VIDEO Primarul din Balș, filmat în timp ce lovește un tânăr pe stradă, pentru că acesta îi reproșa că nu a făcut nimic: ”Eu am făcut, tu stai toată ziua într-un bar și tragi pe nas. Hai, marș!” / Poliția a deschis un dosar penal

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 22 noiembrie 2019, 13:05 Actualitate | Esenţial


primarul Madalin Teodosescu
Foto: Captura video
Primarul liberal din Balș, Mădălin Teodosescu, a fost filmat cum lovește și insultă un tânăr din oraș, după ce acesta i-a reproșat că nu a făcut nimic pentru oraș. Pe filmare se poate auzi cum edilul îi zice tânărului ”hai, marș”, înainte să îi spună că el ”stă toată ziua în bar” și ”trage pe nas”. Poliția a anunțat că a deschis un dosar penal.

Incidentul s-a petrecut joi, în timp ce edilul împreună cu mai mulţi membri şi simpatizanţi PNL se plimbau prin oraş şi-i făceau campanie electorală lui Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.
Tânărul a filmat întreaga scenă, iar imaginile au ajuns pe Facebook.

Pe înregistrare se vede cum primarul se apropie de tânărul care filma în timp ce spunea că edilul nu a făcut nimic pentru oraş. Mădălin Teodosescu, primarul Balşului, vine şi îi reproşează tânărului că stă prin baruri şi „trage pe nas”. Apoi îl loveşte, după care se îndepărtează.

Ovidiu Tănase continuă să-l filmeze pe primarul care îi spune „hai, marș!”.

Apoi, primarul se urcă în maşină, iar tânărul îl anunţă că-l va da în judecată. Acesta a mers, joi după-amiaza, la Poliţie şi a depus plângere împotriva edilului.



Poliţia a deschis un dosar penal.

„La data de 21 noiembrie a.c., in jurul orelor 17.00, un bărbat de 33 de ani din orașul Balș a sesizat prin plângere scrisă faptul că în cursul aceleași zile, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, ar fi fost victima unei agresiuni. Bărbatul a declarat că în timp ce filma pe spațiul public, lângă acesta a venit un bărbat de 49 de ani, primarul orașului Balș, care l-ar fi lovit și i-ar fi distrus telefonul mobil. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe si distrugere”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Edilul nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















10106 vizualizari

  • +17 (21 voturi)    
    La fel (Vineri, 22 noiembrie 2019, 13:15)

    vioridix [utilizator]

    La fel ca oamenii pds-ului.Sunt un antipesedist convins dar cand vad asa ceva ma cuprinde indoiala ca ceilalti sunt cu adevarat mai buni.Astept reactia clara a lui Orban si excluderea din pnl a acestui individ.Altfel sunt la fel!
    • -1 (11 voturi)    
      nu ne mai facem bine niciodata ... (Vineri, 22 noiembrie 2019, 14:05)

      VaseaV [utilizator] i-a raspuns lui vioridix

      pur si simplu stupefiat de aroganta si atitudinea unui primar in Romania ... ce credeti ca pnl istii sunt mai brezi ? nicidecum! de 30 de ani se invart la butoane dar nimic nu-i diferentiaza sau mai bine zis sunt toti exact la fel doar ca au culori diferite. nu este deajuns doar sa isi ceara scuze sau demisia, ci pur si simplu de la 3 luni la 2 ani pentru loviri si alte violente si ar fi bine pedeapsa maxima doar pentru simplu fapt ca e primar si toata increderea societatii respective a fost incalcata ...
    • +5 (7 voturi)    
      la fel.. (Vineri, 22 noiembrie 2019, 14:08)

      killerbee [utilizator] i-a raspuns lui vioridix

      sa crezi ca psd-u e ciuma pamantului si unica noastra problema e doar rezultatu propagandei.

      in realitate pnl-u provine din aceeasi gasca de securisti dar sunt aia care nu-l voiau pe iliescu tatic. se poate observa cu ochiu liber cum psd-isti si pnl-isti colaboreaza prin toate administratiile locale pentru scopuri comune: spagi si furt
    • +2 (4 voturi)    
      Pai chiar sunt la fel (Vineri, 22 noiembrie 2019, 18:41)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui vioridix

      Ma mir ca nimeni nu investigheaza afacerile la fel de oneroase ale baronilor pnl-pdl din judetele conduse de primari si prefecti ai ,,noului'' pnl.
  • +8 (10 voturi)    
    ! (Vineri, 22 noiembrie 2019, 14:02)

    tudorr [utilizator]

    USL...
  • 0 (0 voturi)    
    sica mandolina (Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 17:33)

    DiDiRo [utilizator]

    incep gunoaile uslase sa iasa la suprafata. Masuri rapide astfel nota de plata incepe deja sa se ingroase.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by