Meleșcanu așteaptă un răspuns de la președintele Iohannis în problema rechemării ambasadorului Maior
„Nu am un răspuns (de la Cotroceni, privind rechemarea lui George Maior, n.r). De altfel, domnul președinte Iohannis a anunțat că va examina această chestiune și când vom avea un răspuns, o să informăm”, a declarat Meleșcanu, citat de Mediafax.
În urmă cu două săptămâni, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a văzut scrisoarea prin care ministrul Teodor Meleșcanu a solicitat rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA, precizând că va lua o decizie imediat ce se termină Summitul de la Sibiu din 9 mai.
Șeful statului a mai spus că va lua în considerare toate informațiile pe care le are la dispoziție despre George Maior, fâcănd referire la propriul dosar pe care l-a avut la ANI.
Raportul Comisiei de control SRI, privind colaborarea dintre SRI şi ANI, arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, ”se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”. Mai exact, Maior ar fi folosit instituția și relația cu ANI pentru a-și crea oportunitatea să devină premier, dacă Victor Ponta ajungea președinte.
Maior a fost numit ambasador al României în SUA în iunie 2015. Anterior a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii la data de 4 octombrie 2006.

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II