Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, vine joi, 26 octombrie, intr-o vizita oficiala la Bucuresti. Oettinger, unul dintre cei mai influenti comisari europeni, vine la Bucuresti la doua zile dupa ce Eurostat a anuntat ca Romania a inregistrat in trimestrul 2 cel mai mare deficit din UE, de 4,1% din PIB.

Gunther OettingerFoto: HotNews / DP

Gunther Oettinger se va intalni cu presedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, ministrul Finantelor - Ionut Misa, ministrul pentru afaceri europene - Victor Negrescu si ministrul pentru fonduri UE - Marius Nica, potrivit Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti.

Oettinger se va mai intalni cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament si va sustine un discurs in cadrul conferintei "10 ani de la aderarea Romaniei la UE: de la coeziune la convergenta", organizata de Reprezentanta Comisei Europene in Romania cu sprijinul BNR. El va participa la un dialog cu cetatenii, la Academia de Studii Economice.

Vizita comisarului Gunther Oettinger are ca scop dezbaterea cu autoritatile nationale a viitorului finantelor UE, in contextul noului cadru financiar multianual, ce va fi prezentat in mai 2018.