​Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac o anchetă, după ce un elev de 6 ani de la Liceul „William Shakespeare” din Timişoara ar fi fost lovit de un cadru didactic, scrie News.ro.

Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Polițiștii au fost sesizați la finalul lunii ianuarie.

„La data de 24.01.2024, poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o unitate şcolară din Timişoara, un minor de 6 ani ar fi fost lovit de către un cadru didactic. Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, a transmis IPJ Timiş.

Incidentul ar fi avut loc la Liceul „William Shakespeare” din Timişoara, iar părinţii copilului le-ar fi povestit anchetatorilor că fiul lor ar fi fost strâns puternic de obraji şi lovit cu indicatorul pentru că nu reuşea să citească la un nivel similar cu cel al colegilor lui.