Membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) consideră că afirmaţiile recente ale reprezentanţilor clasei politice sunt de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei, scrie Agerpres.

Sediul CSMFoto: Agerpres

Reacția vine la scurt timp după ce Înalta Curte a transmis că membrii Guvernului sau ai Parlamentului nu au căderea de a aprecia hotărârile judecătorești, încălcându-se astfel separația puterilor în stat. Judecătorii mai spun că justiția se face doar în sala de judecată și nu în spațiul public.

Redăm integral comunicatul secției de judecători a CSM:

Având în vedere lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass media, a unor afirmaţii, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea instituţiilor judiciare, provenite din zona reprezentanţilor clasei politice,

Considerând că acestea pot fi de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei,

Secţia pentru judecători apreciază că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi, respectiv, a unor judecători care îşi desfăşoară în mod discreţionar activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile ale cetăţenilor, conduită apreciată ca fiind abuzivă din perspectiva interpretării deciziilor instanţei de contencios constituţional sau a modului de adoptare a unei decizii penale, reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România.

Respectând dreptul la opinie al tuturor cetăţenilor, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei mediatizate şi fără a aduce atingere libertăţii de exprimare a oricărei persoane sau a presei,

Secţia pentru judecători invită, deopotrivă, reprezentanţii autorităţilor statului, ai formaţiunilor politice, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziţiei democratice şi a echilibrului între puteri, în concordanţă cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme şi loiale între instituţii, al independenţei justiţiei şi cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secţia pentru judecători, asigură, şi cu această ocazie, opinia publică asupra asumării unor reacţii publice ferme, atât în ceea ce priveşte apărarea independenţei sistemului judiciar, cât şi referitor la luarea unor măsuri ce implică responsabilizarea întregului corp al magistraţilor.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.