Joi, 14 aprilie, ora 15.30, Centrul pentru Jurnalism Independent va fi gazda unei dezbateri pe tema "E timpul ca dreptul la informare al cetatenilor sa fie mai important decat dreptul la viata privata al demnitarilor?". Invitatii acestei dezbateri sunt profesorii Daniel Barbu si Corneliu Liviu Popescu, alaturi de Liana Ganea (ActiveWatch), in calitate de moderator. In cadrul evenimentului audienta va fi invitata sa voteze la startul si la finalul intalnirii optiunea asupra subiectului, printr-un sistem de vot electronic. Partenerii de dezbatere ai celor doi invitati sunt studentii Ionut Tatu si Alexandra Drugan.

Dreptul la informare al cetatenilor vs dreptul la viata privata al demnitarilorFoto: Closer2Oxford

Evenimentul face parte din programul de dezbateri si lecturi critice in universitati "Closer2Oxford", organizat de Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica (ARDOR).

Sunt demnitarii obligati sa iasa si sa dea explicatii atunci cand se ridica intrebari incomode? Afirmatorii din cele 45 de runde de debate online pe aceasta motiune aduc argumente ca da, intarind zicala "lumina soarelui e cel mai bun dezinfectant". Negatorii se ridica si marcheaza intruziunile in viata personala ca incalcari ale unor drepturi elementare de cetateni ale demnitarilor, cu consecinte si efecte greu de estimat. Se poate sprijini functionarea unui sistem politic intr-o democratie pe moralitatea si integritatea indivizilor care il pun in miscare? In fond, sunt virtutile civice o premisa a unui sistem democratic sau mai degraba o consecinta a constrangerilor institutionale ale acestora (de tip checks and controls), care ar fi capabile "sa-i oblige institutional si pe cei mai rau-voitori dintre oameni sa actioneze pentru binele public?" (Daniel Barbu, Politica pentru barbari).

Sunteti asteptati joi, 14 aprilie, de la ora 15.30 la Sediul Centrului pentru Jurnalism Independent (cladirea FSLI Bdul Elisabeta 32, etajul I, vezi harta)

Programul Closer to Oxford se desfasoara simultan in universitati din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara, cuprinzand runde de dezbatere online, seminarii de lectura critica si dezbateri publice. Este sustinut de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Fundatia Familiei Ratiu si Open Society Roma Institute, are ca parteneri Centrul pentru Jurnalism Independent, Policy Center for Roma and Minorities si British Council Romania si are suportul Foreign Policy Romania, Europuls.ro si Hotnews.ro.