VIDEO Cum sunt aruncate trolerele de angajații unei firme de handling de pe Otopeni / Munte de bagaje și banda blocată timp de 30 de minute. Imagini publicate de Răzvan Cuc

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 13 octombrie 2019, 14:28 Actualitate | Esenţial


bagaje
Foto: Captura video
Răzvan Cuc a făcut publice imagini cu modul în care operează firma de handling Globeground pe Aeroportul Otopeni, spunând că e nevoie de măsuri urgente. În imagini se vede banda blocată de un bagaj minute bune, fără ca cineva să intervină. Ministrul spune că asta duce la întârzieri mari, relatează Mediafax.

"S-a făcut mult timp confuzie vis-avis de autobuzele care preiau pasagerii și bagajele care ajung într-o anumită stare și întârzieri. Tot timpul lumea a spus că e de vină TAROM, ba aeroportul că nu merg benzile. Noi trebuie să informăm corect. Ce e aici e o firmă de handling. Ca orice firmă are contract vine și prestează servicii către aeroporturi. Aici avem firma Globeground, una din cele 5 firme care operează pe aeroportul Otopeni. O firmă unde sunt acționari CNAB și Tarom. Am discutat cu directorul de la aeroport și l-am rugat să vină directorul acestei firme și să îmi spună și mie de ce se întâmplă aceste lucruri. Un bagaj care rămâne în picioare blochează banda, iar apoi 20-30 de minute banda rămâne blocată. L-am chemat să îmi spună de ce întârzie autocarele care trebuie să preia pasagerii, iar ei își pierd conexiunile, de ce nu semnează actul adițional prin care se impun niște reglementări europene: să avem aer condiționat în autocare, 10 curse care vin și 4 autocare ce preiau pasagerii. Normal că pasagerii pierd zborurile de conexiune. Domnul director a spus că e ocupat și nu poate să vină la întâlniri. Eu l-am rugat pe dl. director de la Aeroport ca bazat pe aceste imagii să ia măsurile ce se impun față de acești oameni care câștigă mulți bani și dau o pată neagră Tarom și aeroportului. Este un privat care nu își face treaba. În loc să investească în locuri de muncă noi, în aer condiționat, preferă să își mențină un profit", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Acesta a declarat că a stat, după un zbor la Timișoara, în avion așteptând alături de alți pasageri să fie preluat de autobuz.

"Inclusiv eu m-am întors de la Timișoara, după ce am efectuat o vizită pe șantiere. Am stat cu pasagerii în avion și am încercat să le explic oamenilor că nu e vina aeroportului, ci a unei firme private, care încaseaza bani de la aeroport și Tarom", a spus Cuc.

În imaginile făcute publice de Răzvan Cuc se poate vedea cum un angajat al firmei de handling manevrează bagajele ce urmează să fie duse către avion, dar unul dintre ele blochează banda creând un munte de bagaje.

Ministrul Transporturilor i-a cerut directorului Aeroportului Otopeni să ia măsuri urgente în acest caz, susținând că ele pot merge până la rezilierea contractului.

"Aeroportul Otopeni operează 5 operatori de handling. Ceilalți pot prelua activitatea, dacă aș fi fost încă ministru cu puteri pline probabil aș fi sugerat să ia măsuri drastice, dar cum îl știu pe Alexandru Ivan, e un om care a luat lucruri bune, va lua măsurile care se impun. La ce am văzut că se întâmplă cred că trebuie dat un exemplu. Se poate merge categoric (n.r.: până la rezilierea contractului)", a mai declarat Cuc.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















12949 vizualizari

  • +20 (28 voturi)    
    Dati afara toti! (Duminică, 13 octombrie 2019, 14:44)

    magicianul [utilizator]

    Nu-mi vine sa cred cum arunca bagajele! Si nu e doar o persoana, toti 3 care apar in film.
    Problema este si organizarea sortarii-ca la romani. Toti dati afara inclusiv directorul aeroportului. Asta e organizare cu benzi???
    Daca vede un strain asa ceva da jn judecata aeroportul fara sa se gandeasca.
    Iar angajatii aia concediati instant. Nimic nu rezista la socurile alea.
    O tara care merge prost pentru ca e gandita prost!!
    • -4 (22 voturi)    
      ha-ha (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:14)

      Irizat [anonim] i-a raspuns lui magicianul

      am vazut aceiasi scena pe multe aeroporturi din Europa sau US. asta la vedere! cand bagajele sunt incarcate in vagonete, la descarcarea din cala avionului.
    • +11 (19 voturi)    
      Prostia depaseste imaginatia (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:23)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui magicianul

      Prostia depaseste imaginatia:

      In filmuletul din articol se vede o banda rulanta. Lururile par simple: O parte din bagaje trebuie luate de pe banda rulanta, celelate lasate sa treaca.

      Dar "simplu" nu e atat de simplu la romani.
      In loc sa extraga bagajele ce trebuie inlaturate de pe banda rulanta (cam jumatate) si sa le lase pe celelate sa treaca, pur si simplu...
      ... romanasii au pus o bariera fizica astfel incat sa opreasca TOATE bagajele si sa manipuleze TOATE bagajele. Adica sa munceasca DUBLU pentru acelasi rezultat. Ba chiar mai mult decat dublu, pentru ca acum trebuie sa faca si exercitii de aruncare a bagajelor de 20 kg peste bariera de jumatate de metru!
      • +11 (11 voturi)    
        ... sa ne frecam la ochi ..... (Duminică, 13 octombrie 2019, 18:11)

        cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Povestea lui Ion Creanga "Prostia Omeneasca " nu era fictiune. Baietii acestia ar arunca nucile in pod cu furca si ar face lumina in casa cu butoiul.
    • -4 (12 voturi)    
      Chill, Așa e peste tot. (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:23)

      vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui magicianul

      Crezi sau nu dar așa e in toate aeroporturile.
      Chiar din contra, este și mai horror. N au arătat când le scot din avion...sa vezi acolo cum le aruncă de la câțiva metri înălțime.

      Cuc a postat asta pentru are altă agenda...probabil vrea sa bage vreo altă firmă...care va fi la fel evident.
      • 0 (0 voturi)    
        Asa este (Luni, 14 octombrie 2019, 19:15)

        DrDoc [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        Vezi pe youtube United Breaks Guitars, https://www.youtube.com/watch?v=5YGc4zOqozo
    • +1 (1 vot)    
      Comment sters de user (Duminică, 13 octombrie 2019, 16:15)

      Fapte [anonim] i-a raspuns lui magicianul

  • +23 (23 voturi)    
    Nuuuu.... nu aeroportul e de vina???? (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:02)

    radu_cel_frumos [utilizator]

    Oameni buni. Aeroportul trebuie sa aiba sistem de scanare automata a bagajelor pe banda si de directionare a lor catre benzile de ridicare bagaje sau alte curse. Uitati aici: https://www.youtube.com/watch?v=1MBWZWyvMng

    Aeroportul e mai mult decat un hangar in care se vinde apa minerala la pret de specula.

    Cine e vinovat ca nu avem sistemele automate in lucru si se munceste cu forta bruta ca in Africa?
  • +20 (20 voturi)    
    Hahaha (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:13)

    Pink Z [anonim]

    Dl Cuc mai are de rezolvat treburi inainte sa plece. Trebuie scoasa Globeground de pe piata romaneasca, repede. Are el niste baieti, o firma ceva..
  • +15 (19 voturi)    
    "Dacă aș fi fost încă ministru cu puteri pline" (Duminică, 13 octombrie 2019, 15:15)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Si Parazitii au o melodie "Dac-as fi pentru o zi presedinte". Hai sa incerc si eu sa inteleg punand niste intrebari, considerate de mine, pertinente si de bun simt, ca sa nu zic logice.

    1. asta se intampla de ieri? e primul caz?
    2. de cat timp exista acest contract cu Globeground?
    3. exista vreun angajat TAROM care sa supravegheze ce se intampla?
    4. cati sefi a avut TAROM si de cine au fost numiti? ca ma indoiesc ca au fost concursuri transparente
    5. ce partid a avut ministru de transporturi ce l mai mult pana acum in ultimii 30 de ani?

    Apoi da, ne putem mira cum, iata, nu e ceva nou, nu a inceput peste noapte, iar coruptia propagata de PSD si intinsa pana la TAROM e de vina. O firma bine pusa la pucnt care are principii in spate nu ar fi tolerat asa ceva.
  • +3 (3 voturi)    
    Firma handling Otopeni (Luni, 14 octombrie 2019, 9:40)

    12Cristian [anonim]

    Acest ministru este hahalera?? Un parlit de director de prestatii servicii pt Tarom isi bate joc de un ministru? Directorul Tarom beleste berbunca!? RUSINOS...Afara! de la Ministru - care oricum pleaca la director Tarom! Tarom, una din cele mai mari Mafii de Stat!
  • +1 (3 voturi)    
    stirea e alta (Luni, 14 octombrie 2019, 11:09)

    I [utilizator]

    Cuc vrea spaga. Cuc nu a primit spaga. Cuc da drumul la filmarile astea ca sa aiba motiv sa schimbe firma asta cu alta care da spaga. Altfel ar fi facut ordine mai demult... Prostii se bucura crezand ca noua firma nu o sa arunce bagajele tot asa :))) Probabil o sa fie alta firma dar cu aceeasi oameni.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by