ce-ai patit Banitza? Ce s-a intamplat?
    Te iei la intrecere cu Firea, marea voastra sustinatoare si platitoare de milioane catre BOR, mahalagism ca la piata. Ce debit verbal si cuvinte rasucite...Dar ura si incrancenarea, rautatea extrema nu le poti ascunde sub fraze pompoase. Lasa-ne, baiete! N-aveti nicio treaba cu credinta, piosenia, suferinta
    • -3 (17 voturi)    
      Cine spune, ala e! Exemplul personal? (Joi, 29 octombrie 2020, 14:52)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui zoed

      Ce-ar fi sa exersati voi piosenia si suferinta pe care ne-o provaduiti noua?

      Dati-ne exemplul vostru personal.
  • +4 (14 voturi)    
    de citit : (Joi, 29 octombrie 2020, 14:51)

    danton68 [utilizator]

    sluga banescu si toata conducerea BOR va dau tema pentru acasa :))) lectura libera din toate comentariile la acest articol.
    Luni dimineata va dau test!
    • -3 (13 voturi)    
      De citit:CTP aliat cu Iliescu in '90: (Joi, 29 octombrie 2020, 15:48)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui danton68

      CTPopescu in 1990 despre protestul din Piata Universitatii: "Cu o nonsalanta buimacitoare, cei ce se pretind intelectuali calca regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Tot ce se spune, se urla in Piata Universitatii e bun si frumos, inclusiv scandari dincolo de bestialitate. Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic."..
      • +8 (12 voturi)    
        Asa este ! (Joi, 29 octombrie 2020, 21:01)

        paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Nici nu se compara scrisoarea de sprijin
        trimisa de Prea fericitului Teoctist - in numele BOR - pe 19 decembrie 1989 preaiubitului tovaras Nicolae Ceausescu cu crima lu' CTP din 1990 ...
        Da' noi suntem prosti - si nu putem sa
        discernem intre importanta unui text scris de un om si importanta unei scrisori oficiale a BOR ...
        Dati-i inainte , aproape ne-ati convins de buna dv credinta !
        Sunteti un exemplu de onestitate !
        Si inteligenta !
        Reprezentati cu cinste BOR !
        Felicitari !
  • +8 (14 voturi)    
    O reactie Bor dupa care imi vine sa (Joi, 29 octombrie 2020, 15:41)

    kokos [utilizator]

    BORasc!Ma duc sa iau niste lamaie.
  • -7 (13 voturi)    
    Reactie virulenta (Joi, 29 octombrie 2020, 15:57)

    Setalcott [utilizator]

    Dar a CTPului cum a fost, pioasa si blajina?
    • +11 (19 voturi)    
      sesizati diferentele (Joi, 29 octombrie 2020, 17:16)

      Dancing Dwarf [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

      reactia CTP-ului a fost argumentata. a BOR-ului a fost DOAR atac la persoana. iar de la BOR avem pretentii mai mari.
      • -5 (11 voturi)    
        Atac la persoana? (Joi, 29 octombrie 2020, 18:45)

        Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Dancing Dwarf

        Articolele virulente impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din 'Adevarul'publicate de CTP- aliat a lui Iliescu si a securistilor din vara lui '90, sunt argumente, nu atac la persoana. Habar n-are CTP de jertfa"popilor tradatori" din comunism: numai in perioada 1948-1953 peste 3000 de preoti ortodocsi(un sfert din cei 12 000 cati existau atunci) au pierit la Canal si in puscariile comuniste dupa torturi inimaginabile. CTP aplauda in '90 minerii si IMGB care 'faceau ordine' lasand in urma zeci de morti si mii de schiloditi. "Democratul"CTP o facea din convingere, nu a fost nevoie sa fie torturat ca sa devina turnator(daca supravietuia torturilor)..
        • +4 (8 voturi)    
          da, atac la persoana (Joi, 29 octombrie 2020, 20:26)

          Dancing Dwarf [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

          da, este un atac la persoana, pentru ca nu are legatura cu subiectul in discutie, este pomenit doar ca sa injoseasca..
        • +6 (12 voturi)    
          Prea sfintia voastra (Joi, 29 octombrie 2020, 21:33)

          paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

          Si credeti ca mortii de care vorbiti
          justifica scrisoarea de sprijin trimisa pe 19 decembrie 1989 de Prea fericitul Teoctist - in numele BOR - tovarasului Nicolae Ceausescu ?
          Ca despre asta era discutia , nu despre greselile lui CTP .
          CTP este un simplu muritor si poate gresi ; nu am auzit sa se pretinda infailibil - asa cum se pretinde BOR ...
          Sugerati cumva ca CTP este pe picior de egalitate cu BOR - astfel ca faptele sunt comparabile ca importanta / semnificatie ?
          Sunt nevoit sa repet intrebarea : cat de prosti ne credeti dv , conducerea BOR ?
          • +1 (1 vot)    
            "cat de prosti ne credeti" (Vineri, 30 octombrie 2020, 13:01)

            Altiro [utilizator] i-a raspuns lui paulbutoi

            Nu mai mult decat o arata realitatea. E amuzant sa vad ca un simplu citat din Biblie sau atitudinea pro biserica te face sa crezi ca celalalt e preot. Daca ai facut doar pe pro.., pardon, naivul, atentie, nu mai incerca, sunt sanse sa ramai asa..
  • +4 (6 voturi)    
    inainte sa arunci cu piatra (Joi, 29 octombrie 2020, 16:57)

    Levellers [utilizator]

    uita-te la tine insuti.
    • -8 (14 voturi)    
      Ai dreptate (Joi, 29 octombrie 2020, 18:48)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Levellers

      CTP ar fi trebuit sa lase pe altii sa judece cine era tradator si turnator..
      • +7 (11 voturi)    
        Hmmmm.... (Joi, 29 octombrie 2020, 21:14)

        paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        Admiteti ca CTP a spus adevarul .
        Deci problema nu este ce a spus CTP .
        Va supara doar faptul ca a spus-o CTP .
        Stiti cum se spune : " Gura pacatosului adevar graieste " ...
        • -3 (9 voturi)    
          Ai inteles gresit (Joi, 29 octombrie 2020, 23:29)

          Altiro [utilizator] i-a raspuns lui paulbutoi

          I-am dat dreptate lui@Levellers care face o observatie buna pt CTP: "uita-te la tine insuti"(liber-cugetatorul CTP, aliat al lui Iliescu in '90 care, in articole in Adevarul, acuza de cretinatate pe cei care nu vedeau in miscarea studentilor din Piata o 'lovitura de stat', aplauda minerii si IMGB care faceau ordine, nu-i asa..)
  • -7 (19 voturi)    
    Necrestinilor vedeti-va de treaba (Joi, 29 octombrie 2020, 17:39)

    LucS_M [utilizator]

    Sa va fie rusine ca va legati de biserica romaneasca, de credinta poporului roman si de valorile culturale cate ne-au mai ramas.
    • +7 (17 voturi)    
      Prietene, ești într-o confuzie (Joi, 29 octombrie 2020, 17:59)

      Lionheart [utilizator] i-a raspuns lui LucS_M

      Nu s-a legat nimeni nici de biserică (mireasa lui Hristos), nici de credința poporului și nici de valorile culturale.
      Daniel zis și mumie aurită, nu reprezintă nici-una dintre cele de mai sus. El este șeful unui business, numit BOR.
      • -6 (12 voturi)    
        "mumia aurita"si analfabetul religios (Joi, 29 octombrie 2020, 20:23)

        Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Lionheart

        Biserica a legiuit, inca din vechime, ca sfintitii slujitori sa se infatiseze inaintea lui Dumnezeu in vesminte deosebite de cele obisnuite, findca in timpul slujbei ei inchipuiesc pe cerestii slujitori ai lui Dumnezeu-Omul. In Vechiul Testament Dumnezeu insusi, vorbind cu Moise, i-a poruncit sa-l aseze pe Aaron arhiereu al iudeilor, iar pe fiii lui ca preoti, cu vesmintele care creeaza o atmosfera sarbatoreasca, proprie savarsirii serviciului divin.
        • +5 (13 voturi)    
          Serios? (Joi, 29 octombrie 2020, 21:36)

          Lionheart [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

          Ia arătă-mi tu mie, care sunt un sărman analfabet, unde spune Iisus că popii trebuie să se împopoțoneze. Nu ce spun reprezentanții bisericii, că ăștia sunt ca bugetarii, fac reguli după cum le convine.
          PS
          Când mă uit la Daniel și la toată popimea împopoțonată din jurul lui, așa un spirit de atmosferă sărbătorească mă cuprinde... :)))
          PS2
          Oare de ce Papa se îmbracă simplu, doar în alb, fără lanțuri peste lanțuri, firete aurite și alte mațocării de genul...?
          • -4 (8 voturi)    
            Marcu: 5,17-18 (Joi, 29 octombrie 2020, 23:18)

            Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Lionheart

            Iisus: "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile."Or acestea cuprindeau si porunca Divinitatii catre Moise(Levitic 8, 1-2, 7) in ce priveste preotii si"matocariile" lor. Cat despre "simplitatea"Papei, un papamobil (folosit) vandut de Vatican la o licitatie in martie 2016(Fiat 500L Lounge) ajungea la 115.000 $. Incearca sa-ti imaginezi cat costa garda elvetiana care-l pazeste pe Papa , una din cele mai dotate si mai instruite din lume.
            • +3 (11 voturi)    
              Ne duelăm? :)) (Vineri, 30 octombrie 2020, 3:08)

              Lionheart [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

              Noul Testament, Matei, 23, 3-5, Iisus despre farisei:
              „... dar după faptele lor să nu faceți, că ei spun, dar nu fac. Că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Și toate faptele lor le fac ca să fie văzuți de oameni; că-și lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de la poale”.
              Oare cine or fi fariseii azi? :))
              Oare merțanele BOR cât or costa? Mai mult sau mai puțin decât un papa-mobil?
              Și să fim serioși, Dani n-are nevoie de vreo gardă, nici elvețiană, nici altfel, că nu-l vânează nimeni.
              Și dacă tot ai deschis subiectul, ia vezi tu cum se finanțează Vaticanul vs. BOR.
              Dar, în sfârșit, n-ai înțeles că nu despre costurile costumației este vorba aici sau despre mașinile folosite. Ci despre aroganță vs. simplitate. Despre papă vorbind singur în piață, de Paște, vs. ochi dați peste cap și texte sforăitoare, că se interzice îmbulzeala pupătorilor de oase.
              Și nu, nu sunt catolic și nici nu iubesc biserica catolică, fac și ei destule tâmpenii. Este doar o comparație a celor doi capi.
              • -2 (8 voturi)    
                Textul de care spui (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:41)

                Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Lionheart

                e adresat fariseilor de pretutindeni si din orice timp, nu preotilor . Exemplu de "mertan": maybach S600 pusa la dispozitia Patriarhiei de catre SPP cand au loc vizite importante(precum cea a Patriahului Constantinopolului in 2018, la sfintirea Catedralei Neamului). Cat despre aroganta si dispret, trebuie sa te vindeci tu de ele si o sa observi ca ceilalti nu sunt cum credeai..Altfel, chiar daca ar umbla patriarhul doar in slapi, perpedes si in haine ponosite, respectul tau nu va creste, din contra.
                • +2 (2 voturi)    
                  Sigur... (Vineri, 30 octombrie 2020, 17:05)

                  Lionheart [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

                  SPP are merțane cu nr. de înmatriculare B-xx-BOR.
                  Da, sigur, a naibii coincidență :))))

                  Și da, preoții se exclud, știm asta. Ei sunt niște semizei pe pământ. Povețele lui Iisus se adresează numai prostimii, nu a vrut să-i deranjeze pe popi. Scrie și asta undeva în Biblie, nu-i așa? :))
  • -3 (13 voturi)    
    Off (Joi, 29 octombrie 2020, 22:17)

    Harald2 [utilizator]

    O multime de oameni care nici macar nu au capacitatea de a intelege mesajul purtatorului de cuvant al BOR isi dau cu parerea folosind un limbaj... mai putin civilizat.

    In medie, nu putem spune ca stam excelent la acest capitol: e mult mai simplu sa cauti ceva pe Google sau sa folosesti ore in sir social media in loc sa citesti o carte.

    Concluzia nefericita este ca datorita unor astfel de oameni, care continua sa improaste Biserica si se asociaza USR, PNL si lui Iohannis, ceilalti vor vota cu vechiul si coruptul PSD.

    Adica efectul invers fenomenului referendumului pentru familie, cand oamenii nu au iesit la vot pentru ca de miscarea pentru viata se legase in mod oportunist Dragnea.

    Probabil multi dintre "comentatorii de serviciu" de aici nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit ceea ce am scris. Dar altii mai inteligenti, cu putina sociologie la activ si cu mijloace adecvate poate vor lua masuri, sa nu se mai invartim in cerc inca nu stiu cati ani de acum inainte, asa cum am facut pana acum.
  • +4 (8 voturi)    
    Concluzia (Vineri, 30 octombrie 2020, 8:43)

    rivaldi [utilizator]

    Nimic nu distruge mai mult increderea in Biserica decat reprentantii sai oficiali.
    • 0 (6 voturi)    
      Nimic nu distruge (Vineri, 30 octombrie 2020, 10:59)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui rivaldi

      mai mult increderea in Biserica a unor nehotarati si a liber-cugetatorilor decat mostrele de"cultura teologica" ale analfabetilor religiosi, cultura alcatuita din doua clisee si trei prejudecati..
  • +1 (1 vot)    
    P.F. (...) Daniel out! (Vineri, 30 octombrie 2020, 16:52)

    Edmond_Nicolaus [utilizator]

    Prea Fericitul, Colonel Secu, Pupincurist PCR, Daniel trebuie sa plece din functie.
  • 0 (0 voturi)    
    In ritmul asta in 10 ani (Vineri, 30 octombrie 2020, 17:23)

    rov [utilizator]

    popii vor fi tratati de societate doar ca niste asistati social...
  • 0 (0 voturi)    
    Să ne rugăm pentru sfinții arhierei (Vineri, 30 octombrie 2020, 20:02)

    anton_carpati [utilizator]

    să nu mai fie preaipocriți și atotprădători.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by