Procurorii DNA au clasat dosarul în care fostul șef al Poliției Române și actual șef DGA Cătălin Ioniță a fost cercetat penal pentru trafic de influență și fals în declarații, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Catalin IonitaFoto: Directia Generala Anticoruptie

Dosarul în care chestorul Ioniță a fost cercetat pentru corupție a primit soluție de clasare, au precizat sursele citate.

Cătălin Ioniţă a fost urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Poliţiei Române că a pretins cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare dintr-un teren de 18 hectare, ca să intervină pe lângă funcţionari publici. În aceeaşi cauză, a fost urmărită penal şi Petruţa Dinu, pentru cumpărare de influenţă.

"Suspectul Ioniţă Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, a pretins de la suspecta Dinu Petruţa (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie", informa DNA în iulie 2018.