Hunedoara: Ambulanţă SMURD reparată în urma unei campanii de strângere de fonduri
Ambulanţa a stat cu motorul defect timp de opt luni de zile şi, din cauză că spitalul judeţean din Deva nu a avut banii necesari pentru reparaţii, conducerea Asociaţiei Salvital - care se ocupă de gestionarea activităţii SMURD în judeţul Hunedoara, a decis să strângă singură, din donaţii, suma care să acopere costurile.
"După o lună şi jumătate am reuşit să strângem o sumă de 32.330 de lei, donaţi de opt firme şi instituţii, dar şi de o persoană fizică. Reparaţia ambulanţei a costat 27.300 de lei. S-a făcut o reparaţie capitală a maşinii, inclusiv la motor. Am demonstrat că dacă există implicare, se poate", a declarat Mărginean.
Între cei care au donat sume importante pentru reparaţii se numără Episcopia Devei şi Hunedoarei, care a contribuit cu 10.000 de lei, la fel ca o fabrică de marmură. Donaţii au mai făcut un grup de farmacii, un producător de pâine şi o firmă de evenimente. Cea mai mică sumă donată, 30 de lei, provine de la o persoană fizică.
Modulul SMURD din oraşul Simeria operează într-o zonă care acoperă circa 40.000 de oameni şi tronsonul de autostradă Simeria-Deva. În perioada în care ambulanţa a fost defectă s-a intervenit cu o maşină de teren adaptată pentru acordarea primului ajutor în zonele montane, însă timpul de răspuns la solicitări a crescut de patru ori. Activitatea SMURD în judeţul Hunedoara este gestionată de Asociaţia Salvital, care numără 45 de membri, între care se numără Consiliul Judeţean Hunedoara, mai multe primării şi instituţii publice, sindicate şi Spitalul judeţean de urgenţă Deva.

VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon