Mai mulți protestatari i-au așteptat, joi seară, în incinta Aeroportului Internațional "Avram Iancu" din Cluj pe cei trei deputați de la PSD și ALDE care au susținut modificările la Codul Penal, pentru a le reproșa votul, transmite Mediafax.

Protestatari la aeroportul din ClujFoto: Captura video Facebook

Protestatarii s-au dus joi seară la Aeroportul "Avram Iancu" din Cluj-Napoca pentru a-i aștepta pe deputații Horia Nasra și pe Cristina Burciu, de la PSD, și pe Steluța Cătăniciu, de la ALDE.

Parlamentarii vizați au fost așteptați la aterizarea cursei de București cu bannere cu mesaje precum: "Clujul nu uită, Clujul nu iartă", "Steluța Cătăniciu, ai vândut Clujul unor hoți, rămâi la ei", "Clujenii nu sunt hoți, voi pe cine reprezentați în Parlament?", "Cetățenii de oroare ai Clujului: Horia Nasta, Steluța Cătăniciu, Cristina Burciu", "Horia, îți apune Steluța" sau "Steluța, ești incompatibilă cu Clujul".

Cei trei parlamentari vizați nu au mai ieșit pe la poarta de sosiri, dar protestatarii l-au oprit pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, sosit cu același avion. Manifestanții i-au reproșat și lui susținerea modificărilor la Codurile Penale de către Uniune la comisille de specialitate, ceea ce îi face pe aleșii UDMR "complici ai PSD și ALDE".

Una dintre femeile care protestat a declarat că cei trei parlamentari au fost așteptați la aeroport pentru a li se spune că este inacceptabil modul în care au susținut și votat modificările la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală.

"Considerăm că astfel de oameni nu ne reprezintă și nu știu cum vor mai călca printre oamenii integri în Cluj. Probabil vor candida în Teleorman. Faptul că ne-au evitat arată foarte clar că cei trei parlamentari ai PSD și ALDE au conștiința încărcată, știind că au făcut greșit ceea ce au făcut. Ce parlamentari și-ar evita cetățenii pe care îi reprezintă fără să îi poartă privi în ochi", a spus aceasta.