Premiile Pulitzer pentru jurnalism au fost anunțate, luni, printr-o transmisiune online din sufrageria celei care administrează premiile. O mențiune specială a primit Ida B. Wells, de la a cărei moarte se implinesc 89 de ani și care a marcat începuturile jurnalismului de investigaţie.

Premiile PulitzerFoto: www.pulitzer.org

Premiile Pulizer pentru jurnalism au fost decernate luni. Distincţiile sunt anunţate în mod normal la Universitatea Columbia din New York, dar, din cauza măsurilor luate împotriva răspândirii noului coronavirus, lista câştigătorilor şi a nominalizaţilor a fost dată publicităţii printr-o transmisiune online din sufrageria celei care administrează premiile, Dana Canedy.

Situaţia i-a amintit prezentatoarei de faptul că primele distincţii au fost acordate în 1917, cu un an înaintea izbucnirii epidemiei de gripă spaniolă. Juriul a susţinut deliberările prin întâlniri virtuale, potrivit Mediafax. „În această perioadă de nesiguranţă fără precedent lucrul pe care îl ştim cu certitudine este că jurnalismul nu se opreşte”, a arătat Canedy.

În 2020, au fost premiate 15 secţiuni jurnalistice şi şapte pentru categorii legate de carte, teatru şi muzică.

Pentru Breaking News a fost premiată o serie de relatări ale echipei de jurnalişti de la The (Lextington, Kentucky) Courier-Journal privind mai multe graţieri anunţate de guvernatorul Matt Bevin în ultimele sale zile de mandat. Pentru Investigaţie, premiul a ajuns la Brian M. Rosenthal, de la New York Times, pentru un reportaj privind problemele afacerilor cu taxiuri din New York.

Premii pentru diferite tipuri de relatări (explicative, locale, naţionale) au primit redacţiile de la The Washingon Post, Baltimore Sun şi echipe de jurnaliști de la ProPublica şi The Seattle Times. Pentru reportaj internaţional au fost premiaţi jurnaliştii New York Times pentru o serie de articole care au prezentat problemele grave ale preşedintiei lui Vladimir Putin în Rusia.

Reporterul Ben Taub, de la The New Yorker, a fost premiat pentru un articol care surprinde prietenia dintre un paznic şi un prizonier de la închisoarea Guantamo după ce acesta a fost închis abuziv timp de un deceniu. Pentru comentariu a fost premiată Nikole Hannah-Jones, de la New York Times, care a lansat proiectul 1619, legat de originea Americii din perspectiva africanilor aduşi ca sclavi.

Pentru critică a fost premiat Christopher Knight, de la Los Angeles Times, iar pentru editorial a fost remarcată seria de articole semnate de Jeffery Gerritt, de la Palestine (Texas) Herald-Press care a relatat cazurile unor deţinuţi dintr-o mică închisoare locală care şi-au pierdut vieţile aşteptând să fie judecaţi. Pentru caricatură a fost premiat Barry Blitt, de la The New Yorker, iar pentru fotografie breaking news distincţia a mers la Reuters pentru modul în care au fost surprinse protestele din Hong Kong.

Pentru Reportaj foto, au fost premiaţi Channi Anand, Mukhtar Khan şi Dar Yasin de la Associated Press, pentru seria de materiale legate de regiunea Kashmir din India în momentul în care zonei i-a fost revocată independenţa. Pentru relatare audio a fost premiat This American Life, în parteneriat cu Los Angeles Times şi Vice News pentru „The Out Crowd”, o analiză a impactului pe care îl are politica administraţiei Trump „Rămâneţi în Mexic”.

Pentru serviciu public a fost premiată activitatea celor de la Anchorage Daily News cu participarea ProPublica pentru o serie de relatări privind lipsa de protecţie din partea poliţiei în micile oraşe din Alaska.

Pentru teatru a fost premiat „A Strange Loop”, de Michael R. Jackson. Piesa a fost prezentată ca un musical metaficţional care urmăreşte procesul creativ al unui artist pe măsură ce transformă problemele de identitate, rasă şi sexualitate care l-au împins cândva până la marginea scenei culturale într-o meditaţie asupra spaimelor şi nesiguranţei umane în general.

Pentru istorie, premiul a fost acordat volumului „Sweet Taste of Liberty: A True Story of Slavery and Restitution in America”, de W. Caleb McDaniel.

„Sontag: Her Life and Work”, de Benjamin Moser, a fost premiat la secţiunea dedicată. „The Tradition”, de Jericho Brown, a fost premiat la poezie, iar pentru nonficţiune au fost premiate volumele „The End of the Myth: From the Frontier to the Border Wall in the Mind of America”, de Greg Grandin, şi „The Undying: Pain, Vulnerability, Mortality, Medicine, Art, Time, Dreams, Data, Exhaustion, Cancer, and Care”, de Anne Boyer.

Premiul pentru muzică a mers la „The Central Park Five”, de Anthony Davis. Pentru ficţiune a fost premiat romanul „The Nickel Boys”, de Colson Whitehead, care a mai câştigat această distincţie şi în 2017.

Menţiune specială postumă a fost acordată de consiliul Pulitzer pentru Ida B. Wells, la 89 de ani de la moartea personalităţii care a marcat începuturile jurnalismului de investigaţie şi ale mişcării pentru drepturi civile.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase premii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament.