„La Gomera”, filmul regizat de Corneliu Porumboiu, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2020.

Echipa La Gomera, Cannes Film FestivalFoto: Hotnews

Pelicula, cu Vlad Ivanov în rol principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a fost selectată în competiție, a primit majoritatea voturilor în ședința Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar acordate de Academia Americană de Film. Comitetul din acest an, numit prin Hotărâre a Consiliului de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei, a fost format din: Dana Duma (critic de film), Ionuț Mareș (critic de film), Irina Trocan (critic de film), Iulia Blaga (critic de film), Cristina Corciovescu (critic de film), Mihai Chirilov (director artistic TIFF).

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2018 și 30 septembrie 2019 și ai căror producători și-au exprimat opțiunea de a participa la această preselecție. În acest an comitetul a avut de ales dintre 5 lungmetraje înscrise și declarate eligibile.

Academia Americană de Film a decis, în aprilie 2019, să schimbe denumirea categoriei „cel mai bun film într-o limbă străină” în „cel mai bun lungmetraj internaţional” (Best International Feature Film), deoarece „reprezintă mai bine această categorie şi promovează o viziune pozitivă şi cuprinzătoare a creaţiei şi artei cinematografice ca experienţă universală”.

„La Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducție cu Les Films du Worso (Franţa) și Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) și Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France și WDR.

Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir și Peter Possne.