Elevii romani prezenti la competitiile internationale de limba latina Certamen Horatianum si Certamen Ovidianum Sulmonense au obtinut un premiu I si doua premii speciale, anunta Ministerul Educatiei. Andrei Gabriel Greceanu, elev la Colegiul National "Sf. Sava" din Bucuresti, a castigat premiul I si premiul special Luigi Masturzo, la concursul Certamen Horatianum.

Cele doua competitii internationale s-au desfasurat in perioada 16-19 aprilie, in localitatile Venosa si Sulmona, precizeaza Ministerul Educatiei, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Andrei Gabriel Greceanu, de la Colegiul National "Sf. Sava" din Bucuresti, a cucerit premiul I si premiul special Luigi Masturzo la concursul de limba latina Certamen Horatianum; competitia, aflata la a XIX-a editie, "este una dintre cele mai prestigioase din invatamantul preuniversitar umanist european", precizeaza Ministerul.

Concursul consta intr-o proba de 6 ore, fara pauza, in care elevii trebuie sa traduca un text din opera poetului latin Horatiu si sa raspunda unor cerinte de interpretare istorico-literara a pasajului tradus, in una dintre limbile acceptate de comisia de evaluare, se arata in comunicatul Ministerului Educatiei. Andrei Gabriel Greceanu, pregatit de profesoara Monica Duna, a redactat lucrarea in limba engleza.

Certamen Horatianum, concurs la care Romania a participat prima oara in 2009, a reunit in acest an peste 250 de elevi din 130 de licee cu traditie in invatamantul clasic din tari precum Austria, Germania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria, Belgia, Polonia si Italia.

Despina Borcea, eleva la Colegiul National din Iasi, a primit in concursul Certamen Ovidianum Sulmonense premiu special pentru cea mai buna traducere. La competitie au luat parte elevi din Austria, Germania, Italia, Muntenegru, Bulgaria si Romania.

Citeste si: