Ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu, a declarat, duminica, de Ziua Armatei, ca la parada de 1 Decembrie din acest an manifestatiile nu vor avea "o amploare deosebita", invocand "austeritatea cronica", dar si costurile foarte mari, care ar ajunge la 1 milion de euro, transmite Mediafax.

Corneliu DobritoiuFoto: Agerpres

Dobritoiu a fost intrebat, la manifestarile ocazionate de Ziua Armatei, daca de 1 Decembrie va mai avea loc o parada pentru sarbatorirea Zilei Nationale.

"O sa facem niste actiuni de 1 Decembrie, categoric decizia va fi luata la nivelul Guvernului, dar fara o amploare deosebita, adica nu vom angaja aviatia si alte categorii de tehnica datorita costurilor foarte mari. (¬) Costurile nu ar fi mari in mod general, dar sunt foarte mari in conditiile de austeritate cronica a bugetului Apararii, adica 1 milion de euro. Mi se pare foarte mult cand noi ne chinuim intr-o subfinantare cronica", a explicat ministrul.

Dobritoiu a precizat ca situatia financiara este data de "intelegerea politica asupra fenomenului militar", fapt pentru care Armata sufera din cauza "lipsei culturii de securitate a elitelor politice romanesti, care prabusesc bugetele sau se joaca cu bugetele intr-un mod visceral, dupa bunul plac". Ministrul a precizat ca o situatie mai buna a bugetului alocat Armatei se va contura incepand de anul viitor.

Ministrul a admis faptul ca au fost reduse o parte dintre aplicatiile militare ca urmare a faptului ca militarii nu beneficiaza de fonduri suficiente pentru antrenamente.

In ceea ce priveste ultima rectificare bugetara, el a precizat ca, per ansamblu, bugetul MApN nu a fost redus. "S-a redus bugetul, avem minus la unele capitole de cheltuieli si plus in alta parte, deci, cu alte cuvinte, rectificarea este zero la nivelul bugetului Apararii", a precizat Dobritoiu, mentionand ca a solicitat o rectificare pozitiva a bugetului, insa "nevoile fiscale ale tuturor institutiilor din arcul guvernamental sunt majore".