De la împărţitul jucăriilor, la cunoaşterea limitelor sau a regulilor de salut, până la negocieri, toate se învaţă de un copil mai ales prin contacte cu cei de aceeaşi vârstă.

Deşi grupul de prieteni e important după 7-8 ani, copiii au nevoie de prieteni de aceeaşi vârstă mult mai devreme.Foto: Shutterstock

Deşi grupul de prieteni pare să capete importanță abia după vârstă de 7-8 ani, copiii au nevoie de prieteni de aceeaşi vârstă şi cu interese comune mult mai devreme. „Dincolo de temerile fireşti ale părinţilor că expunerea la grupuri de copii poate duce la adoptarea unor comportamente neadecvate, prin socializare copilul învaţă să respecte reguli sociale (să salute, să îşi aştepte rândul), să se integreze în grupuri… În plus, petrece timp cu micuţi cu care împarte aceeaşi pasiune pentru joc. Toate aceste activităţi nu sunt la fel de satisfăcătoare pentru cel mic dacă au loc exclusiv între el şi adult”, atenţionează psihologul Diana-Roxana Onuțu. Ea răspunde la câteva întrebări punctuale pe care orice părinte şi le poate pune la un moment dat în ceea ce privește cele mai bune soluții de socializare.

TotulDespreMame.ro: De ce este importantă socializarea pentru un copil?

Psiholog Diana Roxana Onuțu: Jocul este esenţial pentru dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copilului. Asta pentru că cea mai mare parte a învăţării la copii are loc prin imitaţie. De la limbaj până la conduită în diverse contexte sociale, copilul întreprinde o multitudine de abilităţi observând şi mai apoi imitând adultul. Mai important decât să interacţioneze cu mulţi adulţi, este ca cel mic să petreacă timp cu un adult care îşi focusează atenţia asupra lui şi să îl observe, comportându-se într-o diversitate de contexte sociale. Dacă nu îi expunem la socializare este ca şi cum sperăm să îi ţinem într-o bulă protectoare şi, totuşi, să se dezvolte normal. Copilul va fi ajutat să se adapteze mai bine ca adult dacă este învăţat de la vârste mici ce este bine şi ce este rău şi cum să reacţioneze în situaţii sociale diferite.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME