Reprezentanţii filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) au depus, luni, la Curtea de Apel Iaşi o acțiune prin care solicită revocarea Ordinului Ministerului Educaţiei și al Ministerului Sănătăţii privind pregătirea în școli a elevilor din anii terminali.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ordinul face referire la condiţiile în care ar trebui să se desfăşoare cursurile de pregătire din perioada 2 -12 iunie, cu elevii care susţin examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.

"Toate memoriile pe care le-am făcut până în prezent către Administraţia Prezidenţială, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă prin care am solicitat răspunsuri la problemele punctuale care vor apărea în unităţile şcolare au rămas fără niciun răspuns. Acest lucru demonstrează în egală măsură şi reaua-credinţă din partea instituţiilor precizate, dar şi lipsa soluţiilor la problemele ridicate de către USLIP Iaşi", spun reprezentanții USLIP Iaşi într-un comunicat de presă transmis luni.

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar afirmă că "în acest moment cel mai important lucru este sănătatea cadrelor didactice şi a elevilor, situaţie care nu poate fi garantată de către instituţiile Statului Român".

Ei consideră că echivalarea examenelor cu media anilor de studii sau orice formulă care presupune luarea în calcul a mediilor pe discipline sau ani de studiu este singura modalitate care poate garanta în conjunctura actuală sănătatea angajaţilor din învăţământ, a elevilor şi a familiilor acestora.