Joi, 31 martie, de la ora 19.00, Editura Humanitas vă invită să luați parte în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr 38) și în transmisiune directă #online #Live la un dialog între Emilia Șercan și Gabriel Liiceanu pornind de la volumul „Cazul Ponta. Reconstiturea celui mai infam plagiat din istoria României”.
Accesul în librărie este liber, pe baza unei rezervări prin Eventbook aici: https://eventbook.ro/other/bilete-lansare-cazul-ponta
În esență, povestea tezei de doctorat a fostului premier reprezintă originea și esența răului sistemic în privința sancționării plagiatului în România, iar tot ce s-a întâmplat în legătură cu studiile doctorale după 2012 poartă „stigmatul Ponta“. Așa am hotărât să reconstitui episodul care, cred eu, reprezintă momentul zero al compromiterii ideii de onestitate, integritate, moralitate și onoare în viața politică și în mediul academic. — EMILIA ȘERCAN
Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii. — GABRIEL LIICEANU
De ce cazul plagiatului lui Ponta este de fapt „cel mai infam“, de vreme ce toate plagiatele, ca acte în sine, fiind furturi, sunt infame?
Pentru că plagiatul lui Victor Ponta are un „prestigiu“ unic: a fost primul al unui prim-ministru, din cele trei plagiate de prim-miniștri pe care le-a trăit România (lui Victor Ponta li s-au alăturat Mihai Tudose și Nicolae Ciucă).
Pentru că plagiatorul fusese procuror.
Pentru că a folosit funcția de prim-ministru pentru a pune în mișcare un enorm angrenaj menit să-i mușamalizeze fapta.
Pentru că ministrul educației din guvernul Ponta (Liviu Pop) a tăiat curentul în sala în care lucra Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), cu câteva minute înainte ca acesta să pronunțe decizia de plagiat.
Pentru că a patentat un „model Ponta“ al mecanismelor de reabilitare a politicienilor-hoți de lucrări doctorale.
Și, în sfârșit, pentru că nimeni dintre „marii plagiatori“ nu și-a comentat cu mai mult cinism și nerușinare fapta, făcând din sfidarea unei întregi țări și a ideii de legalitate o politică de stat.
0
7
