Un tânăr învățător, decorat anul trecut de președinte pentru rezultatele obținute cu copiii din medii defavorizate, nu a mai primit catedra la o școală din București, după ce părinții viitorilor elevi au descoperit pe Facebook o postare veche de patru ani împotriva referendumului pentru familie. HotNews.ro a încercat să facă lumină în acest posibil caz de discriminare, dar toată lumea încearcă să-l îngroape.
Părinții au o mare influență în procesul educațional, în ultima perioadă. Cadre didactice cu care am stat de vorbă spun că presiunea vine, de multe ori, atât din partea școlii, cât și din partea părinților. Întrebarea e unde tragem linie și când trebuie să ignorăm ceea ce spun părinții?
Săptămâna trecută, în România, unui tânăr învățător i s-a luat șansa de a lucra ca suplinitor la clasa pregătitoare din cauza unei postări de pe pagina sa de Facebook. Decizia direcțiunii a fost influențată de către părinți. Mai exact, de către discuțiile de pe grupul lor de WhatsApp.
În postarea respectivă, în care scria că „iubirea nu se votează”, învățătorul arăta că este anti referendumul pentru familie, adică a fost unul dintre milioanele de români care au ales să stea acasă în 2018, când prin votul popular s-a încercat modificarea art. 48 din Constituție.
Legea fundamentală stabilește că familia se întemeiază pe consimțământul „a doi soți”. Pe scurt, Coaliția pentru Familie a încercat să restrângă sintagma și să o facă mai restrictivă, ca să fie în concordanță cu Codul Civil.
Referendumul nu ar fi produs efecte juridice, pentru că oricum legislația națională nu le permite persoanelor de același sex să se căsătorească în România.
Ei bine, au trecut patru ani de atunci, dar se pare că evenimentul e încă întipărit în memoria colectivă. Gheorghe Buluc, învățătorul care trebuia să preia clasa pregătitoare de la începutul săptămânii, la o școală din Berceni, spune că a fost refuzat din cauza convingerilor sale personale.
„Doamna director mi-a spus la telefon că nu e de acord cu ce s-a discutat (n.r- pe grupul de WhatsApp). Totuși, ea a acceptat ca eu să nu mai vin la școală și a invocat doar acest motiv. Era vorba doar de aceste discuții”, îmi povestește Gheorghe Buluc.
„Orice rătăcire sexuală nu este acceptată”
L-am contactat pe Gheorghe după ce am văzut postarea de pe pagina sa de Facebook. Învățătorul a relatat ce s-a întâmplat și a atașat un screenshot cu discuțiile părinților sau, mai bine zis, o parte din ele.
Gheorghe nu a fost dintotdeauna învățător. Înainte de asta, el a lucrat într-o corporație, dar, din ce povestește, a realizat că nu i se potrivea deloc și a ales să se reorienteze. S-a simțit atras de sistemul educațional pentru că își dorea să facă „parte din schimbare”.
Schimbarea pe care și-o imagina Gheorghe era una în care modelele tradiționale de învățare se îmbină cu cele moderne, una în care educația este centrată pe elev, nu pe convingerile personale ale învățătorului sau ale părinților.
Tânărul este inginer la bază și are și un doctorat în domeniu, a studiat dreptul și are și un master în Management Educațional. În plus, la toate acestea, se adaugă și modulul psihopedagogic nivel 2, cel de care ai nevoie pentru a preda în orice școală din țară.
„În 2017 am intrat în programul național „Teach for Romania”. Am aplicat, am fost selectat și am făcut parte din acest program unde, timp de doi ani, am fost învățător pentru copii din medii dezavantajate. Apoi am ales să merg într-un liceu tehnic și să predau discipline tehnice, în București”, explică tânărul referitor la experiența sa în domeniu.
Pe 1 decembrie 2021, Gheorghe Buluc a fost decorat de președintele Iohannis cu ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler datorită rezultatelor obținute ca profesor pentru copiii din mediile defavorizate.
A venit de la Bacău pentru că i s-au dat asigurări că primește job-ul
Posturile la catedră din România pot fi ocupate cu personal didactic titular, asociat sau suplinitor, potrivit Legii Educației Naționale. În cazul de la Școala Gimnazială Emil Racoviță ar fi fost vorba despre suplinirea învățătoarei pe o perioadă de șase luni, din cauza unor probleme medicale.
Gheorghe Buluc a aflat de post și a aplicat. I-a spus dinainte directoarei, Cornelia Codilă, că vine tocmai din Bacău și că ar vrea să se asigure că i se oferă job-ul, ca să nu facă un drum degeaba. I s-a spus că totul este în regulă, trebuie doar să se prezinte la școală, să vină și să pună totul la punct.
„M-am dus la școală vineri dimineața. Am intrat la doamna director, ne-am cunoscut, am vorbit, totul era ok. Am discutat despre ce presupune jobul. Am mers cu ea și cu doamna învățătoare, pe care trebuia să o înlocuiesc la clasă.
Am făcut cunoștință cu copiii, mi-a predat cheia de la dulap, tot ce trebuie făcut în astfel de situații. După aia am mers la secretariat ca să vedem ce acte îmi trebuie”, își reamintește învățătorul cum a decurs întâlnirea din 30 septembrie cu elevii și directoarea școlii.
Învățătorul a plecat cu gândul că urmează să lucreze cu copiii, deja începuse să se gândească la ce materiale să facă pentru clasa pregătitoare și ce strategii să abordeze. Peste două ore a fost contactat de către Cornelia Codilă, care i-a spus să nu mai vină la școală.
Părinții nu știau că învățătoarea urmează să fie înlocuită pentru o perioadă de șase luni. Au aflat, ulterior, de la una dintre mamele copiilor, care era prezentă la clasă atunci când a mers și Gheorghe.
„În momentul în care am ajuns vineri la școală, doamna era acolo. Ea i-a informat pe părinți pe grupul de WhatsApp, m-au căutat pe Facebook și au văzut acea poză. Doamna director mi-a trimis doar ceea ce se vede în poza aia și mi-a spus să nu mai vin la școală”.
Gheorghe regretă că nu i s-a dat șansa de a-și dovedi abilitățile de învățător. Spune că ar fi fost mai liniștit dacă școala ar fi invocat un motiv real, nu o poză de pe pagina sa de Facebook. Tânărul încă nu semnase un contract, tocmai de aceea a fost foarte ușor pentru conducerea școlii să renunțe la înțelegere.
De-a v-ați ascunselea cu legea-n mână
După discuțiile cu Gheorghe Buluc, am decis să o contactez pe directoarea școlii pentru a-i solicita un punct de vedere și pentru a vedea ce anume i-a influențat decizia. Ar trebui să conteze convingerile personale ale unei persoane atunci când aceasta aplică pentru un post?
Directiva Europeană, care dorește să creeze un cadru în favoarea egalității de tratament la locul de muncă, poate oferi un oarecare răspuns la întrebarea noastră. Oamenii ar trebui să fie tratați egal în momentul angajării, iar convingerile personale nu ar trebui să se opună acestui lucru:
(11) Discriminarea pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală poate compromite realizarea obiectivelor Tratatului de instituire a Comunității Europene, cum ar fi: un nivel al ocupării forței de muncă și de protecție socială ridicat, creșterea nivelului de trai și a calității vieții, coeziunea economică și socială, solidaritatea și libera circulație a persoanelor.
Același lucru este prevăzut și în legislația națională, mai exact în Legea 53/2003, care la art. 5 interzice orice fel de discriminare directă sau indirectă „faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârsta, apartenenţa națională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţa ori activitate sindicala”.
- Citește și: Când își încep viața sexuală tinerii din Generația Z: „Sex is overrated. Majoritatea lumii îl exagerează”
Totuși, înainte să dăm verdicte, am vrut să vedem ce spun și reprezentanții școlii. Am sunat la direcțiune luni, în jurul orei 13.30. Am solicitat un punct de vedere de la directoare referitor la cazul lui Gheorghe Buluc.
Secretara a oftat și mi-a spus că va merge să o întrebe pe Cornelia Codilă dacă vrea să vorbească cu mine. Discuția dintre cele două a durat aproximativ trei minute și s-a finalizat cu refuzul reprezentantei școlii de a vorbi despre acest caz.
În timpul în care am așteptat ca secretara să revină cu un răspuns, pe fundal am auzit niște urlete. Tot ce am putut să disting era „nici măcar nu a fost repartizat la noi” și „avea abateri disciplinare, are abateri disciplinare”.
Secretara a revenit la telefon și mi-a transmis că directoarea nu vrea să vorbească cu mine, pentru că nu are nimic de zis. I-am spus că am auzit afirmațiile de pe fundal, însă a încheiat apelul și mi-a spus că nu mă poate ajuta cu alte „relații”.
L-am sunat din nou pe Gheorghe Buluc care m-a asigurat că nu a avut vreo abatere disciplinară și mi-a repetat că singurul motiv pe care l-a auzit el ar fi fost cel legat de poza sa de pe Facebook.
Am încercat să iau legătura și cu Inspectoratul Școlar București, pentru a solicita un punct de vedere oficial. Ne-au transmis că, din câte știu, învățătorul nu ar fi avut studiile necesare pentru un post de suplinitor. De asemenea, ni s-a spus, din nou, că el nu fusese repartizat la școala din Berceni.
Pentru a lămuri situația cu repartiția, i-am rugat să ne explice ce înseamnă asta. Reprezentanta Inspectoratului mi-a spus că nu știe exact. Am revenit apoi la problema studiilor și am întrebat ce anume se ia în considerare pentru angajarea unui suplinitor.
„Sincer, nu știu să vă spun exact. Uitați, îmi șoptește acum colegul meu, ai nevoie de pedagogie. Trebuie să ai ceva făcut în domeniu, da”.
I-am spus că Gheorghe Buluc are două facultăți, un doctorat, un master în educație și modulul psihopedagogic nivel 2. În plus, are experiență în domeniu și a mai lucrat, în trecut, pe post de suplinitor.
Când au auzit asta, mi s-a spus că nu contează, pentru că postul fusese oricum repartizat altcuiva.
Inspectoratul știa ceea ce a transmis școala, varianta oficială. Când le-am spus că tânărul fusese deja la clasă, reprezentanții Inspectoratului mi-au răspuns că nu este adevărat și că nu știu de unde am informațiile astea.
Am vrut să lămuresc și afirmația legată de faptul că Gheorghe Buluc „nu fusese repartizat la școala respectivă”, pentru că părea că asta e scuza atât din partea Inspectoratului, cât și din partea școlii.
De fapt, Legea Educației Naționale spune că „În mod excepțional, în lipsa personalului didactic calificat, după epuizarea situaţiilor prevăzute la alin. (1)-(4), pot fi încadraţi, pe o durată de cel mult un an școlar, suplinitori fără studii corespunzătoare, care au absolvit cel puţin liceul, cu diplomă de bacalaureat, şi care sunt testaţi prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat”.
Într-adevăr, au prioritate persoanele care au lucrat înainte pe un post de suplinitor sau au vechime în școală. Însă, în situația de față, școala făcuse deja demersuri pentru a-l angaja pe Gheorghe. Urma doar să mai semneze contractul.
Expert în educație: „Mai e o altă ipoteză: cea în care directorii nu vor să-și urce părinții în cap”
Pentru mai multe explicații referitoare la modul în care sunt ocupate posturile din învățământ l-am contactat și pe expertul în educație, Marian Staș. Într-adevăr, „suplinitorii sunt ultimii în lanțul trofic” al repartizării posturilor în învățământ. Asta înseamnă că acolo vor rămâne, de cele mai multe ori, cei care nu au prins un loc mai bun sau profesorii care nu sunt titulari.
„Desigur, aici e vorba de două lucruri. Poate fi vorba de partea obiectivă, în care să zicem că există cineva în școală, cu oarecare vechime, care putea să fie pe post de suplinitor. În acest caz, este firesc să vrei să continui cu persoana respectivă și să nu angajezi pe altcineva”, îmi explică Marian Staș după ce i-am povestit situația de la școală.
Cu toate acestea, pe lângă factorul obiectiv, există și partea subiectivă, în care angajezi pe cineva care îți convine, care e mai aproape de ceea ce cunoști tu.
„Mai e o altă ipoteză: cea în care directorii nu vor să-și urce părinții în cap. Asta e cât se poate de plauzibilă, pentru că mulți ajung să fie lași din diverse motive”, continuă Marian Staș.
Mai exact, de multe ori, persoanele care se află în funcții de conducere încearcă să evite un posibil șantaj din partea părinților. Șantajul poate să provină din faptul că respectivii directori sau manageri ocupă o funcție pe care nu o merită. Asta poate să fie din lipsa competențelor pentru funcția respectivă sau diverse alte motive. Așadar, e mai convenabil să acționeze după cum vor părinții.
„În plus, sunt dăți când instituțiile contribuie și ele. O să pornesc de la prezumția de nevinovăție, în care instituțiile își fac treaba și pun accent pe incluziune socială… însă, de multe ori, nu fac asta. Incluziunea nu reprezintă tot timpul o prioritate”, conchide Marian Staș.
Ironia este că exact cu o săptămână înainte ca lui Gheorghe Buluc să i se spună că nu va primi catedra din cauza unei poze de pe Facebook, școala organizase un eveniment numit „Cum practicăm incluziunea în școala noastră?”.
Ieri seară am vorbit din nou cu Gheorghe Buluc la telefon și mi-a spus că urmează să se întâlnească cu cineva de la Ministerul Educației și că va face o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Între timp, am încercat să obținem un punct de vedere atât din partea școlii, cât și din partea părinților. Direcțiunea ne-a răspuns același lucru: „nu vrem să vorbim”. În ceea ce privește părinții, nu am reușit să ajungem în contact cu vreunul.
Cu legea în mână sau șoptită la ureche, instituțiile pot să ascundă un caz de discriminare cu scuza „Noi l-am vrut, pur și simplu nu a fost repartizat la noi. Nu a fost în clasă, nu i s-a spus așa ceva”.
Lipsa transparenței din partea școlii, refuzul de a da declarații, la care se adaugă răspunsul Inspectoratului, bazat doar pe ceea ce știe din partea direcțiunii, pot genera numeroase confuzii. De asemenea, pot foarte ușor să mușamalizeze cazuri de discriminare.
„Am acceptat situația, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să să expun situația mai departe. O să fac public ceea ce s-a întâmplat, pentru că mă deranjează. Poate mai sunt și alți colegi în aceeași situație și nu au curaj să vorbească despre asta”, încheie Gheorghe conversația noastră.
Cazul de la Școala Gimnazială „„Emil Racoviță” ne arată cum sintagmele „incluziune socială” sau „egalitate de șanse” sunt, în multe situații, forme fără fond. Lucrurile vor rămâne la fel dacă reputația școlii va fi mereu mai importantă decât felul în care sunt tratați angajații, elevii sau părinții. Poate de aici ar trebui să înceapă schimbarea.
32
82
