​Gabriela Firea se laudă că a construit Spitalul de copii „Victor Gomoiu”, clădire începută însă pe vremea lui Sorin Oprescu și preluată de actualul primar general în stadiul de finalizare de 85%. Mai mult, potrivit unui raport al Corpului de Control al Guvernului, citat de libertatea.roși referitor la perioada 2012-2017, prețuri de achiziții ale echipamentelor au fost majorate și cu 2.485%.

Gabriela FireaFoto: PMB

Ce reiese din documentele consultate de jurnaliștii de la Libertatea:

  • Controlul se referă la perioada 2012-2017, Corpul de Control al Guvernului a realizat un raport amplu despre cheltuielile din interiorul ASSMB, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București.
  • La capitolul II.7 se vorbește despre “realizarea obiectivului de investiții “Reconstrucția, reamenajarea, modernizarea și echiparea spitalului Clinic de Copii «Victor Gomoiu»” “Executantul obiectivului de investiții a practicat adaosuri comerciale ridicate, ceea ce a condus la o majorare a prețului de vânzare a echipamentelor față de prețul său de achiziție cu procente cuprinse între 59% și 2.485%”
  • Tot inspectorii observă că “ofertantul și-a stabilit profitul și cheltuielile indirecte în valoare totală de 30% (5% și 25%)”

Primarul Gabriela Firea, a declarat recent la Digi 24 că a construit Spitalul „Victor Gomoiu”. „Da, și noi construim spital, și eu am construit spital, Victor Gomoiu, am găsit o clădire bântuită (sic! - n.r.). Gabriela Firea, ca primar general, care iată că este atacată nedemn, a construit acest spital”.

Gabriela Firea a fost aleasă primar în iunie 2016.

CITEȘTE SI: Gabriela Firea anunță că le-a făcut plângere penală jurnaliștilor de la Libertatea: „Dacă s-a făcut ceva, nu s-a făcut în mandatul meu”