Protestatarii s-au adunat sâmbătă în Minsk pentru a-și arăta opoziția față de negocierile dintre președintele Alexander Lukașenko și omologul său rus Vladimir Putin. Manifestanți au purtat pancarte cu mesajul ”Întâi Crimeea, apoi Belarus” sau ”Stop anexării”.

HotNews.roFoto: Hotnews

La primirea lui Lukașenko, în cadrul celei de-a doua întâlniri care a avut loc în ultima lună, la Sankt Petersburg, Putin a susținut vineri că s-au făcut progrese privind subiectele divergente de natură economică, scrie euronews. Însă ministrul economiei de la Moscova a precizat ulterior că cei doi nu au reușit să ajungă la un acord în privința litigiilor legate de petrol și gaze.

Demonstranții adunați la Minsk se tem că discuțiile vor afecta independența fostei republici sovietice. Peste 1.000 de manifestanți au mărșăluit vineri pe străzile capitalei, purtând pancarte cu mesajul ”Întâi Crimeea, apoi Belarus” sau ”Stop anexării”, demonstrațiile fiind reluate sâmbătă.

Putin, care va sărbători la sfârșitul lunii două decenii de când este la putere, a rămas rezervat în ceea ce privește viitorul său politic după finalul actualului mandat prezidențial din 2024. El a evitat să răspundă clar, joi, dacă ia în calcul rămânerea la putere, într-o nouă funcție de conducere, devenind astfel șeful uniunii dintre Rusia și Belarus.

Ideea naște panică în rândul unora dintre cetățenii Belarus.

Cele două state au semnat un acord de uniune în 1997 care prevede menținerea unor strânse legături politice, economice și militare, însă nu prevede formarea unei națiuni unice.

Pe de altă parte, Lukașenko se află la conducerea Belarus de mai bine de un sfert de secol, regimul său autoritar bazându-se pe energia ieftină furnizată de Moscova și împrumuturile care țin în viață economia construită pe stilul sovietic.

Kremlinul a intensificat recent presiunile asupra Belarus, crescând prețurile la energie și stopând subvențiile, cu scopul de a face fosta republică sovietică să accepte o integrare economică mai profundă.