Politologul Vladimir Tismăneanu își cere scuze pentru meme-ul rasist pe care l-a distribuit pe Facebook. Precizările sale vin după ce reprezentanți ai comunității romă au criticat dur postarea cu „ciorile din Țăndărei”, CNCD a anunțat că se autosesizează, iar institutul „Elie Wiesel” a calificat gestul drept „rasism în elita culturii”.

Vladimir TismaneanuFoto: Hotnews

Tismăneanu a publicat vineri pe Facebook o imagine cu tentă rasistă, în care apar niște ciori cu mesajul „aeroportul Țăndărei, toate zborurile au fost anulate”. Ulterior, el a șters postarea. Politologul s-a scuzat că a primit poza pe messenger și „se voia haioasă”. „Nu-i deșlusisem implicațiile rasiste. Nu trăiesc în Romania, nu cunosc o mulțime de detalii”, a spus el.

Sâmbătă seară, Vladimir Tismăneanu a revenit cu scuze pe Facebook, cerându-și „scuze finale pentru meme-ul rasist, nepotrivit și cel mai important, dureros pe care l-am postat ieri”.

  • „Deși nu m-am gândit profund la implicațiile rasiste în acest moment, ar fi trebuit. Imediat ce mi-am dat seama am șters (în câteva minute). Nu este o scuză că nu trăiesc în România, ar fi trebuit să fac mai multe cercetări și să recunosc că acest lucru nu a fost amuzant, mai ales înainte de a distribui pe un forum public. Nu există nicio scuză. Mă voi descurca mai bine pe viitor, voi învăța din asta. Știu că unii pot să nu accepte scuzele astea sau să creadă ce spun și asta e dreptul lor. Știu că nu există cuvinte magice pentru a repara durerea pe care am provocat-o. Acestea fiind spuse, sunt deschis să lucrez cu cei care activează în comunitatea romilor despre cum să combatem ura, intoleranța și bigotismul. De asemenea, înțeleg că nu mi se datorează nimic din toate astea. Așa cum am spus, voi învăța din această greșeală și sper că reacția a arătat și altora că genul ăsta de glume nu sunt amuzante și dureroase pentru mulți. Pentru mine, intenționez să continui să petrec Paștele reflectând. Luni, revin la activitățile mele obișnuite. Mulțumesc celor care au scris pentru a-mi apăra reputația cât și celor care au fost critici cu bună credință”, a scris el pe Facebook.

Șeful CNCD, Asztalos Csaba, a anunțat sâmbătă pe Facebook că instituția se va autosesiza în cazul postării lui Vladimir Tismăneanu a unei imagini în care apar niște ciori cu mesajul „aeroportul Țăndărei, toate zborurile au fost anulate”. De asemenea, Institutul Elie Wiesel a reacționat, calificând postarea lui Tismăneanu drept „rasism în elita culturii”.