Procurorul general Augustin Lazăr a spus, luni, la Consiliului Superior al Magistraturii, că procedura de evaluare a sa derulată de Tudorel Toader este nelegală întrucât ministrul Justiției nu are competența funcțională de a evalua procurorii cu funcții de conducere. Lazăr a mai spus în Secția pentru procurori a CSM, care trebuie să emită un aviz după ce ministrul Justiţiei a propus revocarea din funcție a procurorului general, că toate punctele din raportul de evaluare întocmit de Toader au ca numitor comun instrumentarea dosarului legat de protestul din 10 august din Piața Victoriei.

Augustin LazarFoto: Captura video

Augustin Lazăr a spus în ședința CSM că procedurea de evaluare este nelegală, ministrul Justiției arogându-și o competență pe care nu o are. El a afirmat că ministrul Justiției ar fi să aibă o contribuție la funcționarea Ministerului Justiției ca serviciu public pentru oameni. De asemenea, procurorul general l-a acuzat pe ministrul Justiției că a ignorat dispozițiile legale privind evaluarea procurorilor cu funcții de conducere, iar procedura a fost lipsită de imparțialitate și de transparență.

"Prezenta procedură e nelegală pentru că ministrul Justiției nu are competența legală de a evalua procurorii-șefi. Aceasta este exclusiv competența CSM. Asta e treaba ministrului Justiției - să aibă o contribuție la funcționarea justitiei pentru oameni. Controlul eficienței conducerii manageriala e atributul unui procuror anume desemnat. (...) Evaluarea procurorului general se face de o echipă de procurori cu grad cel puțin de tribunal", a declarat procurorul general.

Augustin Lazăr a mai spus că raportul ministrului este, de fapt, un eseu critic la adresa sa, un colaj de detractări publice care au ca numitor comun instrumentarea dosarului provind protestele din 10 august.

"Nu e un raport de evaluare, e un eseu. Ce m-a impresionat a fost capacitatea de insinuare. Acest document îl consider un eseu critic la adresa procurorului general. (...) M-a impresionat capacitatea de insinuare. Lasă să se înțeleagă că avem de-a face cu o conspirație instituțională. (...) Asistam la un eseu, care nu e juridic, e un colaj de detractări, un colaj de 63 de pagini, care au fost vehiculate public, detractări publice care au un numitor comun - instrumentarea dosarului 10 august", a mai afirmat procurorul general.

De asemenea, el a spus că ministrul și-a arogat abuziv atributul de instanța disciplinară, care operează abuziv și în fața căreia nu te poti apăra.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 24 octombrie că declanşează procedura de revocare a lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general.

Procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba o cerere de suspendare a procedurii de revocare, cerere care se va judeca în 20 noiembrie. De asemenea, procurorul general a depus şi la Ministerul Justiţiei o plângere prealabilă prin care cere oprirea procedurii de revocare.