În România, unu din cinci tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani nici nu studiază, nici nu muncește. E cel mai mare nivel din UE – dublu chiar față de media europeană. Nu foarte departe e și procentul tinerilor care sunt supracalificați la locul de muncă: 16%. În paralel, țara noastră are o problemă tot mai acută cu deficitul de forță de muncă. Liceele și universitățile românești sunt complice la amplificarea acestui deficit, precum și a unui fenomen cu consecințe importante asupra economiei țării: skill mismatching sau nepotrivirea de aptitudini.
Asta pentru că, deocamdată, consilierea în carieră, serviciu oferit elevilor și studenților din toate liceele și universitățile din România, există mai degrabă pe hârtie. Iar când se face în practică, deseori e fie superficială, fie insuficientă, fie vorbește despre niște aptitudini sau cariere depășite în actuala piață a muncii. Plus că, de când cu pandemia, ea se transformă tot mai mult în consiliere psihologică, la cererea beneficiarilor.
Ceea ce ar trebui să fie o punte de legătură între noii absolvenți și angajatori rămâne un concept abstract de care auzim la târguri de cariere și în rapoarte de activitate, dar pe care nu îl regăsim în statistici din economia reală.
