Circulația rutieră va fi îngreunată pe Valea Oltului, luni, în zona localității vâlcene Câineni, din cauza unor lucrări la carosabil, potrivit Infotrafic.

Valea OltuluiFoto: Agerpres

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că luni, între orele 11.00 - 16.00, pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între kilometrii 229 + 400 de metri - 230, în afara localității Câineni, județul Vâlcea, se fac lucrări de întreținere a carosabilului. Din cauza lucrărilor, circulația rutieră se desfăşoară pe un singur sens, dirijat, cu ajutorul piloților de trafic.

Șoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.