Biroul presedintelui Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa, a fost perchezitionat, marti, de catre procurorii DNA, iar telefoanele mobile ale acestuia au fost retinute, afirma surse din cadrul CJ Iasi citate de News.ro, surse care au mai precizat ca ancheta procurorilor DNA l-ar viza si pe seful CJ Iasi.

Maricel Popa, presedintele CJ IasiFoto: Facebook / Maricel Popa

Perchezitiile procurorilor DNA au durat peste cinci ore, fiind vizat inclusiv biroul presedintelui CJ Iasi, Maricel Popa.

Sursele News.ro din cadrul CJ afirma ca ambele telefoane mobile ale presedintelui Maricel Popa au fost retinute de catre procurori, fiind ridicate, totodata, mai multe documente din institutie.

Seful CJ Iasi, Maricel Popa, urma sa plece, in cursul diminetii de marti, catre Bucuresti, la Ministerul Dezvoltarii, fiind intors de catre procurorii DNA de pe aeroportul Iasi.

Popa a plecat totusi spre Capitala, in cursul dupa-amiezii, dupa ce procurorii DNA au parasit institutia.

Perchezitii au avut loc si in birourile unde functioneaza Directia de Audit, dar si la Directia pentru proiecte europene, ambele situate in cladirea CJ Iasi. Simultan, au fost facute perchezitii si la sediul Directiei de Administrare a Drumurilor Judetene Iasi.

Surse din randul anchetatorilor afirma ca verificarile vizeaza unele contracte derulate de Directia de Administrare a Drumurilor Judetene Iasi, ancheta avand legatura si cu modul in care a fost organizat concursul in urma caruia Daniel Achitei a fost desemnat director al institutiei la inceputul acestui an.

Potrivit unor surse judiciare, in acest dosar se fac cercetari pentru infractiunile de luare de mita si abuz in serviciu, iar pechezitiile procurorilor DNA au loc la 15 adrese, inclusiv la societati comerciale.

Maricel Popa, care este presedinte al filialei judetene a PSD Iasi, se afla la conducerea CJ Iasi din iunie 2016.