​Uniunea Europeană se așteaptă ca britanicii să ceară asistență pentru a evita un blocaj al importurilor de alimente în scenariul unei ieșiri a Regatului Unit din UE fără niciun acord, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Marea Britanie ar urma să părăsească UE la 29 martie, însă premierul Theresa May încă nu a obținut aprobarea parlamentului de la Londra pentru acordul de divorț negociat anul trecut cu liderii de la Bruxelles, ceea ce sporește riscul ca părăsirea blocului comunitar să fie una haotică, fără nicio înțelegere.

În acest context, industria alimentară din Regat a avertizat asupra creșterii prețurilor și a unei eventuale crize a acestor produse, iar comisarul european pe probleme de agricultură Phil Hogan a declarat că, în condițiile în care 40% din alimentele din Marea Britanie depind de importuri, riscurile pentru guvernul de la Londra sunt foarte mari.

”Sunt sigur că Regatul Unit ne va da un telefon pentru a se asigura că în primele zile sau săptămâni după un Brexit dur vor fi eforutir comune Londra-Bruxelles pentru a diminua impactul asupra cetățenilor în ceea ce privește alimentele”, a spus Hogdan pentru Reuters, în marja unei reuniuni a fermierilor care are loc la Paris.

”Nu cred că vor să se creeze o stiuație de criză logistică în porturi, sau să se confrunte cu o criză alimentară și o creștere a prețurilor în magazine”, a adăugat el.

Industria alimentară și reprezentanții fermierilor din UE și-au exprimat și ei îngrijorarea față de o posibilă întrerupere a fluxului comercial cu Marea Britanie, însă, potrivit lui Hogan, îndelungata experiență dobândită de UE odată cu embargoul din 2014 impus Rusiei sau cazurile de răspândire a bolii vacii nebune îi va ajuta pe cei din blocul comunitar să traverseze un astfel de blocaj.