Înainte de noaptea Magică de Sânziene, în care se spune că minunile sunt posibile, cerurile se deschid iar zânele coboară pe pământ să sărbătorească dragostea și pofta de viață, sunteți invitați pe 22 – 23 iunie în Grădina Icoanei, pentru târg mare la Grădina cu Artiști.

Grădina cu ArtiștiFoto: Poster

Organizatorii ne anuntă că "au strâns la un loc artiști și artizani, meșteri în haine, bijuterii, accesorii felurite, decorațiuni și alte lucruri bune de gustat, de probat și de luat acasă, pentru ca toți vizitatorii să poată lua cu ei un suvenir. Tricouri și încălțări pictate. Brățări din mărgele. Decorațiuni din sticlă și metal. Șalvari. Ii. Haine împâslite. Cercei colorați. Aranjamente florale. Cea mai bună înghețată din oraș. Cosmetice naturale. Cărți pentru copii. Vin de mure aromat. Accesorii din piele pentru toate ocaziile. Coliere din pietre cu puteri miraculoase. Porțelan pictat.

Și, de dimineață până seara, am pregătit activități pentru cei mici și mari, unde vom împleti coronițe din flori de vară, vom picta ceramică, sticlă și metal, vom împâsli lână și vom transforma lutul."

Iată și programul de ateliere cu care sunteti așteptati weekendul acesta la Târgul de Sânziene:

10:00 – 20:00 – Coronițe de flori cu Miflora – povești cu artă și flori

10:00 – 20:00 – Împâslit lână, modelaj în lut, pictură pe ceramică, sticlă și piatră cu Zonta Club Valea Prahovei

10:00 – 20:00 – Portrete cu Editura Intaglio

10:00 – 20:00 – Brelocuri fistichii și pictură / asamblare puzzle-uri 3D cu Ateliere pentru copii by Sarang Hanguk

10:00 – 20:00 – Pictură pe ceramică cu Ch'artist - Paint Your Own Pottery Studio

10:00 – 20:00 – Ateliere de creație pentru începători – iepuraș, nivel mediu – dream catcher și avansați – wiring Copacul Vieții cu SpellBind Creations

11:00 – 12:00 – Păpuși textile cu Doina Khalvati

Intrarea la toate evenimentele Grădinii cu Artiști este liberă.