Greva profesorilor s-a încheiat, dar discuțiile despre educație trebuie să continue. Cu revendicările îndeplinite parțial, profesorii se vor întoarce la catedră și vor relua activitățile de evaluare tipice finalului de an școlar.
Vin repejor examenele de capacitate, ca și probele de bacalaureat, iar notele, baremele la sutime care duc un elev de la agonie la extaz, vor umple din nou agenda publică și ne vor provoca să răspundem onest câtorva întrebări: dacă locurile la cele mai bune școli se epuizează în plaja a 50-70 de sutimi, de la 10 la 9.30, cum arată adevărata competiție a inteligențelor – ca o vânătoare de note sau ca o actualizare de competențe? Dacă evaluările de-a lungul anilor de școală se reduc la teste standardizate, care uniformizează elevii și le ignoră abilitățile, care sunt șansele ca această strategie să creeze adulți cu spirit critic? Dacă trăim într-o societate tehnologică, dinamică și adaptativă, cum face față școala românească acestei schimbări?
Întrebările nu sunt recente, iar America și le adresează de peste 15 ani.
Alfie Kohn, scriitor și voce influentă la nivel global în zona educației, parenting-ului și comportamentelor umane, dărâmă socluri, de două decenii încoace, ce țin de alegeri convenționale sau modele moștenite și oferă abordări alternative ale educației. Pe ce se bazează ele? Pe a da prioritate motivației intrinseci a copilului și gândirii critice, acasă și la școală.
Perspectiva sa, expusă în sute de articole și conferințe, precum și în cele 14 cărți traduse în întreaga lume, asupra unor subiecte precum notele, recompensele și pedepsele sau iubirea (ne)condiționată, a stârnit numeroase dezbateri în rândul educatorilor, psihologilor sau părinților.
Care sunt ideile cu care Alfie Kohn a impus o nouă paradigmă în educație, cum pot fi ele de folos profesorilor (dar și părinților) și ce au de spus criticii săi, aflăm în câteva minute de lectură.
Unul dintre argumentele favorite ale lui Alfie Kohn este legat de capcana sistemului tradițional de notare, care pune accent pe rezultatul final, mai mult decât pe procesul de învățare în sine. Practic, toată magia care vine din curiozitate, fascinație și descoperire se reduce la un calificativ sau la o notă. Iar, dacă notele sunt atât de importante, de ce s-ar mai concentra elevii pe altceva decât pe a obține note mari? De ce ar mai căuta să descopere, să afle, să întrebe, adică exact lucrurile care lasă urme profunde în personalitatea lor?
Cine pierde? Pierd elevul și societatea, fiindcă orientarea nu este spre gândire critică și creativitate ori spre soluții și rezolvarea problemelor, abilități esențiale pentru lumea modernă.
0
1
