Ministerul roman al Afacerilor Externe informeaza, intr-un comunicat, ca Ambasada României la New Delhi a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile legale pe lângă autorităţile competente nepaleze, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare privind posibila existenţă, printre victime, a unor persoane de cetăţenie română, respectiv pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români potenţial afectaţi. MAE precizeaza ca "Până la acest moment misiunea diplomatică nu a primit nicio solicitare de sprijin consular din partea cetăţenilor români aflaţi in zona afectată şi nici vreo confirmare oficială referitoare la existenţa vreunui cetăţean român, printre victime."

MAE anunta ca "Misiunea diplomatică din India are în atenţie situaţia unui grup de alpinişti români aflaţi într-o expediţie în regiune, urmărindu-se cu prioritate contactarea acestora şi stabilirea situaţiei lor după producerea cutremurului. De asemenea, misiunea diplomatică a contactat telefonic doi cetăţeni români care se află în Nepal pentru un circuit turistic, care îşi anunţaseră prezenţa în regiune, situaţia acestora nefiind afectată de cutremur. Totodată, este în legătura cu familia din România a unui alt cetăţean care se află în regiunea afectată."

"Atât Ambasada României la New Delhi, cât şi Consulatul Onorific al României din Nepal menţin legătura permanentă cu autorităţile locale şi monitorizeaza evoluţia situaţiei din regiunea afectată, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate. Pe baza raportărilor acestora şi a demersurilor Departamentului Consular din Centrala MAE, vom reveni cu detalii şi informaţii actualizate privind evoluţia cazului. Operaţiunile de salvare iniţiate de autorităţile nepaleze, în vederea stabilirii numărului şi identităţii victimelor, sunt în curs de desfăşurare", mai precizeaza MAE.