Un pieton a fost ranit grav in urma unui accident care a avut loc sambata pe DN 66, pe raza municipiului Petrosani, barbatul de 58 de ani fiind lovit de un autoturism care mai inainte intrase pe contrasens si a acrosat o ambulanta ce transporta un pacient la spital, transmite Agerpres.

"Pacientul si soferul ambulantei sunt bine. Din pacate, a rezultat o victima, este vorba de un pieton care a suferit o fractura la nivelul membrului inferior", a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) Hunedoara, dr. Calin Dumitrescu.

Victima a fost transportata la spital pentru ingrijirile medicale necesare.

Potrivit politiei, vinovat de producerea accidentului este un tanar de 25 de ani, din judetul Gorj, care nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens, unde a acrosat ambulanta care circula normal. Apoi, autoturismul l-a lovit pe barbatul din Petrosani, care se deplasa pe partea carosabila, in zona Daranesti.

In cauza, politistii au intocmit un dosar penal