Crestinii ortodocsi ii sarbatoresc marti pe Sfantul Imparat Constantin si pe mama sa Elena. Peste 1.780.000 de romani poarta numele acestor sfinti. Potrivit statisticilor, 635.068 sunt barbati iar 1.151.906 sunt femei.

Majoritatea poarta numele de Constantin ( 490.646), 79.871 se numesc Costel, iar 32.728 - Costica. De asemenea, alte 20.308 de persoane se numesc Costin, 10.534 - Costinel, 656 - Costi si 325 - Costelus. Dintre femeile care isi sarbatoresc onomastica, 880.574 poarta numele de Elena, alte 122.285 - Ileana si 26.209 - Constantina. Alte 64.690 de femei poarta numele de Lenuta si 52.582 - pe cel de Constanta, 1.467 de persoane se numesc Nuti si 4.099 - Leana.

La Patriarhia Romana moastele Sfintilor Imparati vor fi scoase in procesiune, alaturi de cele ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului, si cele ale Sfantului Ierarh Nectarie din Eghina, vindecatorul de boli.

Pe tot parcursul zilei credinciosii se vor putea ruga la moastele ce vor fi asezate intr-un baldachin pe Dealul Mitropoliei.

2013 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena, la implinirea a 1.700 de ani de la Edictul de libertate religioasa de la Milano (313), si anul comemorativ ''Dumitru Staniloae'' (1903-1993), la implinirea a 110 ani de la nastere si a 20 de ani de la trecerea la cele vesnice a celui mai important teolog roman.